DISTRIBUIȚI

În plină lună Enescu, Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu, care i-a aparţinut marelui compozitor, alege să părăsească sala de concert şi să ducă muzica mai aproape de oameni. De această dată, în parcurile bucureştene. Proiectul Street Art Muzical, etapa cu vioară şi pian, va avea loc pe 9 şi 10 septembrie în foişoarele din parcurile Bazilescu (9 septembrie – ora 11:00), Herăstrău (9 septembrie – ora 17:00), Kiseleff (10 septembrie – ora 11:00) şi Cişmigiu (10 septembrie – ora 17:00).

Cele patru recitaluri extraordinare vor fi susţinute de doi artişti cu un indiscutabil renume: violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail.
Spectatorii vor avea prilejul extraordinar de a-i asculta, în aer liber şi în mod gratuit, şi de a se bucura de sunetul unui instrument extraordinar: vioara Guarneri del Gesu, ce i-a aparţinut lui George Enescu. Această vioară este pusă la dispoziţie de muzeul George Enescu, în patrimoniul căruia se află.

 

Pentru un solist de talie internaţională, care cântă pe importante scene ale ţării şi ale lumii, cu orchestre mari precum: Monte Carlo Symphony, London Royal Philharmonic, Lyon Symphony, Queen Sofia Chamber Orchestra, Galicia Symphony, Leipzig Gewandhaus Orchestra, cu apariţii discografice în număr impresionant şi câştigător al multor competiţii internaţionale, aşa cum este Gabriel Croitoru, experienţa de a cânta cu astfel de prilejuri a fost întotdeauna una foarte plăcută:

„Am constatat, cu plăcere, că românii sunt altfel decât ne cred alţii, în sensul că le place şi muzica clasică. Oamenii au venit la concerte, unii pentru prima dată. Habar n-aveau despre ce este vorba.

Dar nu numai că au venit din curiozitate, dar au şi rămas până la sfârşitul concertului, ceea ce înseamnă că le-a şi plăcut. În plus ne-au şi zis: <<Vă rugăm să mai veniţi că ne-a plăcut grozav de tare>>. Iată, e un lucru de auzit pentru cine trebuie să-l audă. Şi cred că orice experienţă de genul acesta nu face decât să crească nivelul cultural al tuturor“.

Coproducători: Radio România, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, ARCUB, Primăria Sector 1, Radio România Bucureşti FM. Partener unic: BRD – Groupe Société Générale. Cu sprijinul: Muzeului Naţional George Enescu. Producător: Asociaţia Culturală Accendo. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Media Trust, România TV, Caţavencii, Observator Cultural, Zile şi Nopţi, Liternet, Bussines Review, Revista Cariere, agentiadecarte.ro.

Discuții

comments