DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Constanța organizează în perioada 29 septembrie – 8 octombrie 2017 Sărbătoarea Recoltei și a Vinului Dobrogean!

Evenimentul deja devenit deja tradiție ajunge anul acesta la cea de-a zecea ediție și se va desfășura în cadrul Pavilionului Expozițional Constanța. Timp de zece zile, atât producătorii din județ cât și partenerii tradiționali din zone recunoscute pentru produsele alimentare de calitate vor încerca să atragă constanțenii să viziteze cel mai mare târg de toamnă! Numărul producătorilor înscriși la această ediție este cu aproximativ 10% mai mare față de anul trecut.

Ne propunem ca, de la ediție la ediție, numărul comercianților să fie din ce în ce mai mare. Implicit și oferta va fi mai bogată, iar prețurile mai competitive. Îmi doresc ca acest eveniment să rămână un etalon la nivel județean, atât pentru producători cât și pentru vizitatori”, susține Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Pe lângă legumele și fructele de sezon, în perioada Sărbătorii Recoltei, constănțenii vor putea găsi și conserve din cele mai felurite zarzavaturi, diferite soiuri de zacuscă, gemuri și dulcețuri precum și alte dulciuri de casă. Nu vor lipsi nici produsele tradiționale precum brânzeturile, pastrama sau cârnații cu mirodenii. Vinurile și mustul nu pot lipsi de la o asemenea sărbătoare, la târg fiind prezente mai multe podgorii renumite.

Și anul acesta vom avea surprize pentru vizitatori. Pentru copii, pe lângă ateliere de creație, ce se vor organiza în weekend-uri, vom avea și două piese de teatru. Pentru părinți am încercat să aducem cei mai buni artiști de pe segmentul de muzică specific Sărbătorii Recoltei. În plus, ca element inedit, vom avea o zonă de agrement – unde invităm pe toată lumea să se bucure de… un picnic. De asemenea, pentru că ne dorim să fim în pas cu tehnologiile, propunem constănțenilor un super show multimedia pe perdea acvatică. Practic, vom avea trei spectacole cu laser și proiecții video pe un perete de apă, în mijlocul lacului Tăbăcărie. Vă așteptăm pe toți la Sărbătoarea Recoltei 2017, mai spune Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Mai jos găsiți programul integral al evenimentului. Sărbătoarea Recoltei și a Vinului Dobrogean se desfășoară la Pavilionul Expozițional Constanța, între orele 09:00 – 23:00!

Discuții

comments