DISTRIBUIȚI

Numărul copiilor obezi la nivel mondial a crescut de zece ori în ultimii 40 de ani, ajungând la 124 de milioane, una dintre cauze fiind politicile din industria alimentară care au ca efect costuri ridicate ale alimentelor nutritive, inaccesibile familiilor și comunităților sărace, potrivit unui studiu dat publicității miercuri de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Cercetarea, cel mai amplu studiu epidemiologic de până acum, realizată de OMS împreună cu Imperial College London, a calculat și comparat indicele de masă corporală (IMC) — un indicator calculat pe baza raportului dinte greutate și înălțime — pentru aproximativ 130 de milioane de copii și adolescenți, din 1975 până în 2016.

Rata obezității în rândul copiilor și adolescenților, la nivel mondial, a crescut de la mai puțin de 1% (echivalentul a cinci milioane de fete și șase milioane de băieți) în 1975, la aproape 6% la fete (50 de milioane) și 8% la băieți (74 de milioane) în 2016. Per total, numărul copiilor obezi a crescut de la 11 milioane în 1975, la 124 de milioane în 2016. Acestora li se adaugă 213 milioane de copii supraponderali, dar care nu se încadrează în categoria obezității.

”În ultimele patru decenii, rata obezității în rândul copiilor și adolescenților a crescut semnificativ și continuă să crească în țările cu venituri mici și mijlocii. Țările dezvoltate au înregistrat o stagnare în ultimii ani, deși se mențin la cote ridicate”, a declarat Majid Ezzati, autorul principal al studiului, profesor la departamentul de sănătate publică din cadrul Imperial College London.

”Această tendință îngrijorătoare reflectă impactul politicilor și tendințelor de marketing din industria alimentară care au ca efect costuri ridicate ale alimentelor nutritive, inaccesibile familiilor și comunităților sărace. Rezultatul va fi o generație de copii și adolescenți obezi care prezintă un risc mai mare pentru anumite boli, cum ar fi diabetul. Trebuie să luăm măsuri astfel încât hrana nutritivă și sănătoasă să fie disponibilă atât acasă, cât și al școală, în special pentru familiile și comunitățile sărace, precum și reglementări și taxe care să protejeze copiii de alimentele nesănătoase”, a precizat profesorul Ezzati, citat într-un comunicat postat pe site-ul OMS.

Dacă tendința se va menține, numărul de copii obezi la nivel global îl va depăși pe cel al al copiilor subponderali (care în 2016 era de 75 milioane de fete și 117 milioane de băieți) până în 2022, la nivel global.

În 2016, cea mai mare rată a obezității a fost înregistrată în Polinezia și Micronezia — 25,4% în rândul fetelor și 22,4%, în rândul băieților — urmate de țările vorbitoare de limbă engleză precum Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Irlanda și Marea Britanie.

Dintre țările cu venituri mari, SUA au cea mai mare rată de copii obezi.

Pentru a remedia acesta problemă ”statele ar trebui să tindă spre reducerea consumului de alimente ieftine, ultraprocesate, cu o densitatea calorică mare, sărace în nutrienți. De asemenea, ar trebui redus timpul petrecut de copii în fața ecranelor și în activități sedentare, promovând o mai mare participare la activități fizice, recreative și sportive”, spune Fiona Bull, directoare de programe pentru supravegherea și prevenirea bolilor netransmisibile în cadrul OMS.

”Aceste date ne reamintesc și subliniază ideea că obezitatea este o problemă de sănătate la nivel global care amenință să se agraveze în viitor dacă nu luăm măsuri urgente”, avertizează Fiona Bull.

Studiu a fost publicat în revista The Lancet cu ocazia Zilei mondiale împotriva obezității, marcată la 11 octombrie.

Sursa – agerpres

Discuții

comments