DISTRIBUIȚI

Urechi coborâte, ochi de câine bătut, dezvelirea dinților – cel mai bun prieten al omului ar putea recurge la aceste mimici pentru a transmite un mesaj și nu numai sub impulsul unei emoții, potrivit unui studiu publicat joi în Scientific Reports, relatează AFP.

Se știe deja despre câini că sunt foarte sensibili la atenția umană. „Rezultatele noastre merg însă mai departe, sugerând că trebuie să interpretăm mișcările feței lor ca pe un mod de comunicare”, a explicat pentru AFP Juliane Kaminski, din cadrul universității din Portsmouth, Marea Britanie, unul din coautorii acestui studiu.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, Juliane Kaminski și colegii săi au studiat 24 de câini de rase diferite, cu vârste cuprinse între unul și 12 ani. Toți acești câini erau animale de companie.

Cercetătorii i-au filmat pe câini și expresiile lor ținându-i la o distanță de un metru de un om, care stătea cu fața, cu spatele, era atent sau distrat.

Rezultatul a fost că „mușchii feței lor se mișcă mai mult dacă omul este atent”, a afirmat Juliane Kaminski. Iar „ochii de câine bătut” este expresia pe care o adoptă cel mai adesea.

Experiențele realizate au permis, de asemenea, scoaterea în evidență a faptului că animalul este mai puțin expresiv în fața hranei, care este pentru el sinonimă cu plăcerea.

Cercetătorii deduc din acest lucru că față de om câinele exprimă mai mult decât o simplă emoție.

„Rezultatele ar putea indica faptul că aceste animale sunt sensibile la atenția oamenilor și că expresiile lor ar putea fi încercări active de comunicare și nu doar simple afișaje emoționale”, explică cercetătoarea.

Dar nu ar trebui totuși să deducem că un animal de companie își ia privirea de câine bătut pentru a-și „îmblânzi” stăpânul. Potrivit echipei, lucrările sale nu-i permit să afirme că aceste animale sunt conștiente de ceea ce poate gândi sau simți o ființă umană față de mimicile lor, o abilitate considerată un semn de inteligență ridicată, specifică omului.

Discuții

comments