DISTRIBUIȚI

Lumea automobilistică este una foarte diversă, extrem de interesantă, însă ea poate deveni uneori chiar surprinzătoare prin nuanţele sale.

În Arabia Saudită, spre exemplu, ţara unde femeile vor avea voie să conducă maşini abia din iunie 2017, s-a organizat în premieră un salon auto dedicat femeilor.
Evenimentul, care are loc într-un mare centru comercial din oraşul Jeddah, era de neimaginat acum câţiva ani în ţara ultra-conservatoare unde femeilor li se impun restricţii severe.

Salonul se ţine în al doilea oraş ca mărime din Arabia Saudită şi sunt prezente şi o serie de maşini hibride, fiind însă prezentate şi soluţii de finanţare pentru femeile care peste câteva luni vor avea în premieră dreptul să aibă permis. Compania care organizează salonul spera să facă evenimente similare şi în alte oraşe din ţară arabă.

Măsura anunţată cu puţină vreme în urmă, a fost luată ca parte a programului de modernizare a ţării, dar şi ca efect al insistentelor femeilor în ultimii 30 de ani, deşi acestea se pare că nu sunt singurele motive.

Femeile vor putea renunţa la şoferii pe care îi angajau până acum şi vor avea mai mulţi bani la dispoziţie şi mai multă libertate, chiar dacă multe alte lucruri le sunt interzise.

Este de aşteptat şi că piaţa auto să crească puternic în ţara cu 32 de milioane de oameni, probabil segmentul maşinilor de clasa mică urmând să aibă avans peste media pieţei.

Redactor: Daniel HARALAMBIE

Discuții

comments