DISTRIBUIȚI

31 de persoane au fost ucise şi alte peste 40 rănite într-un incendiu care a cuprins un spital din Miryang (sud-est), vineri dimineaţa, au precizat pompierii, citaţi de agenţia sud-coreeană Yonhap.

Se supectează că incendiul, care a început în jurul orei 7,30 dimineaţa (ora locală), a izbucnit la camera de urgenţe de la primul etaj al clădirii principale a spitalului Sejong din oraş, situat la 280 km de Seul, potrivit autorităţilor. Focul a fost stins după o oră şi 40 de minute.

Se crede că, la momentul incendiului, circa 100 de pacienţi se aflau în interiorul clădirii spitalului.

Autorităţile au transferat 52 de oameni, majoritatea pacienţi, la patru spitale din apropiere.

Aproximativ 93 de pacienţi dintr-un centru de îngrijire învecinat cu clădirea principală au fost evacuaţi nevătămaţi, au precizat aceleaşi autorităţi, citate de Yonhap.

Sursa – agerpres

Discuții

comments