DISTRIBUIȚI

Organizatorii festivalului Neversea au anunţat că, anul acesta va avea loc o a doua ediţie pe una din plajele din Constanţa.

Ei au refuzat să spună locaţia exactă, unde se va desfăşura festivalul şi au precizat că au încheiat un parteneriat cu ABADL şi primăria Constanţa.

Responsabilul cu comunicarea, Edy Chereji a susţinut că în această a doua ediţie a festivalului va creşte şi numărul artiştilor, care vor evolua pe scenă dar şi bugetul festivalului.

Neversea înseamnă patru zile din acest an și înseamnă mult mai multe ore de distracție și înseamnă mult mai mulți artiști”, a precizat Edy Chereji.

La rândul lui, primarul Constanţei, Decebal Făgădău, s-a arătat deosebit de mulţumit de prima ediţie Neversea.

Un eveniment care ne-a așezat pe harta europeană a marilor evenimente încă de la prima ediție. Un eveniment care a adus aici, pentru prima dată, mulți artiști care au făcut care au făcut pe conturile proprii ale rețelelor de socializare un serviciu uriaș României, Constanței, litoralului românesc”, a declarat edilul.

Evenimentul se va întinde pe 4 zile, mai exact în perioada 5-8 iulie.

Primele 5.000 de abonamente pentru festivalul Neversea 2018 sunt puse în vânzare începând de miercuri, 7 februarie, de la ora 12.00 până la ora 20.00. Prețul acestora este de 399 de lei plus taxe și vor putea fi achiziționate doar de către cei care s-au înregistrat pe www.neversea.com.

Vor fi disponibile și abonamentele VIP la prețul de 900 de lei plus taxe. Fiecare persoană care s-a înregistrat a primit pe mail un link unic, care va fi funcţional doar începând cu data de 7 februarie, ora 12.00, prin care va putea achiziţiona maxim 4 abonamente. Cei care nu s-au înregistrat pot să mai facă acest lucru pe site-ul festivalului, www.neversea.com.

Vor fi în jur de 200 de artiști și sunt asigurate nume importante, unele în premiera în România și așteptate de public, iar în acest an se așteaptă o creștere cu 50% a numărului celor ce vor veni la festival.

Discuții

comments