DISTRIBUIȚI

Eurovision ajunge pentru prima dată la Sighişoara şi prima dată într-o sală cu doar 150 de locuri.

Evenimentul regizat de Dan Manoliu şi organizat de TVR promite să fie la înălţimea premierelor pe care le bifează.

Pregătirile au intrat pe ultima sută de metri, iar munca a fost solicitantă, mai ales când vine vorba despre transformarea sălii de spectacole a Casei de Cultură „Mihai Eminescu”, spune regizorul şi co-producătorul semifinalei Eurovision 2018 de la Sighişoara, Dan Manoliu.

Când am ajuns aici și am văzut orașul am zis „waw”, nu se poate. Bine, când am văzut sala am zis „auu nu se poate” – pentru că este cea mai mică din istoria acestui Eurovision, iar după aceea a devenit un pariu pentru toți cei care lucrăm la acest Eurovision, să demonstrăm că se poate.  O să vedeți că o să semene cu Polivalenta din București, adică incredibil ce poate face o lentilă, sau niște lumini foarte bine puse – adică va fi cel mai mare show Eurovision din cele cinci, fără niciun fel de lipsă de modestie”, a precizat co-producătorul Dan Manoliu.

Semifinala Eurovision de la Sighişoara este programată pentru duminică, 18 februarie, evenimentul urmând să fie prezentat de Diana Dumitrescu şi Cezar Ouatu.

 

Discuții

comments