DISTRIBUIȚI

Ultima din cele cinci semifinale ale Selecţiei Naţionale Eurovision, în cadrul căreia vor concura 12 piese, va avea loc, duminică seara, la Sighişoara, în Sala de spectacole „Mihai Eminescu”.

‘Ne-am dorit să organizăm ultima semifinală Eurovision la Sighişoara, pentru a reaminti telespectatorilor TVR cultura şi istoria acestui oraş şi potenţialul pe care îl are”, a afirmat directorul general intermediar al TVR, Doina Gradea.

La rândul său, primarul Sighişoarei, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, s-a declarat onorat că oraşul pe care îl administrează a fost ales ca gazdă a semifinalei Eurovision. „Sper ca eforturile noastre să se reflecte într-un show spectaculos”, a adăugat Mălăncrăvean.

Potrivit TVR, va fi spectacol de lumini şi grafică de la cei peste 100 de mp de ecrane LED şi 380 de mp de cortine LED instalate de organizatori.

„După premiera realizată la show-ul precedent, când concursul s-a desfăşurat la 90 de metri sub pământ, în Salina Turda, în această duminică vom asista la o nouă premieră – concurenţii vor cânta pe scena unde, în urmă cu aproape nouă decenii, George Enescu susţinea un concert memorabil”, precizează TVR, într-un comunicat remis AGERPRES.

Vor concura SAVE (cu piesa All We Need), Tomher Cohen (Baby You’re The Only One), Sergiu Bolota (Every Little Thing), Dora Gaitanovici (Fără Tine), Teodora Dinu (Fly), The HUMANS (Goodbye), Iliana (I Won’t Lie), Evermorph (Live Your Life), Alexandru Ungureanu (Sail With Me), Manuel Chivari (Somebody To Love), Maria Suciu (Sweet Nothing) şi Denisa Trofin (Tears).

În fiecare show, juriul format din Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ştefan şi Viorel Gavrilă alege câte trei piese care se vor califica în finală.

Pe parcursul celor cinci semifinale – organizate la Focşani (21 ianuarie), Timişoara (28 ianuarie), Craiova (4 februarie), Turda (11 februarie) şi Sighişoara (18 februarie) – juriul alege cele 15 piese care vor intra în finala Eurovision România.

Sursa – agerpres

Discuții

comments