DISTRIBUIȚI

O scrisoare „extraordinar de rară”, scrisă de filosoful german Karl Marx şi datată 1 octombrie 1879, s-a vândut joi cu peste 53.000 de dolari la o licitaţie desfăşurată la Boston (Massachussets, SUA), relatează EFE.

În scrisoarea trimisă de la Londra, Marx îi solicita editorului britanic Collet Dobson exemplare ale cărţii sale „Revelations of the Diplomatic History of the 18th Century”, potrivit unui comunicat difuzat de casa de licitaţii RR Auction.

„La întoarcerea mea de pe malul mării am găsit scrisoarea dumneavoastră din 23 septembrie. Mi-ar plăcea, dacă sunteţi amabil, să-mi mai trimiteţi câteva exemplare ale cărţii mele ‘Revelations’ având în vedere că nu mi-a mai rămas niciunul”, notează în această scrisoare Marx.

Foaia de hârtie pe care a Marx a scris acest scurt mesaj este „lucioasă”, în timp ce scrisul „este închis la culoare, precis şi uşor de citit, în pofida mâinii mici şi distinctive” a filosofului, se arată într-o notă a experţilor.

Cartea la care Marx face referire este „Revelations of the Diplomatic History of the 18th Century”, care a fost publicată în presă în perioada august 1856 şi aprilie 1857.

„Scrisorile lui Marx sunt extraordinar de rare şi practic inexistente în afara spaţiului academic: în aproape 40 de ani de activitate, aceasta este unica pe care am găsit-o”, arată în comunicat Bobby Livingston, vicepreşedintele executiv al RR Auction.

La aceeaşi licitaţie, casa americană a vândut o fotografie a lui Mahatma Gandhi, semnată de el însuşi, pentru suma de 41.806 de dolari.

Fotografia, în care Gandhi este văzut mergând alături de politicianul indian Madan Mohan Malaviya, este semnată cu stiloul cu care a trecut ‘MK Gandhi’.

Sursă: Agerpres

Discuții

comments