DISTRIBUIȚI

Fumatul nu este nociv doar pentru plămâni şi inimă, ci poate afecta şi auzul, sugerează concluziile unei cercetări realizată în Japonia pe zeci de mii de persoane, citate miercuri de Press Association.

Un studiu efectuat pe un număr de peste 50.000 de participanţi a demonstrat un risc crescut de afectare a auzului în rândul fumătorilor în comparaţie cu persoanele care nu au practicat niciodată acest obicei.

Fumatul a condus la o creştere situată între 20% şi 60% a riscului de pierdere a acuităţii auditive.

Oamenii de ştiinţă au analizat date prelevate în urma verificărilor anuale ale stării de sănătate, printre aceste analize numărându-se şi testarea acuităţii auditive, şi a completării unui chestionar privind stilul de viaţă.

Efectele nocive ale fumatului s-au menţinut chiar şi în condiţiile în care au fost făcute ajustări ale unor factori care ar fi putut afecta rezultatele, precum expunerea la zgomot ocupaţional.

”Cu un eşantion de dimensiuni mari, o lungă perioadă de monitorizare şi o evaluare obiectivă a diminuării acuităţii auditive, studiul nostru oferă o dovadă solidă conform căreia fumatul reprezintă un factor de risc independent pentru pierderea auzului”, a declarat unul dintre principalii autori, dr. Huanhuan Hu din cadrul Centrului Naţional pentru Sănătate şi Medicină Globală din Japonia.

”Aceste rezultate oferă o dovadă solidă care susţine faptul că fumatul reprezintă un factor cauzator al pierderii auzului şi subliniază necesitatea controlului utilizării tutunului pentru prevenirea sau întârzierea dezvoltării diminuării acuităţii auditive”, a completat specialistul.

Potrivit cercetării, fumatul a afectat capacitatea de a percepe atât sunetele înalte cât şi pe cele de frecvenţă joasă, însă s-a constatat o asociere mai evidentă în cazul sunetelor înalte, au notat cercetătorii.

Concluziile studiului au fost publicate în jurnalul Nicotine and Tobacco Research.

Sursa – agerpres

Discuții

comments