DISTRIBUIȚI

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, un cod galben de ploi însemnate cantitativ valabil în intervalul 17 martie –  ora 14.00, până pe 18 martie la ora 8.00. Iată care sunt zonele afectate: Maramureș, Crișana, Banat, vestul Transilvaniei și zona Carpaților Occidentali.

Astfel, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, 17 martie, aria ploilor va cuprinde vestul și nord-vestul țării, precum și zonele montane aferente și se vor cumula cantităţi de apă local de peste 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. În a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică, în nord-vestul țării vor fi precipitații mixte și condiții de polei. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în general de 50…55 km/h.

Vântul va avea intensificări și în celelalte regiuni, cu viteze mai mari, ce vor atinge 55…65 km/h, în cursul nopții în regiunile sud-estice; la munte, în special pe crestele Carpaților Meridionali, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80…90 km/h.

De asemenea, meteorologii au mai emis un cod galben de precipitații moderate cantitativ sub formă de lapoviță și ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă, intensificări ale vântului valabil în perioada 17 martie, de la ora 18.00, până pe 18 martie, la ora 8.00. vor fi afectate zonele: jumătatea de nord a Moldovei și zona Carpaților Orientali.

În jumătatea de nord a Moldovei, precum și în zona Carpaților Orientali vor fi precipitații la început mixte, ce vor favoriza local depuneri de polei, apoi sub formă de ninsoare. Local se va depune strat de zăpadă. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 50…55 km/h, iar la munte peste 70 km/h viscolind temporar ninsoarea.

Specialiștii ANM au emis de asemenea, un alt cod galben de precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și răcire accentuate, valabil pe 18 martie în intervalul orar 8.00 – 23.00.

În intervalul menționat vor fi precipitații pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului.

În Moldova, precum și în zona Carpaților Orientali vor predomina ninsorile și se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia și în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vor fi condiții de polei. În Oltenia și în Dobrogea vor fi mai ales ploi. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.

Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susținute în est și în sud-est, cu viteze de 55…65 km/h, precum și la munte, unde rafalele vor depăși 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă.

Vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă până spre sfârşitul săptămânii viitoare.

Discuții

comments