DISTRIBUIȚI

Două cadavre presupuse a fi ale turiştilor din Iaşi au fost văzute din elicopterul care a survolat masivul Făgăraş marţi, începând cu ora 14,30.

Vicepreşedintele CJ Braşov, Adrian Gabor, a precizat că deocamdată au fost văzute din elicopter cele două cadavre, care vor fi recuperate în cursul zilei de miercuri, când în zonă vor fi două elicoptere care, cu ajutorul unui troliu, vor recupera corpurile. Acestea vor fi duse la un alt elicopter, care va ateriza într-o zonă unde va fi posibil.

În acest moment nu se cunoaşte cu precizie zona în care sunt cele două cadavre, dar cu siguranţă mâine vor fi prezentate mai multe detalii de către echipa de salvamontişti care va merge la faţa locului pentru recuperarea lor.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că a fost localizată o persoană din grupul de turişti rătăciţi în munţii Făgăraş. Persoana a fost localizată de un elicopter care a survolat zona, aceasta urmând să fie recuperată în condiţii de siguranţă.

„Problema noastră este să nu-şi rişte salvamontiştii viaţa, nici jandarmii montani, pentru că este o zonă cu risc de avalanşă. Vor continua căutările, inclusiv, poate terestru, dacă devin sigure condiţiile”, a afirmat Arafat.

În căutarea celor trei turişti din Iaşi care s-au rătăcit în masivul Făgăraş au fost angrenaţi salvamontişti de la Serviciul Salvamont al oraşului Victoria şi jandarmii montani de la Sâmbăta de Sus.

”Este vorba de doi bărbaţi, de 62 de ani şi 64 de ani, şi un tânăr de 18 ani. Dispariţia lor a fost sesizată la începutul săptămânii trecute de un preot de la Mănăstirea Breaza, de lângă Făgăraş, care a anunţat că maşina cu care cei trei bărbaţi a ajuns în zona stă nemişcată de câteva zile. Aseară la ora 18,30, soţia unuia dintre ei a sunat la 112 şi a anunţat despre dispariţie. Salvamontiştii şi jandarmii montani i-au căutat şi săptămâna trecută, în zilele de marţi şi miercuri, pe la refugiile din masivul Făgăraş, dar fără rezultat. Vremea nu a mai permis căutarea lor săptămâna trecută. S-au produs şi avalanşe iar pericolul este foarte mare”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Gabor, cu atribuţii în coordonarea Salvamont Braşov.

Sursa – agerpres

Discuții

comments

Lasă un răspuns