DISTRIBUIȚI

Tradiții legate de Sărbătoarea Sfântului Gheorghe, cel despre care se spune că ar fi primit de la Dumnezeu cheile care deschid vara cu zilele ei dogoritoare. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost un soldat roman care a slujit în armata Împăratului Dioclețian si care a fost condamnat la moarte pentru că nu a vrut să renunțe la credința în Hristos.

Este mare praznic astăzi, întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Gheorghe, martir întru Hristos. În lumea satului românesc tradițiile legate de această sărbătoare sunt numeroase. Despre ele ne vorbește muzeograful constănțean, Mirela Stingă de la Muzeul de Artă Populară.

„Se spune că acestor sfânți soldați, adică Sfântului Gheorghe și Sfântului Dumitru, Dumnezeu le-a dat cheile vremii, iar ei le purtau la brâu. Cu cheia sa, Sângiorzul închidea iarna și deschidea vara. În popor se crede că în noaptea de Sângiorz se deschid cerurile, vorbesc animalele între ele și ard comorile, adică, acestea se arată oamenilor prin flacăra care joacă deasupra lor. Se mai spune că cine doarme în această zi ia somnul mieilor și va fi somnoros tot anul, de aceea este bine să nu dormim în această zi. Un obicei practicat în satul tradițional de Sf Gheorghe era bătaia cu urzici, adică sorcovitul cu urzici, ca cei urzicați să fie harnici, sănătoși și iuți tot anul. Tot astăzi se culegeau plante de leac, iar în zori se semăna busuiocul de dragoste“, ne spune muzeograful Mirela Stîngă.

Muzeul de Artă Populară, situat în zona veche a Constanței, găzduiește la parter și o impresionantă colecție de icoane pe sticlă, cele reprezentântu-l pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul, fiind cele mai numeroase. Cea mai veche dintre icoanele cu Sfântul Gheorghe este realizată la Nicula în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

„Fiecare dintre cele opt icoane încântă prin colorit și spune câte o poveste, cea mai des întâlnită fiind legenda în care apare fata de împărat salvată de Sfânt de la moarte“, a mai afirmat Mirela Stîngă.

Într-o altă icoană cu Sfântul Gheorghe,  realizată de meșteri din Valea Sebeșului, alături de prințesa salvată apar și părinții acesteia care ii oferă mucenicului cheile împărăției, evident refuzate de cel care avea să accepte moartea decât să renunțe la credința în Hristos.

Redactor: Silvia PASCALE

Discuții

comments