DISTRIBUIȚI

Reporterul şi cameramanul unui post de televiziune din statul american Carolina de Nord au murit luni după ce un copac a căzut peste autovehiculul lor, în timp ce realizau o documentare despre efectele unei furtuni puternice în comitatul Polk, relatează Reuters.

Reporterul Mike McCormick şi cameramanul Aaron Smeltzer de la postul WYFF au murit după ce autovehiculul în care se aflau pe autostradă a fost lovit de copac, potrivit canalului.

Şeful departamentului de pompieri din Tryon, Geoffrey Tennant, a declarat că tocmai îi acordase un interviu lui McCormick când, după doar câteva minute, a fost anunţat telefonic despre incident. Când a ajuns la faţa locului şi-a dat seama că erau chiar jurnaliştii cu care discutase.

„M-a afectat puţin din punct de vedere personal pentru că făcusem un interviu cu dl McCormick cu circa zece minute înainte de a primi telefonul şi ne-a spus că voia să fim în siguranţă, că voia ca el să fie în siguranţă”, a declarat Tennant în faţa presei.

Solul era saturat de apă şi un copac de un metru în diametru a căzut peste SUV-ul în care erau jurnaliştii, în timp ce ei se deplasau pe Autostrada 176. Când au ajuns la faţa locului serviciile de salvare, motorul încă mergea, a relatat şeful pompierilor din Tryon.

„Este un adevărat monstru. Cred că rădăcinile copacului au cedat şi el s-a prăbuşit”, a mai spus Tennant.

McCormick era angajat la WYFF din 2007, în timp ce Smeltzer s-a alăturat postului în februarie acest an. Amândoi erau născuţi în 1982.

Comitarul Polk este situat la circa 145 km vest de Charlotte.

Sursa – agerpres

Discuții

comments