DISTRIBUIȚI

Două familii din Galaţi cu trei copii mici au fost salvate, duminică, din Masivul Ceahlău de către jandarmi şi salvamontişti, după ce GPS-ul maşinilor i-a ghidat greşit.

Şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef, a scris pe pagina de socializare a instituţiei că maşinile au rămas blocate pe un drum izolat şi închis circulaţiei, în nămol, iar la unul dintre autoturisme s-a spart baia de ulei.

„S-au ghidat după GPS-ul maşinii şi s-au blocat în mijlocul sălbăticiei, pe un drum izolat, impracticabil şi pe care circulaţia publică este interzisă şi imposibilă chiar pentru maşini de teren nepreparate. Rezultatul a fost: patru ore de intervenţie a echipei Salvamont şi a unui echipaj al postului de jandarmi din Ceahlău, o maşină distrusă cu baia de ulei spartă şi care a trebuit abandonată în pădure. În final, doar una din maşini a fost scoasă la asfalt, ocupanţii celeilalte fiind conduşi în siguranţă de noi, în staţiunea Durău, şi cazaţi la o pensiune”, a declarat Raul Papalicef.

În minivacanţa de 1 iunie, salvamontiştii nemţeni au avut 5 intervenţii majore pentru a salva turişti în Masivul Ceahlău care fie s-au rătăcit, fie au suferit fracturi sau acuzau stări de epuizare fizică.

Sursa – agerpres

Discuții

comments