DISTRIBUIȚI

Hoţii au intrat să fure marţi seară din casa pe care Shakira şi Gerard Pique o au în localitatea Esplugues de Llobregat (Barcelona), iar cântăreaţa columbiană şi fotbalistul catalan nu se aflau în acel moment la domiciliu, relatează miercuri EFE.

Se aflau însă părinţii fotbalistului de la FC Barcelona, care în acel moment dormeau în casă. Hoţii au furat mai multe ceasuri ale lui Gerard Pique şi bijuterii ale artistei. Pentru a da spargerea, ei au profitat de zgomotul puternic al tunetelor provocate de furtuna care s-a abătut marţi seară asupra localităţii.

Membrii poliţiei catalane Mossos d’Esquadra au deschis o anchetă cu privire la acest furt fără violenţă, care a avut loc marţi noapte, când în casa celor două vedete se aflau părinţii lui Gerard Pique, au declarat EFE surse apropiate cazului.

Shakira a oferit marţi seară pe scena Lanxess Arena din Koln (Germania) cel de-al doilea concert al său, din cadrul turneului El Dorado World Tour, la care a asistat în cursul serii şi Gerard Piqué.

Fotbalistul participase anterior la petrecerea oferită de selecţionerul spaniol, Julen Lopetegui, marţi după amiază la Madrid, înainte de plecarea echipei în Rusia pentru a juca la Campionatul Mondial.

Hoţii au intrat în casă fără să provoace prejudicii fizice, potrivit surselor, care au precizat că este vorbă de un furt fără violenţă care s-a produs când părinţii fotbalistului dormeau şi care au informat că sunt bine amândoi.

Discuții

comments