DISTRIBUIȚI

Elon Musk, directorul executiv al companiei Tesla, promite implementarea unor funcţionalităţi care vor permite automobilelor din această marcă să se conducă singure, odată cu următoarea versiune a sistemului de asistenţă la conducere, denumit Autopilot, care va fi lansată în luna august, potrivit AFP

”Până în prezent, resursele Autopilotului s-au concentrat, pe bună dreptate, în totalitate pe securitate. Odată cu V9 (versiunea 9), vom începe să activăm funcţionalităţi de conducere autonomă”, a scris Musk pe contul său de Twitter.

Afirmaţiile antreprenorului au făcut parte din răspunsul oferit unui internaut care se plângea că are probleme cu Autopilotul, programul de asistenţă la conducere semiautomată, care necesită ca şoferul să fie mereu cu mâinile pe volan şi să deţină controlul maşinii în orice moment.

Elon Musk nu oferă alte detalii, dar dacă declaraţiile sale se confirmă, am putea asista la implementarea maşinilor autonome pe şoselele americane mai devreme decât era estimat. Între timp, autorităţile nu au reuşit încă să lămurească toate dilemele juridice şi asiguratorii pe care le presupune acest tip de autovehicul.

Pe de altă parte, compania General Motors (GM) a promis la rândul său că va comercializa primele vehicule autonome începând cu anul 2019, după ce a depus în luna ianuarie o cerere la ministerul transporturilor din Statele Unite pentru testarea unei maşini fără volan, pedale sau control manual.

Sistemul Autopilot permite vehiculelor Tesla să facă anumite manevre fără asistenţă cum ar fi parcarea, frânarea sau accelerarea.

Compania este vizată de mai multe anchete ale autorităţilor americane după o serie de incidente dintre care unul s-a soldat cu decesul unei persoane în martie. Agenţia guvernamentală pentru siguranţa transporturilor NTSB a deschis o anchetă la care Tesla a decis să nu ia parte după câteva schimburi aprinse de replici între patronul companiei şi instituţie.

Testa are o capacitate mică de producţie, de aproximativ 100.000 de maşini pe an. Cu toate acestea, renumele maşinilor sale electrice şi prezenţa mediatică a directorului său, care conduce şi compania SpaceX, au adus de multe ori compania pe primele pagini ale ziarelor.

Sursa – agerpres

Discuții

comments

Lasă un răspuns