Una dintre cele mai dragi sărbători pentru români este Paștele, care în acest an a făcut o punte cu 1 Mai, turiștii români având posibilitatea de a se bucura de 6 zile de vacanță neîntreruptă, cu ziua de 2 mai care va fi recuperată ulterior. Din perspectiva unui touroperator, printre destinațiile preferate de români pentru...
Prima semifinală a concursului Eurovision 2024 a fost una plină de surprize! Deși mulți dintre participanți erau aproape siguri că vor prinde...
În data de 9 mai 2023, în centrul Aradului, Ziua Europei va fi sărbătorită printr-un spectacol impresionant de muzică și dansuri, care va...
Turiștii vor putea vizita obiectivul după programul de vară, valabil până pe data de 30 septembrie. Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din...
Peste 70.000 de turiști români și străini s-au aflat în hotelurile și apartamentele de vacanţă de pe litoralul românesc, în perioada 25...
Eurovision ia startul marți, 7 mai, cu prima semifinală în care vor performa și pot fi votate 15 țări și cu show-urile artiștilor din...
Cea de-a 68-a ediție a Eurovision Song Contest și-a desfășurat covorul turcoaz pentru a saluta interpreții din 39 de țări la competiția...
Cei 37 de concurenţi care au păşit pe "covorul turcoaz", pe fondul unui climat de securitate sporit şi al unor apeluri de boicotare a...
Brașovenii sunt așteptați joi, de la ora 13.00, la prezentarea cărţii „Lira națională a lui Aronu Unguru 1878”, o ediţie de manuscris...
Preparate delicioase, servite direct din rulote. Vorbim despre Food Truck Festival, care va avea loc la Brașov în weekendul 10-12 mai, în...
România va participa cu 27 de ciclişti la Campionatele Europene de mountain bike, care vor avea loc în perioada 8-12 mai la Cheile...
Trei evenimente de excepție a pregătit Filarmonica din Brașov pentru melomani, în Săptămâna Luminată. Melomanii sunt așteptați, în...
Junii brașoveni vă așteaptă cu plăcinte astăzi, de la 16.30, în Piața Unirii. Este „Marțea cu plăcinte”, unul dintre obiceiurile...
Unul dintre cele mai iubite musicaluri – „Sunetul muzicii”, va fi prezentat la Opera Brașov în 1 și 2 iunie, începând cu ora...
Mai sunt doar câteva ore în care vă puteți vota favoritele pentru „Destinația anului 2024 în România”. Este ultima zi în care...
Duminică, reprezentanții celor două orașe vor parafa parteneriatul dintre cele două localități. De duminică, Brașovul va fi oficial...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone...
În ceremonia de deschidere condusă de Camille Cottin, pe 14 mai, la Grand Theatre Lumiere, a 77-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes îi...
Vremea în data de 8 mai rămâne una închisă, cu ploi puternice în anumite zone. Astazi, vremea va fi ăn general instabilă, iar valorile de...
Festivalul are două secţiuni competitive pentru scurtmetraj: naţională şi internaţională, premiile pentru fiecare dintre ele fiind de 1.000...
Sezonul de vizitare a Muzeului Satului din municipiul Baia Mare va fi inaugurat în a doua zi de Paşti cu un mic târg al meşterilor populari şi...
ANM anunță că în această dimineață a intrat în vigoare o avertizare de tip cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată,...
Sunt disponibile primele bilete de avion ale companiei FlyLili, de la Ghimbav, către mai multe destinații din Europa, scrie Radio România Brașov...
Vremea în data de 7 mai va fi una instabilă, dar cu temperaturi ridicate. Izolat sunt așteptate chiar și ploi torențiale. Astazi, vremea va...
De 1 Mai şi Paşte, angajaţii au avut o vacanţă prelungită, de şase zile în total. Printre destinaţiile alese de români în ţară,...
O ploaie torențială a inundat, luni seara, mai multe străzi din stațiunea prahoveană. Probleme mari sunt inclusiv pe DN1, la intrarea în...
Protestatarii cer salarii și condiții de muncă mai bune, dar și blocarea planurilor de privatizare din sistem. Șase sindicate importante...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră – 12.00, se înregistrează aglomerație pe...
Tradițiile și obiceiurile de Înviere sunt respectate de o mulțime de oameni. Cu toate acestea, obiceiurile din cea de-a doua zi de Paște sunt...
Vremea în data de 6 mai vine cu temperaturi mai mari față de ziua precedentă. Astăzi, valorile termice vor fi mai ridicate față...
Povestirea scurtă este inspirată de tragedia războiului din Ucraina vecină. "Spre bătălie", piesa de teatru radiofonic scrisă de Răzvan...
Distincția îi răsplătește prestația din producţia americană "A Different Man". Actorul român Sebastian Stan a primit, sâmbătă seară,...
Inițiat în anul 2018, proiectul Asociației Tășuleasa Social se dezvăluie pe YouTube, într-o serie de reportaje realizate de jurnalistul Alex...
În vacanța elevilor, gradul de ocupare a locurilor de cazare este de 100%. Matinalul Radio România Actualități s-a auzit, vineri, din...
Cântăreața americană a câștigat, pentru a patra oară, distincția pentru "Cel mai bun album al anului". Taylor Swift a triumfat, duminică...
”Scufița Roșie”, ”Fata babei și a moșneagului”, ”Vrăjitorul din Oz” sau ”Robin Hood” sunt doar câteva dintre poveștile...
Semnat de Marian Coman, volumul a fost distins în anul 2021 cu premiul Vladimir Colin. Un titlu publicat în imprintul n’autor în urmă cu...
Artistul canadian a concertat de trei ori în România, în 2008, 2009 şi 2012. Unul dintre cei mai interesanţi şi perseverenţi...
Legendara cântăreață franceză a dat glas unor piese memorabile precum “La vie en rose”, “Je ne regrette rien” sau...
Supranumit “ultimul titan al șansonetei”, Charles Aznavour rămâne unul dintre cei mai iubite glasuri ale cântecului de limbă...
Aflându-se în dreptul ecuatorului ceresc la această dată, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest. La...
Inginer și inventator de geniu, Aurel Vlaicu este membru de onoare post-mortem al Academiei Române. Aurel Vlaicu s-a născut la 6/19 noiembrie...
Semnul distinctiv al marelui actor era o pălărie de paie, numită canotieră, pe care o purta întotdeauna pe scenă, alături de costum,...
Hunedoreanul a reușit să parcugă cei 1.032 de kilometri ai fluviului Rin fără costum de neopren, la fel cum a reușit să străbată Dunărea...
Cei 25 de actori selectaţi pentru competiţia de la Alba Iulia au participat la ateliere de creaţie şi masterclass susţinute de artiştii...
Ciprian Tiron a pornit în luna iunie pe Via Transilvanica de la Putna şi s-a oprit după 43 de zile la ultima bornă de la Drobeta Turnu Severin....
Ajuns în acest an la a 26-a ediţie, Festivalul debutează duminică, 27 august. Radio România Muzical şi Radio România Cultural vor difuza...
Pe durata acestei expoziţii temporare, Art Safari are program special de vizitare. Faimoasa sculptură brâncușiană „Sărutul” (1907)...
Muzicianul s-a născut în comuna Liveni din judeţul Botoşani, care astăzi îi poartă numele, în familia unor agricultori...
La 13 august 1521, începea dominația conchistatorilor spanioli în Mexic. Rezultat al unei campanii de cucerire conduse de Hernán Cortés, un...
Hippolais olivetorum cuibăreşte în Peninsula Balcanică şi Turcia, iar toamna migrează spre Africa sub-Sahariană pentru a-şi petrece iarna....
Fondator şi coordonator al echipei de paraclimbing a României, Asociaţia Climb Again este o organizaţie non-guvernamentală afiliată la...
O nouă specie de orhidee a fost descoperită în Parcul Natural Bucegi, anunță Societatea Ornitologică Română. Prima observaţie a fost...
Distanţa în linie dreaptă este de 25 de kilometri. Înotătorul Paul Georgescu a reuşit să traverseze, în premieră pentru România,...
Vechi de peste două secole, lăcașul de cult este inclus în patrimoniul mondial. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă...
Din anul 2018, I Giardini di Zoe a devenit obiectiv turistic local. I Giardini di Zoe este proiectul de suflet al proprietarului Giovanni...
Experții au luat în calcul importanţa şi încărcătura istorică deosebită a unuia dintre cele mai întunecate locuri aparţinând memoriei...
În perioada următoare, cele două candidaturi vor fi evaluate de către membrii juriului. Slobozia şi Vaslui sunt oraşele candidate pentru...
Născut la 21 martie 1928, la Galaţi, maestrul s-a aflat în activitate artistică timp de şapte decenii. Pianistul şi compozitorul Valentin...
În 1789, deviza manifestanţilor era “Libertate, egalitate, fraternitate!”. Ziua Franței este celebrată, în fiecare an, la data de 14...
Aflat la comanda escadrilei 53, dislocată pe aerodromul Mamaia, eroul a avut misiunea apărării litoralului în timpului celui de-al Doilea...
Radio România vă recomandă grandiosul eveniment cultural. Festivalul Internațional “George Enescu” se va desfășura, între 27 augut și...
Scriitorul ceh Milan Kundera a fost un "titan" al literaturii contemporane. Fiu al muzicologului Ludvik Kundera (1891-1971), Milan Kundera s-a...
Descoperită în 2020 și botezată LTT9779b, această planetă de mărimea lui Neptun orbitează în jurul stelei sale în doar 19 ore. Cea mai...
Fiecare excursie trebuie plănuită amănunțit, indiferent dacă urci pe culmi de unul singur, cu prietenii sau călăuzit. Renumit ghid montan...
Vaso da Gama a deschis calea colonizării portugheze a unor părți din Asia. Legendar navigator portughez, Vaso da Gama este cel care a...
Suedia a câştigat competiţia din 2023, prin Loreen. Oraşul suedez Malmö a fost ales pentru a găzdui concursul muzical Eurovision din 2024,...
La 7 iulie 1963, sub bagheta lui Marin Constantin, madrigaliștii susțineau întâiul concert la Teatrul de Stat din Brașov, cu un repertoriu de...
Pe timpul verii, ne adaptăm garderoba la temperaturile ridicate.În zilele călduroase, este important să purtăm haine uşoare şi confortabile,...
Din 3 iulie 2023, "Ai Vacanță tot anul!". Proiectul Radio Vacanța s-a născut în iarna 1965-1966. La 29 iunie 1966, acesta era pornit...
Vizitatorii mai pot admira o colecţie de felicitări şi cărţi poştale din anii 1930-1940 şi din perioada comunistă. O colecţie de peste...
Grădina Zoologică Brașov organizează, miercuri, 8 mai, începând cu ora 10:00, ”Ziua Mondială a Măgarului”. Având ca temă...
Suntem în Săptămâna Luminată, cea mai aglomerată perioadă din an pentru Juni. După ce ieri au participat la slujba de Înviere și au...
Tradițiile pascale diferă nu doar de la o regiunea românească la alta, ci și de la o țară la alta. Haideți să mergem în lung și-n lat să...
Cele mai fredonate cântece românești se aud, zi de zi, pe Radio Vacanța Nostalgia! Toată lumea, toată lumea sare acum cu mine Toată...
Cele mai fredonate cântece românești se aud, zi de zi, pe Radio Vacanța Nostalgia! Noaptea m-a prins iar beat de-acelaşi jarŞi...
Cele mai fredonate cântece românești se aud, zi de zi, pe Radio Vacanța Nostalgia! Știu ce ascunziȘtiu ce vreiÎmi vorbesc ochii tăiTu mă...
Cele mai fredonate cântece românești se aud, zi de zi, pe Radio Vacanța Nostalgia! Sunt o pasare ce zboaraCu aripi de vis si DorCatre blanda...
Cele mai fredonate cântece românești se aud, zi de zi, pe Radio Vacanța...
Cele mai fredonate cântece românești se aud, zi de zi, pe Radio Vacanța Nostalgia! Când vine dimineața, și zori-mi bat în pleoape Ce...