CLUJ-NAPOCA: Pe urmele vieţii din trecut: Muzeul de Paleontologie şi Stratigrafie al UBB

Facem astăzi un tur al Muzeului de Paleontologie şi Stratigrafie al Universităţii Babeş-Bolyai.

Articol de Radio Vacanța, 8 octombrie 2023, 09:32 / actualizat: 8 octombrie 2023, 20:56

Facem astăzi un tur al Muzeului de Paleontologie şi Stratigrafie al Universităţii Babeş-Bolyai.

La sfârşitul secolului al XVII-lea, Transilvania a intrat în componenţa Imperiului Habsburgic. Bogăţiile sale au atras atenţia Imperiului, aşa că de la Viena au fost trimişi cercetători străini (austrieci, italieni, maghiari, francezi, polonezi), care să cerceteze eventualele zăcăminte. Dar până să se ajungă la ele, era nevoie să se facă studii geologice. Aşa au apărut, pe la 1700, primele scrieri cu caracter ştiinţific despre geologia regiunii. Pe lângă resursele naturale însă, pământul Transilvaniei a dezvăluit şi vietăţi de odinioară, de la melci de 40-50 cm şi până la dinozauri pitici, cu un nume care pe mine una m-a surprins. Toate acestea le regăsim astăzi la Muzeul de Paleontologie şi Stratigrafie al Universităţii Babeş-Bolyai, pe care l-am străbătut alături de dr. Liana Săsăran, custodele colecţiei.

Fosilele – dovezi ale vieţii din trecut

Liana Săsăran: Fosilă înseamnă orice rest al unui organism care a trăit în trecutul îndepărtat al Pământului. În general părţile tari ale organismelor sunt cele care se păstrează sub formă de fosile, dar includem aici şi mulajele interne şi/sau externe, sau urmele lăsate de aceste organisme. Pe hol avem o colecţie de taxonomie, în care putem urmări evoluţia vieţii pe Pământ, de-a lungul ultimilor 500 de milioane de ani, începând din Paleozoic şi terminând cu Pleistocenul. Prima parte o reprezintă colecţia de paleobotanică, adică colecţia de plante fosile.

Din perioada numită Carbonifer – care înseamnă de acum 350 de milioane de ani – avem resturi fosile de Sigillaria sau Lepidodendron, nişte plante arborescente foarte înalte, de 20-30 metri. Carboniferul a fost o perioadă dominată de un climat cald şi umed, fapt care a dus la dezvoltarea unei vegetaţii bogate care, odată ce murea şi ajungea pe pământ, se îngropa repede în sedimente. Ulterior această biomasă vegetală a dus la formarea depozitelor de cărbuni din Europa, de aici provenind şi numele acestei perioade..

Unde mergem după trilobiţi?

Liana Săsăran: Urmează Mezozoicul, care este reprezentat la început de o floră arhaică rămasă din Paleozoic, în care predomină Gimnospermele pentru ca la final, in Cretacic să apară si Angiospermele. Mai târziu încep să apară primele plante cu flori. Tranziția spre Paleogen, dupa extincția de la sfârșitul Cretacicului, nu a fost marcată de modificări esenţiale ale plantelor de uscat, a continuat evoluţia plantelor cu flori (angiosperme). În Neocen apar primele ierburi, ajungând ca în Miocen să avem deja toate genurile de plante care seamănă cu ceea ce există în prezent.

Colecţia de taxonomie este completată cu colecţia de nevertebrate: în prima vitrină avem fosile ale primelor animale nevertebrate care şi-au format un schelet tare şi care s-a putut păstra în sedimente, aşa cum ar fi trilobiţii din Paleozoic, nişte animăluţe care au corpul format din 3 părţi.

Andrea Nagy: Cât de greu poate găsi un amator astfel de fosile?

Liana Săsăran: La noi în ţară trilobiţi nu prea se găsesc; în schimb se găsesc din abundenţă în Maroc, de unde se aduc (se şi comercializează ca suveniruri).

Insula Haţeg

Liana Săsăran: Urmează 2 vitrine dedicate exponatelor din Mezozoic: sunt expuşi în special amoniţi, dar şi scoici foarte mari din clasa rudiştilor. Dacă astăzi avem scoici simetrice, cu cele două valve asemănătoare, la rudişti una dintre valve este foarte alungită, iar cea de-a doua este foarte subţire şi plată, acoperind-o pe prima ca un capac. Au trăit în apele mării Tethys, iar exemplare frumoase ale acestor  scoici fosile se găsesc chiar şi în împrejurările Clujului, la Săvădisla, Borod sau Roşia.

Andrea Nagy: Unde era marea Tethys?

Liana Săsăran: Să ne gândim că în milioanele de ani marea şi-a modificat mult ţărmurile, deci acoperea zone diferite. În Cretacic de exemplu tot teritoriul României era acoperit cu apă, iar singura zonă de uscat era insula Haţegului.

Moartea cea mare

Liana Săsăran: Au fost 5 extincţii majore care au afectat evoluţia vieţii. Dintre acestea 3 au fost în Paleozoic.

Andrea Nagy: E interesant că după fiecare extincţie, evoluţia a pornit-o într-o direcţie diferită.

Liana Săsăran: Extincţia este un fenomen la scară mare, care afectează în jur de 80% din vieţuitoarele de pe uscat şi din apă. Totul se reseta şi se lua aproape de la 0, cu noi linii evolutive. Cel mai mare val de extincţie a avut loc în Permian şi este numit „moartea cea mare”.

Liana Săsăran: Urmează Cenozoicul, care acoperă ultimii 65 de milioane de ani din istoria Pământului. Avem aici nişte fosile ale unor gastropode foarte frumoase: nişte melci marini cu cochilii înalte şi spiralate (Campanille giganteum), care pot să ajungă şi la 40-50 cm (arată ca un kürtös kalács). În prezent trăieşte doar o singură specie relictă de Campanille în apele calde din sud-vestul Australiei. Apoi avem o colecţie de echinoderme, unde intră practic aricii de mare. Ei îşi secretă un test tare, calcaros, adică format din nişte plăcuţe care se sudează între ele şi pe care sunt uneori nişte ţepi pentru apărare. De aici le vine si numele (echinoderma – piele cu tepi).

O iarnă mai lungă ca istoria omenirii

Liana Săsăran: Ajungem la vertebratele mari, care au trăit în Pleistocen, în perioada geologică cunoscută popular sub numele de „ice age” sau epoca de gheaţă.

Andrea Nagy: A existat veveriţa din Ice age?  

Liana Săsăran: Veveriţa Scrat a fost desenata de artistul Peter de Seve dupa o vizita la Muzeul National de Istorie din New York si trebuia sa arate ca o combinatie intre o veverita si un lemur. Oamenii de stiinta au descoperit in 2011 ca a trăit în Argentina, în urmă cu 100 de milioane de ani, o creatură preistorică ce semăna cu veveriţa cu dinţi de sabie. Însă nu a existat în Pleistocen nicio creatură asemănătoare.

Liana Săsăran: Pleistocenul a fost o perioadă rece, în care s-a extins mult calota glaciară. De aceea şi pe teritoriul ţării noastre au apărut animale cu diverse adaptări la frig, cum ar fi mamutul, ursul de peşteră sau rinocerul cu blană. Acestea prezintă adaptări comune, precum urechile mici şi coada scurtă, corpul acoperit cu o blană cu două sau trei straturi de păr, un strat adipos şi o cocoaşă de grăsime.

Andrea Nagy: Cât timp a durat această iarnă lungă?

Liana Săsăran: 1.5-2 milioane de ani. Se pare că şi activitatea umană a avut un rol în dispariţia acestor animale, pentru că omul concura cu ele pentru resurse şi habitat.

O veste proastă pentru căutătorii de imaginar: la Muzeul de Paleontologie şi Stratigrafie al Universităţii Babeş-Bolyai nu am găsit nici dovezi referitoare la tunelele dacice, nici dragoni (deşi au fost vizitatori care au venit cu credinţa că aceştia au trăit şi au suflat foc). Pe de altă parte au fost mituri care mi s-au confirmat: cum ar fi ideea că primii oameni au apucat să se lupte cu animale care astăzi nu mai există. Apoi, am găsit ceva care mi-a amintit instant de Eugen Ionescu şi de ideea lui cu străzile pline de rinoceri. Continuăm turul alături de dr. Liana Săsăran:

Cine au fost primii în Cluj?

Liana Săsăran: Avem un schelet întreg al ursului de peşteră: este adus din peştera Onceasa din Munţii Apuseni, fiind reconstituit din oasele mai multor indivizi. Să vă gândiţi că resturile ursului de peşteră au fost atât de multe, încât în Primul Război Mondial au fost măcinate, tratate chimic şi folosite ca îngrăşământ. Apoi vine rândul rinocerului cu blană: avem expuse 3 cranii, dintre care două au fost găsite în Piaţa Gării din Cluj.

Andrea Nagy: Aşa de aproape?

Liana Săsăran: Sigur că da, au fost practic primii locuitori ai Clujului!

Aici nu sunt dragoni

Andrea Nagy: Cu ce mituri în materie de fosile mai vin vizitatorii?

Liana Săsăran: Mamutul cu blană a fost un animal foarte mare; când oamenii găseau câte-un os care avea în jur de 1.5 metri, credeau că provine de la dragoni sau de la giganţi. Noi avem expuse multe măsele şi fildeşi, care nu sunt altceva decât dinţi incisivi care au crescut în afara gurii şi s-au alungit foarte mult, ajungând şi până la 2 metri lungime.

Andrea Nagy: Deci imaginea aceea cu omul primitiv vânând mamuţi cu suliţa are un sâmbure de adevăr?

Liana Săsăran: Sigur că da, în picturile rupestre apar adesea desenaţi şi mamuţi; pe lângă asta însă s-au descoperit şi colibe construite cu oase de mamut şi acoperite cu blănuri de mamut. Oamenii au avut un interes faţă de acest animal, dar şi faţă de ursul de peşteră (pe care practic l-au scos din peşteră).

Dinozaurii pitici ai Transilvaniei

Andrea Nagy: Tot timpul asociem descoperitul de fosile cu alte ţări. Se mai cercetează ele astăzi în Transilvania, se mai găsesc lucruri noi?

Liana Săsăran: Se mai cercetează, pe partea de paleontologie avem o echipă care este foarte dedicată. De exemplu, Colecţia noastră de dinozauri din Haţeg a fost constituită în ultimii 10-20 ani. Avem fosile aparţinând unor dinozauri ierbivori, Zalmoxes sau Paludititan. Avem expus şi un cuib cu ouă eclozate de dinozaur (peste 60 de astfel de cuiburi au fost descoperite în zona Haţegului). Dinozaurii descoperiţi în România au trăit pe o insulă cu suprafaţă limitată, cu resurse limitate, ca urmare au suferit un fenomen de nanism.

Andrea Nagy: Deci la noi nu au fost tiranozauri şi brontozauri?

Liana Săsăran: Nu, noi avem speciile noastre locale, cum ar fi Struthiosaurus transylvanicus sau Magyarosaurus dacus.

Colecţia Bazinului Transilvaniei

Liana Săsăran: În următoarea sală avem expusă Colecţia Bazinului Transilvaniei care este o colecţie unică în România, deoarece cuprinde un inventar fosil ce ilustrează evoluţia geologică a bazinului Transilvaniei pe parcursul mai multor milioane de ani. În cadrul colecţiei sunt expuse fosile colectate din depozitele cretacice dezvoltate pe bordura nord-vestică a bazinului Transilvaniei, dar şi nevertebrate, vertebrate şi plante fosile din depozitele cenozoice ale Bazinului Transilvaniei. Colecţia din Cenozoic este constituită din scoici şi melci, avem însă şi o colecţie mai mică de vertebrate, care cuprinde resturi fosile de rinoceri, broaşte ţestoase sau vaci de mare. Tot în această sală este şi colecţia de holotipuri, pe care noi o considerăm ca fiind cea mai importantă, pentru că reuneşte specii noi, recent descrise pentru ştiinţă.

Bănuţii de piatră

Andrea Nagy: O doamnă profesoară de maghiară ne-a adus nişte fosile care semănau cu monede din piatră. Ni le adusese pentru că există o legendă în ce le priveşte.

Liana Săsăran: Cred că e vorba de bănuţii de piatră sau numuliţi. Ei se încadrează la foraminifere, avem o vitrină dedicată acestor organisme. De fapt nu e o vitrină care cuprinde fosile propriu-zise, ci modele mărite, realizate la imprimanta 3D. Organismele acestea de regulă au dimensiuni microscopice, aşadar nu ar putea fi expuse în mod clasic. Foraminiferele sunt interesante pentru că sunt vieţuitoare unicelulare, dar au reuşit să-şi construiască un fel de cochilie (test protector) prin secreţie de materie organică sau prin aglutinare care se păstrează în sedimente.

Andrea Nagy: Totuşi pentru nişte organisme unicelulare, bănuţii de piatră erau destul de mari.

Liana Săsăran: Bănuţii de piatră sunt nişte foraminifere gigant şi de aceea ei nu au modele 3D, pentru că sunt destul de mari şi se pot vedea cu ochiul liber.

Prima consemnare a legendei privind numuliţii provine din condeiul lui Pelbárt din Timişoara şi a fost scrisă în latină în 1499. Potrivit poveştii, când regele Sfântul László i-a urmărit pe cumani cu războinicii săi, aceştia au împrăştiat în spatele lor monede de aur pentru a-i înşela pe unguri şi a scăpa. Văzând aceasta, Sfântul László a strigat către cer, iar banii s-au transformat imediat în piatră, aşa că lupta s-a încheiat în cele din urmă cu biruinţă. Numele Sfântului Laszló persistă astăzi în toponime precum comuna Săvădisla din jud. Cluj.

Vizitare

Muzeul de Paleontologie şi Stratigrafie se află în clădirea centrală a Universităţii Babeş-Bolyai, în care se poate intra în momentul de faţă de pe str. Emmanuel De Martonne. Se poate vizita de luni până vineri între orele 10.00-14.00. Intrarea este gratuită pentru studenţii şi angajaţii UBB. În rest, preţul biletului de la 1 octombrie este de 10 lei pentru adulţi, cu reducere pentru elevi sau pentru studenţii altor universităţi.

Andrea Nagy

Sursă foto: Muzeul de Paleontologie şi Stratigrafie UBB