Comorile de sus şi de jos: Colecţiile fascinante ale Muzeului de Mineralogie al UBB 

Muzeul de Mineralogie al Universităţii Babeş-Bolyai îşi are originea în colecţiile Societăţii Muzeului Ardelean, care au fost înmânate universităţii la fondarea acesteia în 1872, pentru a sprijini actul didactic. Astăzi muzeul găzduieşte cea mai mare colecţie de mineralogie din ţară, dar şi o colecţie consistentă de meteoriţi. Apropo de asta: ştiaţi că şi în judeţul Cluj a căzut la un moment dat un meteorit?

Articol de Radio Vacanța, 17 septembrie 2023, 09:52

Muzeul de Mineralogie al Universităţii Babeş-Bolyai îşi are originea în colecţiile Societăţii Muzeului Ardelean, care au fost înmânate universităţii la fondarea acesteia în 1872, pentru a sprijini actul didactic. Astăzi muzeul găzduieşte cea mai mare colecţie de mineralogie din ţară, dar şi o colecţie consistentă de meteoriţi. Apropo de asta: ştiaţi că şi în judeţul Cluj a căzut la un moment dat un meteorit?

Muzeul de Mineralogie este situat în clădirea centrală a Universităţii Babeş-Bolyai. O adresă precisă privind intrarea cea mai apropiată nu vă pot spune, pentru că accesul depinde de stadiul de veşnice reparaţii în care se află străzile din centrul Clujului. E o cavalcadă fantastică de culori şi texturi, care arată cât de variate sunt pietrele de pe planetă (şi uneori din afara ei). Este tot odată locul ideal de vizitare dacă vrem să vedem smaralde, safire şi diamante, cu care de regulă ne întâlnim doar în poze. Dar înainte să-i vină cuiva idei: este muzeul cu cel mai serios sistem de securitate pe care l-am întâlnit. Am explorat colecţia împreună cu Luminiţa Vlăzan , curatorul muzeului, de la care am aflat de ce se înverzeşte capul statuii lui Matei Corvin, ce se întâmplă dacă spargem un cub de sare, dar şi despre câteva preconcepţii privind pietrele preţioase.

Diamantul şi grafitul

Luminiţa Vlăzan: Mineralele sunt substanţe naturale solide, care au un aranjament ordonat al atomilor. Unele sunt formate dintr-un singur element chimic, altele sunt formate din mai multe elemente. Toate mineralele sunt cristale, nu doar cele pe care le vedem ca având o formă frumoasă. Rocile sunt asociaţii de minerale. Cum se leagă între ei atomii determină proprietăţile mineralelor. Cel mai simplu exemplu este diamantul: acesta este pur şi simplu format din carbon, dar cu atomii aşezaţi într-o structură cubică. Asta îl face să fie cel mai dur mineral pe care-l avem: un diamant va fi tăiat doar de un alt diamant, iar la rândul lui va tăia absolut tot. Fratele mai mic al diamantului este grafitul, pe care îl avem în mina de creion. Acesta este format tot numai din carbon, dar cu atomii aşezaţi în nişte foiţe, în care se repetă forma de hexagon. Când tragem o linie, de fapt rupem din structura mineralului.

Andrea Nagy: Acum că ştim ce să jefuim, ce mai vedem?

Luminiţa Vlăzan: Începem cu colecţia de aur. El nu formează cristale mari, ci va fi sub formă de plăcuţe, foiţe, paiete, crenguţe. Cam jumătate din colecţia noastră de aur provine de la Roşia Montană. Bucăţile mari de aur erau mai demult extrase de pe filoane, astăzi însă aurul care mai există la Roşia Montană este impregnat în rocă. Roca trebuie efectiv măcinată şi procesată ca să se extragă, prin acel mult discutat proces de cianurare. Pe lângă aur mai avem şi alte minerale native, precum cuprul, argintul, plumbul sau sulful.

Aurul proştilor

Luminiţa Vlăzan: Următoarea clasă este cea a sulfurilor şi sulfosărurilor. Acestea erau o bază a industriei miniere de la noi din ţară pentru că sunt principala sursă pentru diferite metale, cum este galena (sulfura de plumb). Cu mici excepţii sulfurile vor fi gri sau negre, cu un luciu metalic. Ele nu sunt spectaculoase ca şi culoare, dar sunt interesante ca formă. Între ele iese în evidenţă stibina (sulfura de stibiu), care are cristale în formă de ace și uneori o formă ca de arici. Se mai remarcă piritul (sulfura de fier), cu o culoare aurie, datorită căreia este denumit popular „aurul proştilor”.

Cuburi şi fluorescenţa

Luminiţa Vlăzan: A treia clasă este cea a halogenurilor, dintre care cea mai importantă e sarea de bucătărie, care ca mineral se numeşte halit. Sarea cristalizează cubic: există cuburi uriaşe de sare, care cresc în lacurile saline, de unde îşi iau atomii şi îi adaugă la structura lor.

Andrea Nagy: Interesant că noii atomi se aranjează exact în structura vechilor atomi.

Luminiţa Vlăzan: Mineralele au nişte reguli foarte clare: există o ştiinţă numită cristalografie, unde învăţăm exact cum se aranjează. O proprietate a mineralelor este clivajul, care descrie cum se desfac acestea. Cubul de sare dacă îl loveşti, se va rupe tot timpul în cuburi tot mai mici. Un alt mineral din clasa halogenurilor este fluoritul: este o florură de calciu şi e cel mai colorat mineral care există. Şi el cristalizează tot în formă cubică şi poate fi mov, verde, galben, roz, albastru, roşu, chiar incolor. Pe lângă faptul că e sursă de fluor (acela din pasta de dinţi), are o proprietate anume: fluorescenţa. Adică indiferent de culoarea pe care o are, la lumină UV va apărea ca fiind albastru.

Irizaţii, goluri în lavă, false pietre galbene

Luminiţa Vlăzan: Oxizii şi hidroxizii sunt următoarea clasă. Amintesc aici magnetitul (un oxid de fier), care este cel mai magnetic material natural. Apoi este corindonul: un oxid de aluminiu de care poate că nu aţi auzit, dar sigur îi cunoaşteţi varietăţile, rubinul şi safirul. Rubinul şi safirul sunt acelaşi mineral, cu culori diferite: rubinul este roşu, iar safirul este… nu numai albastru, după cum credeaţi, ci de fapt cam orice culoare (mai puţin roşu). Unul din cele mai importante minerale din această clasă e cuarţul (oxidul de siliciu), iar printre cele mai cunoscute forme ale sale este ametistul (cuarţul mov). Există şi cuarţ negru sau fumuriu numit morion, dar şi cuarţ galben numit citrin. Cuarţul galben este foarte rar în natură, cam tot ce găsim noi la târguri sau în bijuterii este de fapt ametist încălzit. Tot din familia aceasta a cuarţului, sau mai exact a silicei, sunt calcedoniile şi agatele. Ele apar în zonele vulcanice: când magma iese la suprafaţă, conţine foarte mult gaz. Nu tot timpul gazul acela va scăpa în aer în timpul erupţiei, ci vor rămâne bule de gaz prinse în lavă, care vor crea nişte goluri în rocă. Prin golurile acelea vor circula ulterior diferite soluţii şi se vor depune diferite cristale, aşa apar calcedoniile. Opalurile sunt iarăşi varietăţi de silice foarte spectaculoase: ele au nişte culori de irizaţii în interior, pe care le vezi când le mişti. Cele mai spectaculoase sunt aşa-numitele opaluri negre, care provin din Australia. Mai există nişte opaluri roşii numite opaluri de foc, care provin în special din Turcia sau Mexic.

Premiera roz a României

Luminiţa Vlăzan: La grupa carbonaţilor aş aminti rodocrozitul (carbonatul de mangan), care este roz. Este foarte important pentru că a fost descris pentru prima dată pe teritoriul ţării noastre. Poate cel mai important reprezentant din clasa carbonaţilor este calcitul (carbonatul de calciu). Este un mineral banal, îl găsim peste tot, dar are foarte multe forme şi culori. Mai interesant e că formează nu una, ci două roci: calcarul şi marmura. El în general se va forma pe fundul mării, din diferite resturi carbonatice de la vietăţi, care s-au depus în timp, sau masiv în perioadele de extincţie. De exemplu la Cheile Turzii pereţii aceia sunt din calcar, acolo cândva era fundul unei mări.

Piatra vikingilor

Luminiţa Vlăzan: Ce e spectaculos la anumite cristale de calcit e că au o formă paralelipipedică un pic înclinată. Acestea se numesc spat de Islanda şi au o proprietate aparte: dacă punem un text scris sub ele, se va vedea dublu. Aceasta se datorează dublei refracţii, adică orice rază de lumină trece prin cristal, va fi desfăcută în două. Pentru că vikingii le foloseau în navigaţie, pentru a determina poziţia soarelui, azi se numesc popular „pietrele vikingilor”.

De ce se înverzeşte Matei Corvin?

Luminiţa Vlăzan: Un mineral din clasa carbonaţilor pe care-l vedem des în jurul nostru este cuprul. Ca şi metal cuprul are culoarea roşiatică, dar atunci când cocleşte se înverzeşte. Cocleala aceea verzuie este în principal un mineral din clasa carbonaţilor numit malachit. Şi pe acesta îl vedem peste tot, de la capul statuii lui Matei Corvin la Statuia Libertăţii, care e verde. Le spun copiilor că dacă vor să obţină malachit, să ia o monedă de 5 sau de 50 de bani şi să o lase afară, iar după ceva timp de stat în ploaie, în vânt, la aer, se va înverzi. Malachitul mai are un frate: azuritul, care este albastru, dar care nu se formează aşa de uşor în jurul nostru. El este mult mai spectaculos, dar eu l-am văzut natural numai în carierele de cupru.

Minerale periculoase

Am crede că muzeul de mineralogie are un avantaj: exponatele de aici sunt pietre, aşa că nu necesită nu ştiu ce îngrijire, pentru că nu se strică atât de uşor. Realitatea e alta: scoase din mediul lor natural rocile se pot degrada, iar frumuseţea lor se transformă literalmente în pulbere. În acest mit am călcat şi eu, recunosc. Dar cel puţin am reuşit să evit un subiect de care un expert în mineralogie nu e neapărat încântat.

Luminiţa Vlăzan: Sunt vizitatori care cred că mineralele emit tot felul de energii pozitive. Nu există un suport ştiinţific pentru asta, dar dacă te uiţi la un cristal şi-ţi place, iar asta te face să te simţi bine, foarte bine! Mai există mitul că meteoriţii ar fi radioactivi, avem vizitatori care refuză să se apropie de ei. Le explicăm că nu e cazul, dacă ar fi radioactivi ar fi periculoşi în primul rând pentru noi. Pe de altă parte în străinătate e foarte la modă să pui prin casă granit: ori granitul conţine uneori destul de mult uraniu, e bine de verificat tot timpul. Şi alte minerale sunt periculoase, deşi nu neapărat din punct de vedere radioactiv, cum este azbestul de exemplu. Azbestul a fost considerat până prin anii ’40 Mineralul minune. El se referă de fapt la 6 minerale diferite, care pot să apară într-o formă fibroasă, iar forma aceea face ca mineralul să nu ardă. Pe la începutul secolului au început să se prindă că ceva nu e în regulă cu el: exact forma aceea fibroasă îl face extraordinar de cancerigen, pentru că fibrele se rup în fibrile foarte fine, care inspirate se fixează în plămâni şi rup alveolele pulmonare. De aceea în Uniunea Europeană folosirea azbestului este interzisă.

Gips sau ghips?

Luminiţa Vlăzan: Trecem la clasa sulfaţilor, unde avem câţiva reprezentanţi spectaculoşi, precum baritul (din care se extrage bariul), sau calcantitul (sulfatul de cupru), cunoscut sub denumirea populară de „piatră vânătă”. Şi avem sulfatul de calciu cu ceva molecule de apă, adică gipsul.

Andrea Nagy: Gips e corect?

Luminiţa Vlăzan: Ghipsul înseamnă faşele acelea care se bagă într-o soluţie de gips. De aceea nu spunem „ghips carton”, spunem „gips carton”. O formă spectaculoasă a gipsului sunt aşa-numiţii „trandafiri ai deşertului”: plăcuţe de gips care se formează în nisip şi se lipesc între ele, iar uneori pot ajunge chiar şi la dimensiunea de un metru (şi care uneori au aspectul unor trandafiri, de unde şi numele). Mai avem o clasă de fosfaţi, din care amintesc fluorapatitul şi turcoaza (un fosfat de cupru şi aluminiu), care se foloseşte foarte mult în bijuterii.

Silicat, silly cat

Luminiţa Vlăzan: Ultima clasă este cea a silicaţilor, ei de fapt formează baza pentru cele mai multe roci de pe Pământ. Între aceşti silicaţi se remarcă berilul, care, la fel ca şi corindonul, nu prea e cunoscut; dar cunoscute sunt varietăţile lui, smaraldul şi acvamarinul; turmalina cu varietăţiile ei în special roz, precum şi crisocolul sau dioptazul, ambele verzi. Tot între silicaţi amintim mineralele argiloase, care, printre altele, stau la baza industriei ceramice. Odată este caolinitul, care cu cât e mai curat, cu atât ceramica rezultată va tinde spre porţelan, nu spre gresie şi faianţă. Apoi mai e montmorillonitul , cu varianta masivă de bentonita. Cine are pisici acasă, are acel nisip sau silicat care se pune în litieră; este de fapt bentonită, pentru că aceasta absoarbe foarte bine umiditatea. Între caolinit şi montmorillonit nu e uşor să distingi vizual; în schimb noi când eram studenţi, am fost învăţaţi să punem bucata de rocă pe limbă: dacă simţeai că se lipeşte de limbă, adică absorbea umiditatea, era bentonită, deci montmorillonit.

Meteoriţi

Muzeul de Mineralogie e o bază materială valoroasă pentru mulţi studenţi, de la geologie şi până la agronomie medicina veterinară. Pe lângă colecţia de bază, aici se află şi minerale provenite din diferite regiuni miniere din România, dar şi cea mai mare colecţie de meteoriţi din ţară, cu peste 200 de fragmente provenite din toată lumea.Vedeta acestei secţiuni este meteoritul căzut destul de aproape de Cluj:

Luminiţa Vlăzan: Oficial sunt 10 meteoriţi româneşti, dintre care 2 nu se mai regăsesc deloc în ţară. Avantajul muzeului a fost căderea meteoritului de la Mociu în 1882. A fost un meteorit foarte mare, care a trecut pe deasupra Clujului dinspre Ungaria de astăzi. Dar înainte de a cădea, meteoritul a explodat şi s-a rupt în zeci de fragmente, care s-au împrăştiat în câteva sate. Cel mai mare fragment, de aproape 37 kg, s-a păstrat în muzeu, fragmente mai mici însă au fost folosite pentru schimburi cu alte muzee, pentru a dezvolta colecţia noastră de meteoriţi. Aşa am ajuns să avem o colecţie foarte valoroasă de meteoriţi, care din fericire a supravieţuit celor două războaie mondiale.

Andrea Nagy: Se poate ca un particular să cumpere de undeva un meteorit?

Luminiţa Vlăzan: Se poate, dar ideal ar fi să cumpere de la persoane care sunt în domeniu. Altfel poate să se aleagă cu un meteorit fals. De altfel există şi pseudometeoriţi: roci care au o crustă de alterare, ceea ce le face să fie confundate cu crusta de ardere a unui meteorit.

Luminiţa Vlăzan: O altă colecţie specială a muzeului este cea cu pietre preţioase şi semipreţioase. Numite de noi geme, acestea sunt în mare parte şlefuite şi gata de a fi montate în bijuterii. Colecţia include diamante, smaralde, safire şi rubine, opaluri nobile, turcoaze, granaţi, topaz, dar şi chihlimbar sau minerale mai puţin cunoscute, precum spinel, peridot sau alexandrit.

Vizitare

Muzeul de Mineralogie al Universităţii Babeş-Bolyai se poate vizita de marţi până vineri între orele 10.00-16.00, dar se poate solicita vizitarea şi în weekend (pentru grupuri, pe bază de programare). Intrarea este gratuită pentru studenţii şi angajaţii UBB. În rest, preţul biletului de la 1 octombrie este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru elevi sau pentru studenţii altor universităţi.

Andrea Nagy

Sursă foto: Muzeul de mineralogie al Universităţii Babeş-Bolyai

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.