Home » Destinații » De la decretul Mariei Terezia, la crâmpeie din viaţa lui Iuliu Haţieganu: Istoria învăţământului medical la Cluj
De la decretul Mariei Terezia, la crâmpeie din viaţa lui Iuliu Haţieganu: Istoria învăţământului medical la Cluj
Mirosul de lemnărie proaspătă vine ca un contrast la istoria de peste 100 de ani a clădirii. Are sens însă: parterul a fost recent renovat, pentru a găzdui muzeul. Documente, tratate, fotografii şi, desigur, instrumente medicale povestesc despre secolele de învăţământ medical la Cluj. Am găsit rapid obiectul de care oamenii de azi sunt la fel de îngroziţi ca şi cei de acum 100 de ani. Dar să nu mergem încă atât de departe; sau, vorba lui Caragiale: „Aveţi puţintică răbdare”,pentru că mai avem câteva lucruri de parcurs până atunci. Ghidul meu (şi al dumneavoastră acum) este muzeograful dr. Oana Habor.
Articol de Radio Vacanța, 6 august 2023, 09:35 / actualizat: 6 august 2023, 11:10
Mirosul de lemnărie proaspătă vine ca un contrast la istoria de peste 100 de ani a clădirii. Are sens însă: parterul a fost recent renovat, pentru a găzdui muzeul. Documente, tratate, fotografii şi, desigur, instrumente medicale povestesc despre secolele de învăţământ medical la Cluj. Am găsit rapid obiectul de care oamenii de azi sunt la fel de îngroziţi ca şi cei de acum 100 de ani. Dar să nu mergem încă atât de departe; sau, vorba lui Caragiale: „Aveţi puţintică răbdare”,pentru că mai avem câteva lucruri de parcurs până atunci. Ghidul meu (şi al dumneavoastră acum) este muzeograful dr. Oana Habor.
Oana Habor: În 7 noiembrie 1776, împărăteasa Maria Tereza a emis decretul de întemeiere a Facultăţii de Medicină din Cluj. După 1817, Şcoala de medicină a luat denumirea de Institut Medico-Chirurgical. Iniţial a funcţionat în cadrul Liceului Regal din Cluj, iar din 1850 a devenit instituţie independentă. În fruntea institutului a fost numit protomedicul Transilvaniei, iar profesorii erau numiţi de Curtea Imperială în urma unor concursuri publice. Treptat această şcoală s-a dezvoltat: de la 1 an a ajuns la 3 şi s-au înfiinţat mai multe catedre. Printre acestea era şi catedra de oftalmologie, la care a predat un român, Ioan Molnar-Piuariu.
Andrea Nagy: Asta era o raritate, în rest profesorii nu erau români?
Oana Habor: Nu erau români. Iniţial s-a predat în limba latină, mai apoi a fost introdusă predarea în limbile maghiară şi germane. Mulţi profesori au venit din Pesta. Revenind la Ioan Molnar-Piuariu, el a fost medicul oculist al Transilvaniei, practic primul medic român titrat. Lecţia lui inaugurală, pe care a rostit-o în 1793, intitulată Sfătuire rostită studenţilor la chirurgie…, este considerată prima lucrare ştiinţifică din literatura românească de specialitate. În Institut erau pregătiţi chirurgi şi moaşe, cu drept de practică pe teritoriul Transilvaniei. În trecut chirurgii erau consideraţi personal medical inferior faţă de medici (chirurgii studiau doi ani, iar medicii cinci). La începutul secolului al XIX-lea a fost înfiinţat şi primul spital modern din Cluj, spitalul Carolina, care a funcţionat în Piaţa Mică (actuala Piaţa Muzeului). Acesta a reprezentat baza practică pentru studenţii instituţiei.
Modernizarea
Oana Habor: Partea de est a Monarhiei Austro-Ungare trecea printr-un amplu proces de modernizare pentru a recupera decalajele faţă de vest, ori asta însemna şi un personal calificat în toate domeniile. În 1872 împăratul Francisc Iosif a aprobat înfiinţarea Universităţii Regale Maghiare. Dar oraşul nostru nu era pregătit ca infrastructură să găzduiască o universitate. Facultatea de Medicină şi-a început activitatea în spaţiile vechi şi deja necorespunzătoare ale spitalului Carolina. În 1897, pentru reconstrucţia spitalului şi achiziţionarea altor terenuri, Parlamentul maghiar a aprobat un credit de peste 2 milioane de coroane. În ajunul Primului Război Mondial, ansamblul clinicilor de la Cluj însuma peste 10.000 m2, în care funcţionau 18 clinici şi institute. Erau peste 800 saloane, 600 de paturi şi 25 de laboratoare. Aici şi-au desfăşurat activitatea profesori care, datorită lucrărilor intrate în circuitul ştiinţific internaţional, au crescut prestigiul acestui centru universitar (cum ar fi Károly Lechner, fondatorul şcolii de psihiatrie). Numărul studenţilor români a variat undeva între 16-30% din totalul studenţilor Universităţii.
Andrea Nagy: Deci exista deja învăţământ în limba română?
Oana Habor: Nu, până în 1919 învăţământul superior din Transilvania era cu predare în limba maghiară.
După Marea Unire
În Primul Război Mondial, clinicile universitare s-au transformat în spitale militare. Aspectul didactic a avut de suferit în această perioadă: multe clinici rămâneau cu un singur profesor, în timp ce restul erau mobilizaţi. Universitatea Francisc Iosif a fost transformată în universitate românească după Marea Unire. Refuzând să depună jurământ de credinţă faţă de regele Ferdinand I al României, profesorii maghiari au părăsit Transilvania. Consiliul Dirigent, guvernul provizoriu al Transilvaniei, a numit o Comisie Universitară care a avut sarcina de a selecta noul corp profesoral al Universităţii româneşti. Din anul 1927, instituția a luat numele de Universitatea Regele Ferdinand I.
Oana Habor: Comisia Universitară a chemat la Cluj profesori şi cercetători de renume. Institutul de Anatomie Patologică a fost fondat sub girul savantului Victor Babeş, iar cel de Patologie Experimentală sub cel al savantului Constantin Levaditi. O noutate a fost prima catedră de radiologie din România. Nu putem să nu-l menţionăm şi pe marele profesor de anatomie Victor Papilian, care a scris manuale şi tratate de referinţă. Au predat de asemenea medici originari din Transilvania, care şi-au făcut studiile în afara graniţelor.
Andrea Nagy: Atunci au apărut la Cluj primele manuale de medicină în limba română?
Oana Habor: Da, pentru că era nevoie: românii ardeleni nu au avut până atunci învăţământ medical superior în limba română.
Andrea Nagy: Era considerat şi pe atunci un punct în plus în CV, să ai studii în altă parte?
Oana Habor: Era o obişnuinţă această peregrinare academică. Îl mai amintesc din această perioadă pe profesorul Valeriu Bologa, care a avut ideea înfiinţării unui muzeu dedicat ştiinţelor medicale. Atunci au început să se colecţioneze diferite documente şi cărţi, dar din nefericire, refugiul Facultăţii de Medicină la Sibiu în anii 1940-1945 şi incendiul din anii ’80 au afectat această colecţie. Astăzi ne-a mai rămas destul de puţin din ea, dar din dorinţa de a duce mai departe tradiţia înaintaşilor noştri, conducerea Universităţii a alocat un spaţiu adecvat promovării moştenirii academice locale.
În refugiu la Sibiu
După Dictatul de la Viena, Universitatea Regele Ferdinand I a fost nevoită să plece în refugiu. A fost o perioadă dificilă, în care universitatea a trebuit să se reorganizeze rapid, iar Facultatea de Medicină şi-a desfăşurat activitatea în spitalul public şi în cazărmile din Sibiu. Continuăm peregrinarea alături de Oana Habor prin Muzeul Şcolii Medicale Clujene şi, implicit, prin paginile de istorie ale învăţământului medical din Cluj.
Andrea Nagy: În afară de cursurile de moaşe, fetele de când pot urma medicina?
Oana Habor: Din 1895.
La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial Universitatea a revenit la Cluj, însă cu dificultate, din cauza ocupaţiei sovietice şi a instaurării regimului comunist. S-a solicitat înfiinţarea unei comisii de epurare a personalului. În acel moment rector era Iuliu Haţieganu care a încercat să evite formarea unui astfel de organism, dar a fost înlăturat din funcţie. În ianuarie 1945 autonomia universitară a fost suspendată.
O nouă organizare
Oana Habor: Anul 1948 a adus o nouă organizare a învăţământului. Facultăţile de Medicină au fost desprinse din universităţi şi transformate în institute de medicină şi farmacie. În următoarele patru decenii au fost înfiinţate în jur de 30 de discipline noi, unele dintre ele în premieră naţională, cum a fost neurologia infantilă sau biochimia clinică. Vechea bază de învăţământ s-a extins cu noi unităţi spitaliceşti. Aş vrea din această perioadă să-l menţionez pe prof. Octavian Fodor (rector al IMF) care, pe lângă studiile de gastroenterologie, hepatologie etc. a fost şi un mare om de cultură.
Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot: ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. A fost cândva şi el discipol al unui maestru. A preluat de la acesta însuşirile care se pot transmite şi în acest înţeles, el este o creaţie. (Octavian Fodor, Maestru, Școală, Universitate, discurs rostit la 30 ianuarie 1975 în şedinţa solemnă a Academiei Române)
Viaţa studenţească
În timp ce profesorii scriau tratate, rosteau discursuri şi coordonau cercetări, ce făceau studenţii? Ei bine, nu cred că vă va surprinde când vă voi spune că în interbelic sau comunism, pe lângă studiu, aceştia găseau cele mai creative şi mai interesante moduri de a se relaxa. Muzeul Şcolii Medicale Clujene păstrează şi amintiri legate de viaţa studenţească, pe care le-am explorat împreună cu muzeograful Oana Habor.
Prin excelenţă, viaţa Clujului e viaţă studenţească (…) În fiecare toamnă, odată cu anul şcolar, şi munca intelectuală începe şi seria ceaiurilor de cunoştinţă, încep seratele şi balurile care adună toată studenţimea, stabilind o comunitate sufletească inexistentă în alte centre universitare. Primăvara se fac serbări câmpeneşti, maialuri,excursii prin pădurile Clujului, prin satele şi pe dealurile din împrejurimi. În mai şi iunie, când activitatea şcolară se intensifică, parcurile şi grădinile oferă refugiu celor dedicaţi studiului. (Almanahul Societăţii Academice Petru Maior, al societăţilor pe facultăţi şi academii şi al cercurilor studenţeşti regionale din Cluj, Cartea Românească, 1929, p. 309).
Următoarea secţiune în care ajungem este biblioteca. E doldora de tomuri groase, din secolele XVII-XVIII, care probabil că ascund multe secrete. Pentru majoritatea dintre noi însă nici nu se pune problema să avem acces la ele: pe vremea aceea cărţile ştiinţifice se scriau în latină. Dar nu-i nimic, ele sunt oricum spectaculoase ca valoare istorică și aspect exterior.
În sala care găzduieşte colecţia de aparatură medicală a muzeului, am dat de lucrul acela înspăimântător, care, cel puţin vizual, nu pare să se fi schimbat prea mult în ultimele decenii: scaunul de dentist! Dar să nu-l facem o asemenea vedetă, pentru că în fond mai sunt aici şi alte aparate de diagnostic şi de tratament care povestesc despre practica medicală în secolele XIX şi XX.
Oana Habor: Un exemplar de mare valoare al Muzeului este Ecorşeul realizat de Constantin Brâncuşi. Sculptorul a executat patru copii, care se află astăzi la Iaşi, Cluj, Craiova şi Bucureşti. Mai avem o trusă de moaşă de la început de secol XX, dar şi un fotoliu dentar fabricat în Austria pe la jumătatea secolului XX. Ultima sală a expoziţiei permanente este dedicată memoriei profesorului și rectorului Iuliu Haţieganu: obiecte de mobilier, fotografii, documente şi publicaţii ştiinţifice au menirea de a recompune crâmpeie din viaţa acestei personalităţi.
Vizitare
Muzeul Şcolii Medicale Clujene se află în Cluj-Napoca, pe str. Emil Isac, nr. 13. Vizitarea este gratuită, dar pe bază de programare, la numărul de telefon 0374834926. Muzeul şi-a pierdut o parte din preţioasele exponate într-un incendiu din anii ’80, este aşadar în continuare în căutare de donatori care i-ar putea completa cu obiecte interesante colecţia de cărţi sau instrumente medicale.
