Teiul lui Mihai Eminescu, arborele monument care trăiește datorită unui fenomen biologic rar

Pașii noștri călători ne poartă, de această dată, la umbra teiului bătrân, unul dintre cei mai importanți arbori monument pe care România îi are, un simbol al istoriei, al poeziei, al Iașului, dar și al vieții – Teiul lui Eminescu.

Articol de M P, 19 ianuarie 2025, 17:30

”Floare de tei,
Cât de curând te treci
Ochilor mei lucind
Te-i arată pe veci…”

Scria Mihai Eminescu, inspirat de locul în care și-a petrecut poate cele mai multe clipe de contemplare din viața sa. Iubea Iașul, iubea plimbările, iubea plimbările pe aleile Parcului Copou până sub umbra maiestuosului copac.

Peste 5 secole, două războaie, furtuni, anotimpuri, milioane de pași împrejurul său, intervenții umane, toate au trecut peste falnicul tei care s-a încăpățânat cu orice preț să… trăiască, spun cei de la Radio România Brașov.

Teiul lui Eminescu este situate în Parcul Copou din cartierul cu același nume, unde, în secolul al XVIII-lea, Grigore Ghica a ridicat un foișor de odihnă în stil turcesc. Astfel, zona a început să fie frecventată de aristocrați, însă planurile de amenajare a parcului au apărut în secolul al XIX-lea, pe vreme domnitorului Mihail Sturza. La acel moment, soarta teiului era pecetluită, trebuia tăiat, însă domnitorul a decis ca aleea principală să-l ocolească.

Istoricii spun că teiul ar fi fost remarcat de însuși Gheorghe Asachi, în timpul desenării planurilor pentru Grădina Copou.

Alte două momente de cumpănă pentru arborele maiestuos au fost cele două războaie mondiale.

În timpul primului război mondial, în capitala României, așa cum devenise atunci Iașul, în jurul teiului, deja al lui Eminescu, s-au săpat tranșee, dar el a rezistat.

În timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, Parcul Copou a fost încercuit cu garduri de sârmă ghimpată și transformat în lagăr. Aici rușii îi țineau pe prizonierii români și germani, iar cei înghețați din cauza gerului au vrut să-l taie pentru foc, însă istoriicii spun că dascălii români întemnițați acolo au stat de pază zi și noapte lângă Teiul lui Eminescu pentru ca arborele să nu fie tăiat.

Nici măcar cea mai puternică furtună iscată în anul în care se împlineau 100 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu nu a reușit să-l răpună. Atunci, trunchiul i-a fost sfârtecat de sus până jos și și-a pierdut brațul principal, însă a continuat să trăiască, iar după 3 ani a fost curățat și trunchiul a fost prins cu cercuri metalice. După ani de zile, nimeni nu s-a mai preocupat să le și scoată astfel că teiul dădea semne ca a ajuns la final. Însă după Revoluție, specialiștii i-au îndepărtat toate gâtuirile metalice, iar arborele a reînviat, producându-se un fenomen extrem de rar, explicat de profesorul universitar Mandache Leucov, cel care a condus lucrările de reconstituire a teiului:

”Trunchiul copacului era gol ca un butoi. O carapace moartă. În schimb, de sus, din crengi, pe lângă plomba de ciment, coborau rădăcini adventive. Se poate întâmpla uneori ca o crenguță introdusă în sol să dea rădăcini adventive. De la o înălțime de peste doi metri, ramurile și-au creat propriile rădăcini care au trecut prin trupul îmbătrânit și le-au înlocuit pe cele vechi. Nici măcar în literatura de specialitate nu se găsește un asemenea exemplu”.

Teiul lui Eminescu este un tei argintiu. Conform biologului Ionel Lupu, vârsta probabilă a arborelui este de aproximativ 540 ani și, deși un raport dendrologic din 2014 a menționat că este afectat de cea mai periculoasă boală a speciei, „cancerul teiului”, provocat de o ciupercă, arborele continuă să înflorească an de an.

Unele dintre poveștile locului spun că la umbra sa era văzut deoseori poetul alături de Veronica Micle sau de bunul său prieten Ion Creangă, iar altele zic că, de fapt, aici era locul lui de singurătate și inspirație. Însă, un lucru este cert, Mihai Eminescu iubea acest loc și acest tei, iar localnicii, după plecarea sa, i-au și atribuit numele de Teiul lui Eminescu.

În plus, la moartea sa, poetul a fost înmormântat în cimitirul Bellu, sub un tei.

Pentru a se marca legătura cu poetul nepereche, în fața arborelui se află un bust de bronz al lui Mihai Eminescu, realizat de sculptorul Ion Mateescu.

De asemenea, în apropierea sa se află și un Muzeul dedicat poetului.

Și în zilele noastre trunchiul teiului este ajutat de cercuri metalice, la fel și o parte dintre crengi, care sunt suținute cu sprijinul unor pari metalici.

Arborele este vizitat, în fiecare an, de mii de turiști care se pot odihni pe unele dintre cele mai romantice și inedite bănci din țară. Acestea sunt sub forma unor cărți albe deschise pe ale căror pagini sunt scrise versuri ale inegalabilului Mihai Eminescu.

În acest an, pe 15 ianuarie s-au împlinit 175 de ani de la nașterea poetului.