Ascultă Radio Vacanța Live

CONSTANŢA: Festivalul Art.Poetica@Ovidius readuce poezia pe scenă

A început cea de-a doua ediție a Festivalului Național de Poezie Art.Poetica@Ovidius la Constanța, eveniment organizat de Biblioteca Județeană “Ioan N. Roman”. Poeți cu notorietate au susținut astăzi, în Amfiteatrul Facultății de Medicină a Universității Ovidius un prim recital de poezie ce a avut ca tematică marea.

CONSTANŢA: Festivalul Art.Poetica@Ovidius readuce poezia pe scenă

Articol de Doina Sîrbu, 6 octombrie 2023, 16:25 / actualizat: 6 octombrie 2023, 18:09

Cum emoțiile sunt strâns legate de poezie, ele nu au lipsit de la deschiderea celei de-a doua ediții a Festivalului Național de Poezie Art.Poetica@Ovidius. Directorul Bibliotecii Județene “Ioan N. Roman” Constanța, scriitorul Angelo Mitchievici a declarat pentru Radio Constanța că înainte de a fi tipărită într-o carte, poezia a fost spectacol, iar acest eveniment readuce poezia pe scenă.

Cu ce emoţii, cu ce trăiri astăzi?

Cu toate emoţiile pe care poezia le presupune. Poezia este în bună măsură emoţie. Raţiunea joacă şi ea un rol, însă, în mod evident, un poet transpune ceva din ceea ce are mai intim, mai profund mai intens în ființa lui. Prin urmare, nu-mi cenzurez emoțiile mai mult decât trebuie, pentru că particip și eu la acest spectacol de poezie pe care îl oferim Constanței. Sunt 10 poeţi din toată țara, de la diverse filiale ale Uniunii Scriitorilor și fiecare vine, să spunem așa, cu propriul timbru de sensibilitate, cu propriile poeme și în cele din urmă ne întoarcem prin ei la ceea ce poezia a fost la începuturi. Poezia, la începuturi, a fost un spectacol, n-a fost carte. Până să intre în cărți, ea fost pe scenă cu marii aezi, a fost pe scenă cu poeții goliarzi”, spune scriitorul Angelo Mitchievici.

Dacă la prima ediție, poeții invitați au pregătit poeme ce au avut ca temă vinul, de data aceasta, au scris despre mare. Fără să divulge versurile pe care le-a pregătit, poetul și scriitorul Varujan Vosganian, prim-vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România a mărturisit de ce este atât de atras de mare. O iubește în tot zbuciumul ei, prin fiecare val ce aduce mai aproape de noi strigăte de departe, de pescăruș, de om, de vânt.

Mă fascinează marea, mă fascinează faptul că atunci când o privești nu-i vezi nici capătul, nici adâncul. Marea, apa are o energie pozitivă. În mare, lucrurile care altminteri te dor din trupul tău, nu te mai dor și faci o uniune între trup și suflet, pe care rareori reușești să o dobândești”, spune Varujan Vosganian.

La eveniment a participat și vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România, poetul și prozatorul Gabriel Chifu. Acesta a mărturisit pentru Radio Constanța că nu scrie poezie spontan, ci în momentele de grație, iar pentru acest eveniment a pregătit poeme speciale ce țin de relația dintre ins și lume. Sâmbătă, de la ora 10:00, atât poeții, cât și constănțenii care iubesc poezia sunt invitați în Aula Bibliotecii Judeţene “Ioan N. Roman” din  Constanța, pentru lansarea cărții “Poezia Vinului”, dar și la un recital de versuri susținut de poeții Filialei Dobrogea din cadrul Uniunii Scriitorilor din România.

Redactor, foto: Silvia Pascale

”Toto!”, premieră la Teatrul Masca
Evenimente sâmbătă, 22 februarie 2025, 11:30

”Toto!”, premieră la Teatrul Masca

Teatrul Masca prezintă, în martie, premiera „Toto!”, un spectacol emoționant în regia lui Bobi Pricop. Teatrul Masca anunță următoarea...

”Toto!”, premieră la Teatrul Masca
Destinații de weekend: sfârșit de săptămână în București și în țară
Evenimente vineri, 21 februarie 2025, 15:30

Destinații de weekend: sfârșit de săptămână în București și în țară

Ziua Solidarității Româno-Poloneze’ este marcată în zilele de 21 februarie și 26 februarie 2025, de la ora 15.00, la Muzeul Național de...

Destinații de weekend: sfârșit de săptămână în București și în țară
Concert pentru două piane la Sala Radio
Evenimente vineri, 21 februarie 2025, 14:00

Concert pentru două piane la Sala Radio

Evenimentul prezentat de Orchestra de Cameră Radio și dirijat de Cristian Oroșanu îi va avea ca soliști pe pianiștii Corina Ibănescu și...

Concert pentru două piane la Sala Radio
CLUJ: Târg numismatic, la Casa de Cultură a Studenților
Evenimente vineri, 21 februarie 2025, 12:30

CLUJ: Târg numismatic, la Casa de Cultură a Studenților

Târgul de Numismatică din Cluj-Napoca, ajuns la a doua ediție, aduce expoziții, schimburi și sesiuni educative pentru colecționari și...

CLUJ: Târg numismatic, la Casa de Cultură a Studenților
Evenimente vineri, 21 februarie 2025, 11:00

Lansare de carte și recital muzical, la Muzeul Unirii din Iași

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași vă invită pe 22 februarie la lansarea volumului „Pe urmele copilăriei” de Rodica Toma. Volumul...

Lansare de carte și recital muzical, la Muzeul Unirii din Iași
Evenimente vineri, 21 februarie 2025, 08:30

BRAȘOV: Festivalul Mărțișorului și al Podoabelor din Țara Bârsei, la Centrul Cultural Reduta

Festivalul Mărțișorului și al Podoabelor din Țara Bârsei se deschide în acest sfârșit de săptămână, la Centrul Cultural Reduta. 26 de...

BRAȘOV: Festivalul Mărțișorului și al Podoabelor din Țara Bârsei, la Centrul Cultural Reduta
Evenimente joi, 20 februarie 2025, 18:30

IAȘI: Dragobetele, sărbătorit prin muzică, poezie și dans

Tradițiile românești de Dragobete vor fi celebrate prin muzică, poezie și dans, sâmbătă, 22 februarie, la Muzeul „Poni-Cernătescu” din...

IAȘI: Dragobetele, sărbătorit prin muzică, poezie și dans
Evenimente joi, 20 februarie 2025, 15:30

Premiera spectacolului „Lungul drum al zilei către noapte”, pe scena Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu

Acțiunea producției va fi plasată în contemporaneitate. Premiera spectacolului „Lungul drum al zilei către noapte”, în regia lui Timofey...

Premiera spectacolului „Lungul drum al zilei către noapte”, pe scena Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu