Expoziție de ouă încondeiate, la Muzeul Civilizației Urbane din Brașov
Vernisajul va avea loc miercuri, de la ora 18:00, anunță Radio România Brașov FM.

Articol de Ionuț Pop Lucian, 14 aprilie 2025, 15:30 / actualizat: 14 aprilie 2025, 17:08
„Oul Pascal – Simbolism și rafinament” este expoziția de ouă încondeiate ce va putea fi văzută din 16 aprilie, la Muzeul Civilizației Urbane din Brașov.
Vernisajul va avea loc miercuri, de la ora 18:00, și este realizat în colaborare cu muzeograful Mariana Andone-Rotaru. Aceasta este cunoscută pentru creațiile sale unicat din ouă de struț.
Artista a transpus scene inspirate din iconografia icoanelor pe sticlă transilvănene, datând din secolele XVIII–XIX, dar și broderii de pe cămășile femeiești cu altiță, realizate printr-o tehnică inovatoare – incizia directă în coaja oului de struț.
Un alt loc special în cadrul expoziției îl ocupă ouăle încondeiate cu motive tradiționale specifice românilor, sașilor și ceangăilor din Țara Bârsei. Vizitatorii vor putea admira piese vechi din colecția Muzeului de Etnografie Brașov, dar și ouă încondeiate, realizate de meșteri populari care duc mai departe tradiția încondeierii.