Festival ”Madrigal” la Baia Mare și Sighetu Marmației
Spectatori de toate vârstele sunt așteptați în perioada 15 – 28 aprilie la Baia Mare și Sighetu Marmației, la Festivalul Madrigal.
Articol de M P, 15 aprilie 2024, 19:00
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi invită publicul din județul Maramureș la Festivalul Madrigal, o serie de evenimente culturale dedicate spectatorilor de toate vârstele.
Festivalul Madrigal are loc în perioada 15 – 28 aprilie și reprezintă un amplu turneu desfășurat la Baia Mare și Sighetu Marmației, ce include Spectacolul Extraordinar „Săptămâna Patimilor”, evenimente expoziționale și lansare de carte, informează Radio România Cluj.
Lista evenimentelor este completată de ineditul concert „Madrigal for Babies”, dedicat nou-născuților și femeilor însărcinate, și de Gala și Atelierul Cantus Mundi, prin care se promovează muzica corală și educația muzicală în rândul copiilor, tinerilor și a profesioniștilor din educație.
Accesul publicului la evenimente este gratuit.