Ascultă Radio Vacanța Live

În cea de-a cincea săptămână a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului SEAS 2023, teatrele din Oradea şi Brăila vor susţine spectacole pe scena din Constanţa

A cincea săptămână a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului SEAS 2023 are în program cinci spectacole, dintre care trei sunt din repertoriul Teatrului de Stat Constanța. Oaspeții vin de la Teatrul „Regina Maria” Oradea și de la Teatrul „Maria Filotti” Brăila.

În cea de-a cincea săptămână a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului SEAS 2023, teatrele din Oradea şi Brăila vor susţine spectacole pe scena din Constanţa

Articol de Doina Sîrbu, 8 august 2023, 14:05

Mâine, miercuri, 9 august, de la ora 21:00, constănțenii îi pot vedea din nou pe actorii de la TSC „GOI PUȘCĂ”, pe scena Teatrului de Vară Soveja. Este unul dintre spectacolele care nu pot fi jucate în Sala Studio, așa că, până la finalizarea renovării clădirii din Bd. Ferdinand, poate fi programat doar vara, în stagiunea estivală. Nu este recomandat tinerilor sub 14 ani.

„GOI PUȘCĂ” de Simon Beaufoy, în regia lui Vlad Cristache, spune povestea celor șase șomeri din Sheffield care ajung la capătul puterilor și, pentru a se redresa, decid să facă împreună un show de striptease pentru toate femeile din oraș. Ei încearcă să-și rezolve, astfel, diversele probleme:  unul nemaiputând să plătească pensia alimentară și să-și vadă copilul, prietenul său cel mai bun îndepărtându-se de soția lui, căci nu se mai simțea bărbat îndeajuns, altul mințindu-și în fiecare zi soția că pleacă la muncă, pentru a nu-i provoca o decepție, deși era șomer de 6 luni, iar altul fiind în pragul sinuciderii.  O comedie britanică plină de suflet, care a avut un succes imens la ecranizare (Full Monty), numărându-se printre filmele cult din anii 90.

Joi, 10 august, la ora 21:00, la Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A, Teatrul de Stat Constanța prezintă spectacolul „JOCURI ÎN CURTEA DIN SPATE” de Edna Mazya, pentru a cărui regie Diana Mititelu a obținut premiul UNITER 2021 pentru debut.

Sunteți invitați din nou în curtea din spate care se transformă în sală de judecată, pentru a cântări vinovățiile celor cinci tineri care își trăiesc ultima lor zi de libertate, de copilărie, de nevinovăție. Edna Mazya nu doar că reface procesul unui eveniment extrem de violent din viața unor tineri, dar analizează și mecanismele psihologice care au permis producerea lui. „Jocuri în curtea din spate” este un spectacol despre cruzime, o radiografie a psihicului adolescentin. Nerecomandat tinerilor sub 14 ani, dar recomandat călduros celor peste această vârstă, părinților și profesorilor lor.

Reprezentația din 10 august se va încheia cu o dezbatere pe temele importante ridicate de spectacol, dezbatere moderată de jurnalistul Emil Tatu.

Vineri, 11 august, ora 21:00, ne întoarcem la Teatrul de Vară Soveja, pentru spectacolul „COLIVIA NEBUNELOR” de Jean Poiret, în regia lui Daniel Vulcu.

Teatrul „Regina Maria” Oradea aduce la Constanța o poveste care a fost de două ori ecranizată cu succes. Cea mai cunoscută și premiată este ecranizarea din 1996, care a rulat în România sub titlul „Cabaret în familie”, cu o distribuție de excepție care-i cuprinde pe Robin Williams, Gene Hackman, Calista Flockhart.

Georges (Răzvan Vicoveanu) și Jeannot (Richard Balint) sunt un cuplu fermecător de homosexuali de vârstă mijlocie. Primul este managerul, iar cel de-al doilea interpretul vedetă al unui club flamboaiant de drag queens din Saint-Tropez. După douăzeci de ani de fericire în afara căsătoriei, cei doi se confruntă cu cea mai grea provocare a relației lor de până acum: întâlnirea cu părinții logodnicei fiului lor.

Sâmbătă, 12 august, ora 21:00, sunteți invitați la „NAUFRAGIAT! Fantasticele aventuri ale lui Louis de Rougemont (povestite de el însuși)” de Donald Margulies, regia Andrei Huțuleac, unul dintre cele mai recente spectacole ale Teatrului „Maria Filotti” Brăila, cu participări de succes la festivaluri. Spectacolul va avea loc la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța, din strada Ion Lahovari nr. 2A, și nu la Parcul Arheologic, unde fusese programat inițial.

Personajul principal, Louis de Rougemont, este „un fel de Robinson Crusoe care-și povestește în cel mai seducător mod cu putință aventurile nemaipomenite, trăite (sau inventate) în ținuturi necunoscute, după ce pleacă dintr-o Londră cenușie, cu capul plin de povești colorate spuse de mama lui, pentru a bântui pe mări și oceane și a trăi o poveste cum numai în cărți există”. (Monica Andronescu – artitudini.ro)

Duminică, 13 august, ora 21:00, ne mutăm în Parcul Arheologic, unde Teatrul de Stat Constanța prezintă „LOGODNĂ RELATIVĂ” de Alan Ayckbourn, regia Iulian Enache.

Spectatorii se vor bucura de o comedie care extrage haz și veselie din trădările căsniciei și relațiilor de iubire și mai ales din încurcăturile produse. Cei patru actori ai TSC, Cristiana Luca, Florin Aioane, Laura Crăciun și Lucian Pavel, reușesc să creeze pe scenă un patrulater conjugal ale cărui laturi variabile se înfățișează din unghiuri mereu surprinzătoare, pentru a oferi spectatorilor amuzament și o imagine optimistă și pozitivă, într-un mod paradoxal și, până la urmă, înțelept.

SEAS a fost conceput pentru a oferi constănțenilor, dar și turiștilor care aleg litoralul românesc pe perioada verii, șansa de a vedea o selecție variată de spectacole de teatru și muzică produse de instituții culturale din întreaga țară. Programul integral al stagiunii poate fi consultat pe website-ul www.seas.ro .

Biletele pot fiachiziționate de la agenția de bilete a TSC din bulevardul Tomis nr. 97, de la Info Desk City Mall, dar și online, pe platforma MyStage.

În zilele în care sunt programate spectacole, biletele pot fi achiziționate și de la casa de bilete din incinta Teatrului de Vară Soveja sau casa de bilete de la Parcul Arheologic, cu două ore înainte de spectacole.

Foto: Teatrul de Stat Constanța

Etichete:
„Art Inside the Ice”, la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac
Evenimente vineri, 17 ianuarie 2025, 16:00

„Art Inside the Ice”, la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac

O expoziție inedită de artă va fi vernisată sâmbătă, 18 ianuarie 2025, la peste 2.000 de metri altitudine, la Hotelul de Gheață de la Bâlea...

„Art Inside the Ice”, la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
Evenimente vineri, 17 ianuarie 2025, 14:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

Până duminică, 19 ianuarie, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) organizează o serie de expoziții, dezbateri, serate, dialoguri cu...

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
A doua ediție FILMIKON, la București, Iași, Oradea, Cluj și Vatican
Evenimente vineri, 17 ianuarie 2025, 11:00

A doua ediție FILMIKON, la București, Iași, Oradea, Cluj și Vatican

Cea de-a doua ediție FILMIKON, festivalul internațional al filmelor premiate de juriile ecumenice, va aduce proiecții la București, Iași,...

A doua ediție FILMIKON, la București, Iași, Oradea, Cluj și Vatican
„Pădurea Asumaților”, în premieră la Teatrul Muncipal din Suceava
Evenimente vineri, 17 ianuarie 2025, 10:06

„Pădurea Asumaților”, în premieră la Teatrul Muncipal din Suceava

Spectacolul este montat de regizorul Andrei Măjeri. Intitulată „Pădurea Asumaților”, o nouă producție a Teatrului Municipal...

„Pădurea Asumaților”, în premieră la Teatrul Muncipal din Suceava
Evenimente vineri, 17 ianuarie 2025, 08:30

Concert folcloric aniversar Emilia Drăgotoiu-Nanu, la Sala Radio

Concertul aniversar este dedicat îndrăgitei interprete Emilia Drăgotoiu-Nanu, reprezentantă de seamă a folclorului gorjenesc. Orchestra de...

Concert folcloric aniversar Emilia Drăgotoiu-Nanu, la Sala Radio
Evenimente joi, 16 ianuarie 2025, 20:00

„Spărgătorul de nuci”, pe scena Casei de Cultură Constanța

Spectacolul „Spărgătorul de nuci” va avea loc pe scena Casei de Cultură Constanța, de Ziua Unirii Principatelor Române. Pe 24 ianuarie 2025,...

„Spărgătorul de nuci”, pe scena Casei de Cultură Constanța
Evenimente joi, 16 ianuarie 2025, 18:30

Dino Parc Râșnov câștigă, pentru al doilea an consecutiv, premiul Tripadvisor Travelers’ Choice

Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din S-E Europei, a fost recompensat, pentru al doilea an consecutiv, cu premiul ”Tripadvisor...

Dino Parc Râșnov câștigă, pentru al doilea an consecutiv, premiul Tripadvisor Travelers’ Choice
Evenimente joi, 16 ianuarie 2025, 14:00

GALAȚI: Spectacolul „Un loc bun de muncă”, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”

Vineri, 17 ianuarie, de la ora 19.00, Sala Studio, Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ prezintă spectacolul UN LOC BUN DE MUNCĂ, o monodramă...

GALAȚI: Spectacolul „Un loc bun de muncă”, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”