O lecție de istorie scoasă… din joben
Despre eleganța jobenului și rolul său în societate, dar și despre atelierele celebre care l-au produs, aflați mai multe la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului.
Articol de M P, 12 februarie 2025, 12:30
O lecție de istorie scoasă… din joben. Accesoriu nelipsit în moda masculină începând cu jumătatea secolului al XIX-lea, jobenul este, totodată, și un element care îți poate explica altfel trecutul. Asta dacă mergi la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului și vizitezi expoziția „Eleganță și rafinament în Brașovul de odinioară. Magazinele de galanterie din Brașov”.
Jobenul a fost creat de negustorul francez Jobin, la jumătatea secolului XIX, iar în mare parte din spațiul românesc, pălăria a preluat numele creatorului – fiul unei creatoare de pălării apreciată în Franța.
În engleză, jobenului îi spune „top hat” și a fost promovată în special de prințul Edward în Anglia, fiind apoi preluată de nobili și burghezi. Nu oricum, pentru că jobenul era o carte de vizită pentru purtător și fiecare detaliu spunea ceva despre proprietar.
“În Transilvania a purtat numele de țilindru, de la cuvântul din limba germană Zylinder – cilindru, și el le-a adus la București. A deschis primul magazin în București, pe Calea Victoriei numărul 33, unde a vândut aceste pălării numite joben. Pe lângă joben, bineînțeles că a mai adus manșete, pentru că este o pălărie pe care domnii din protipendadă o purtau la concerte, la serate, la evenimente speciale. Calitatea materialului, a panglicii, înălțimea acestei calote reprezintă statutul social și economic al purtătorului”, a explicat Oana Țigănuș, reprezentant al muzeului, la Radio România Brașov.
Ulterior a apărut și jobenul cu clapetă. Cel care putea fi turtit și-l luai cu tine în loja de la Operă, de exemplu.
„Au inventat și acest sistem de aplatizare; în momentul în care participau la concerte, la serate, pentru că aveau obligația să vină cu joben, deci nu puteau ieși pe stradă fără pălărie pe cap, atunci și-l lăsau la garderobă, iar un astfel de obiect ocupa foarte mult spațiu. Când veneau la un bal 400 de bărbați era, într-adevăr, o problemă de depozitare; se aplatiza, iar domnii își purtau acest joben la subraț, ca să nu-l mai lase la garderobă, pentru că nu aveau loc, dar mai existau și situații să nu-și mai poată regăsi propriu joben, pentru că primele jobene care se cereau erau cele noi. Dacă riscai să pleci printre ultimii, luai ce mai rămânea”, a adăugat Oana Țigănuș.
Fiecare joben avea propria cutie de depozitare, așa cum este și pălăria din anul 1900, expusă la Brașov, care a fost premiată la expoziția universală de la Paris.
De asemenea, jobenurile aveau un sistem de monograme definitorii pentru familie.
Erau trecute pe căptușeală și neapărat erau făcute pe comandă.
„Inițial, jobenul a fost confecționat din păr de castor, după care din păr de iepure. Din cauza decimării acestor animale, s-a interzis și au inventat acest pluș din fir de mătase țesut într-un război special. Această tehnologie nu mai există astăzi și observați această circularitate pe calotă, datorită perierii; se peria în sensul acesta circular și se ceruia ca să obțină luciul și să imite acel păr de castor. Negrul acesta profund și intens era obținut foarte greu. De aceea, negrul, în anumite etape, ca și simbolistică a culorii, a reprezentat ori nobilimea, ori rebeliunea”, a precizat Oana Țigănuș
Brașovul a avut un atelier faimos de pălării la începutul secolului trecut. Fusese deschis de Heinrich Tischler, în 1890, iar fiul său, Bruno Tischler, l-a ținut deschis până în 1948. A fost naționalizat de comuniști mai apoi magazinul, dar una dintre pălăriile Bruno Tischler o vedeți și în expoziția de la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului. Unde veți putea admira și alte tipuri de pălării și veți afla istorii știute, dar niciodată astfel contextualizate.
