Spectacol de teatru cu inspirație istorică, la Termele Romane din Constanţa
La Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a avut loc vineri conferința de presă care a prezentat detaliile proiectului cultural european E.T.E.R.I.A. menit să pună în valoare, într-o manieră unică, patrimoniul istoric extraordinar existent în Dobrogea, un ținut al frontierelor și al răscrucilor de drumuri, o provincie multietnică ce merită a fi cunoscută și admirată de întreaga Europă.
Articol de Doina Sîrbu, 15 septembrie 2023, 16:55 / actualizat: 15 septembrie 2023, 18:39
Ce își propun organizatorii este să ia contact cu oamenii și tradițiile locului și împreună cu actorii de la Teatrul de Stat Constanța și actorii străini, pe 23 septembrie, să prezinte, în premieră, un spectacol de teatru, care va avea ca subiect principal istoria zbuciumată a acestor meleaguri.
După doi ani de restricții pandemice și după suferințele si tensiunile generate de războiul din Ucraina, proiectul E.T.E.R.I.A. își propune să reconecteze oamenii, prin artă. Istorici și actori din țări și culturi diferite își dau întâlnire, în aceste zile, la Constanța, în Cetatea Tomisului. Care este misiunea lor ne spune muzeograful Ingrid Petcu Levei, membru al proiectului.
“Împreună cu inițiatorii acestui proiect, Teatrul din Lecce și cu mulți alți parteneri, încercăm să organizăm și să creăm o piesă de teatru care, inspirată istoric, o să aibă loc în data de 23 septembrie, la Termele Romane. Acest eveniment are ca scop unirea și înțelegerea culturilor diferite. O să fie oameni de cetățenie ucraineană, turci, tătari, noi, bineînțeles, români și bineînțeles, toți invitații noștri din Italia și alte locuri, Tunisia. O să încercăm să găzduim tot acest eveniment cultural și să arătăm oamenilor ce se poate face de fapt, îmbinând istoria și teatrul”, spune Ingrid Petcu Levei.
Pentru Constanța, proiectul este o premieră a declarat directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, Aurel Mototolea.
“E puțin atipic față de proiectele cu care suntem obișnuiți. Noi organizăm ceea ce se cheamă o rezidență, așa e denumită în proiect, ceea ce înseamnă că timp de 10 zile vin colegii noștri care sunt parteneri în proiect din Grecia, din Macedonia de Nord, din Italia şi facem diverse activități culturale. În cadrul acestor activități pe care le desfășurăm în aceste 10 zile, oamenii vor cunoaște realitatea noastră, se pliază pe ea și inspiraţi de realităţile noastre, vor pune în practică, vor concepe un spectacol de teatru antic care se va desfășura, cu acordul Primăriei Constanța, la Termele Romane”, a mai spus Aurel Mototolea.
E.T.E.R.I.A. este un proiect cultural internațional co-finanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă, ce a debutat în anii trecuți în Italia. Pe 23 septembrie, la Termele Romane din Constanta, suntem invitați să urmărim spectacolul de teatru cu inspirație istorică, realizat în cadrul acestui proiect. Intrarea va fi liberă.
Redactor, foto: Silvia Pascale