Ascultă Radio Vacanța Live

TULCEA: Expoziția ”Jurnal cromatic tulcean”, semnată de artista Mioara Mitu, se deschide la Casa Avramide

Expoziția de pictură „Jurnal cromatic tulcean”, semnată de artista Mioara Mitu, va fi vernisată, la demisolul Casei Avramide din Tulcea, miercuri, 8 noiembrie, la ora 16.30. Tot atunci, are loc și lansarea albumului Mioara Mitu – expoziții personale de artă plastică organizate în anul 2023 (Mothers, Jurnal cromatic tulcean).

TULCEA: Expoziția ”Jurnal cromatic tulcean”, semnată de artista Mioara Mitu, se deschide la Casa Avramide

Articol de Doina Sîrbu, 7 noiembrie 2023, 15:00

„Jurnal Cromatic Tulcean”, o inițiativă a artistei Mioara Mitu, are ca obiectiv principal promovarea peisajului natural și cultural al municipiului Tulcea și aducerea mai aproape de publicul tulcean, iubitor de artă și tradiții, a frumuseții și unicității acestui loc minunat.

Proiectul cultural este cofinanțat de Primăria municipiului Tulcea, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean.

Expoziția, cuprinzând 32 de lucrări în tehnica ulei pe pânză reprezentând peisaje, turle și biserici, precum și câteva portrete cu mâini a unor tinere fete în costume populare specifice etniilor din comunitatea tulceană, va fi deschisă în perioada 8-19 noiembrie 2023, la Casa Avramide din Tulcea, strada Progresului, nr. 32. Programul de vizitare este de marți pană duminică, între orele 09.00-17.00.

Albumul va fi oferit persoanelor prezente la eveniment.

***

Mioara Mitu s-a născut la 12 iulie 1961, în comuna Luncavița, din Județul Tulcea.

Studii:

2016-2018 – Universitatea Ovidius Constanţa, Facultatea de Arte, Specializarea Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative;

1995-1998 – Şcoala de Arte Ludovic Paceag Tulcea, Secţia Pictură;

1976-1980 – Liceul Pedagogic Tulcea, Profilul Filologie – Istorie.

Mioara Mitu este un artist plastic ce se remarcă prin stil și viziune identificabile între artiștii contemporani. Universul tematic al picturii sale, divers și bogat, cuprinde toate genurile artei plastice de la peisaj și natură statică la portret și compoziție. Peisajele dunărene cu bărci la mal, dealurile dobrogene, portretele feminine, bisericile, florile și structurile complexe cu inserții aurii ce dau prețiozitate, sunt realizate într-un stil expresiv și dinamic. Tema feminității este genul preferat de artistă și se detașează net de restul temelor prin unicitatea abordării și realizată în multiple ipostaze. Fiecare lucrare reprezintă câte o tânără văzută în stări sufletești diferite, fie cu un zâmbet melancolic și tainic, fie îngândurată și smerită, toate dând impresia de imponderabil între pământesc și ceresc, omenesc și îngeresc. Diafane și grațioase, de o simplitate nobilă și pură, amintind parcă de Madone și de Sfânta Fecioară, femeile pictate de artistă dau măsura unei viziuni cu semnificații spirituale profunde stârnind emoția privitorului. Femeia alăptând pruncul, femeia însărcinată sau tânara văzută în atitudini diferite, conform cu frământarea sau liniștea interioară, sunt personaje văzute în perspectivă frontală, fie în culori calde și vibrante, fie în culori reci, pe un fond decorativ inspirat din arta tradițională românească. Seria maternităților dezvăluie un stil ce exprimă duioșie și grație, farmec și mister, constituind centrul de interes al creației în întregul ei. Peisajele, remarcabile prin lumina și culoarea specifice Dobrogei, sunt văzute în diferite anotimpuri și crează o impresie de spațiu ireal. Ambiguitatea real-ireal se menține și în monumentalitatea cu care sunt redate clădirile vechi, bisericile, turlele și vestigiile istorice, redate în culori vii în care lumina și umbra se joacă în mod paradoxal în forme bine conturate. Expresivitatea lucrărilor este remarcabilă atât în portrete și structuri cât și în studiile de melci, naturi statice și flori. Lucrările realizate de Mioara Mitu par a fi străbătute de un discret sentiment al divinității prezent ca un fir continuu pe tot parcursul creației sale. Studiile de flori se remarcă prin diversitate compozițională, cromatică și prin decorativism. Naturile statice cuprind o recuzită restrânsă dar atent gândită și exprimată în linii și curbe ce crează o perspectivă directă sau adâncită în culori vii ce exprimă bucurie și optimism. Aflată sub semnul credinței autentice, arta Mioarei Mitu prezintă unitate de stil și se individualizează prin spiritualitate”, spune criticul de artă, Geta Deleanu.

Foto: Casa Avramide

Corul Madrigal anunță Turneul de Paște „Săptămâna Patimilor” 2025
Evenimente sâmbătă, 22 februarie 2025, 15:30

Corul Madrigal anunță Turneul de Paște „Săptămâna Patimilor” 2025

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va susține, în perioada 1 – 17 aprilie, Turneul de Paște...

Corul Madrigal anunță Turneul de Paște „Săptămâna Patimilor” 2025
Turneul național „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI” ajunge la Brașov
Evenimente sâmbătă, 22 februarie 2025, 13:30

Turneul național „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI” ajunge la Brașov

Eveniment conceput în jurul tango-ului și folclorului latino-american, turneul a început pe 2 februarie, la București, și se va încheia pe 8...

Turneul național „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI” ajunge la Brașov
”Toto!”, premieră la Teatrul Masca
Evenimente sâmbătă, 22 februarie 2025, 11:30

”Toto!”, premieră la Teatrul Masca

Teatrul Masca prezintă, în martie, premiera „Toto!”, un spectacol emoționant în regia lui Bobi Pricop. Teatrul Masca anunță următoarea...

”Toto!”, premieră la Teatrul Masca
Destinații de weekend: sfârșit de săptămână în București și în țară
Evenimente vineri, 21 februarie 2025, 15:30

Destinații de weekend: sfârșit de săptămână în București și în țară

Ziua Solidarității Româno-Poloneze’ este marcată în zilele de 21 februarie și 26 februarie 2025, de la ora 15.00, la Muzeul Național de...

Destinații de weekend: sfârșit de săptămână în București și în țară
Evenimente vineri, 21 februarie 2025, 14:00

Concert pentru două piane la Sala Radio

Evenimentul prezentat de Orchestra de Cameră Radio și dirijat de Cristian Oroșanu îi va avea ca soliști pe pianiștii Corina Ibănescu și...

Concert pentru două piane la Sala Radio
Evenimente vineri, 21 februarie 2025, 12:30

CLUJ: Târg numismatic, la Casa de Cultură a Studenților

Târgul de Numismatică din Cluj-Napoca, ajuns la a doua ediție, aduce expoziții, schimburi și sesiuni educative pentru colecționari și...

CLUJ: Târg numismatic, la Casa de Cultură a Studenților
Evenimente vineri, 21 februarie 2025, 11:00

Lansare de carte și recital muzical, la Muzeul Unirii din Iași

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași vă invită pe 22 februarie la lansarea volumului „Pe urmele copilăriei” de Rodica Toma. Volumul...

Lansare de carte și recital muzical, la Muzeul Unirii din Iași
Evenimente vineri, 21 februarie 2025, 08:30

BRAȘOV: Festivalul Mărțișorului și al Podoabelor din Țara Bârsei, la Centrul Cultural Reduta

Festivalul Mărțișorului și al Podoabelor din Țara Bârsei se deschide în acest sfârșit de săptămână, la Centrul Cultural Reduta. 26 de...

BRAȘOV: Festivalul Mărțișorului și al Podoabelor din Țara Bârsei, la Centrul Cultural Reduta