Ziua Cărților Deschise, la Muzeul Cărții și Exilului Românesc
Evenimentul, care va avea loc pe 23 aprilie, include și lecturi ale operelor scriitorilor români din exil.

Articol de M P, 22 aprilie 2025, 17:29
Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează miercuri, 23 aprilie, evenimentul Ziua Cărților Deschise, ce își propune să marcheze Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor.
Seria de manifestări culturale cuprinde două secțiuni dedicate lecturii, creației și valorificării acesteia, într-un context care vizează și drepturile de autor.
Ziua Cărților Deschise va debuta, la ora 11.00, în holul expozițional, cu prima secțiune, intitulată Lecturi publice: Poeți din exil, care va aduce în prim-plan poeți importanți ai literaturii exilului românesc: Aurora Cornu, Andrei Codrescu, Ilie Constantin, Ștefan Baciu, Horia Stamatu, Miron Kiropol, Grigore Cugler.
Textele vor fi citite de studenții și elevii din cadrul grupului Shak-Poetry, coordonat de poeta Ana Paraschivescu, relatează Radio România Oltenia-Craiova.
Cel de-al doilea eveniment, intitulat Cartea de la concept la artefact cultural, se va desfășura tot în holul expozițional, cu începere de la ora 14.00.
La dialogul interactiv vor participa lect. univ. dr. Ilona Duță, de la Facultatea de Litere din Craiova, și dr. Petrișor Militaru, redactor de carte la editura Aius și redactor-șef la revista Mozaicul. Dialogul va include experiența de scriitor a celor doi invitați.