CLUJ-NAPOCA: Karolina Pliskova, fost număr 1 mondial, vrea să câștige Transylvania Open
Karolina Pliskova, din Cehia, cea mai titrată jucătoare de la Transylvania Open, a învins-o cu scorul de 6-4; 7-6 pe jucătoarea austriacă Sinja Kraus. Astfel, Pliskova se califică în turul 2 al competiției de la Cluj-Napoca.
Articol de Radio Vacanța, 7 februarie 2024, 13:21
Imediat după meci, Karolina i-a acordat un scurt interviu colegului nostru Dan Izvoreanu:
Dan Izvoreanu: Karolina, felicitări; ai jucat foarte bine astăzi, dar a fost un meci greu. Cum te-ai simţit pe teren?
Karolina Pliskova: Simţeam că începutul nu a fost chiar cel mai bun. Apoi însă am încercat să mă concentrez pe joc, care mai târziu s-a îmbunătăţit; dar şi adversara a crescut nivelul, aşadar al doilea set a fost clar mai bun pentru amândouă. Iniţial aveam emoţii şi am făcut greşeli, dar e normal pentru că era primul tur: nu am mai jucat pe acest teren şi am avut nevoie de un pic de timp ca să mă obişnuiesc. Dar am câştigat, ceea ce e cel mai important.
Dan Izvoreanu: Îţi place să joci pe un teren acoperit?
Karolina Pliskova: De fapt am avut succes în trecut în turneele care se desfăşurau pe un teren acoperit: fără vânt, fără soare, ceea ce e perfect. De asemenea terenul acesta îl simt ca fiind destul de rapid, ceea ce e bine pentru jocul meu.
Dan Izvoreanu: Publicul a fost al tău astăzi, ai simţit?
Karolina Pliskova: Da, mă simt bine aici în România, pentru că sunt atâţia oameni care mă susţin. Am fost în toată lumea, dar cumva aici susţinerea e mai intensă. Ultima oară am jucat în România la un Fed Cup acum 10 ani, unde am bătut toate fetele, aşa că dacă stau să mă gândesc, nici nu ştiu de ce le place de mine! Glumesc; chiar simt că multora le place de mine şi m-am bucurat că oamenii au rămas, chiar dacă meciul a fost la o oră târzie. A fost un public bun şi am simţit susţinerea.
Dan Izvoreanu: Cum ţi se par celelalte jucătoare în acest turneu?
Karolina Pliskova: Păi, sunt câteva jucătoare cu adevărat bune. Fiecare săptămână e dificilă: unele jucătoare se refac după o accidentare, altele se întorc după ce au născut, niciodată nu poţi să ştii cine e în cea mai bună formă. De asta fiecare meci îşi are dificultăţile sale: oricând poţi să câştigi, dar oricând poţi să şi pierzi. Am văzut câteva meciuri foarte bune din primul tur, iar turneul e destul de puternic.
Dan Izvoreanu: Care e obiectivul tău principal pe anul acesta?
Karolina Pliskova: Păi, turneele de mare şlem desigur. L-am cam ratat pe ultimul, dar mi se pare că după câteva meciuri voi avea suficientă încredere în mine, e unul din motivele pentru care mă aflu aici. Desigur că orice titlu e binevenit, dar vreau să am rezultate cât mai bune la turneele de mare şlem.
Text/ Foto: Dan Izvoreanu/ Andrea Nagy