3 scene noi pentru petrecăreții de la Neversea: Latino, retro și balcanică | VIDEO
Pregătirile pentru ediția 2023 a festivalului Neversea sunt pe ultima sută de metri.
Articol de AP, 1 iulie 2023, 19:24 / actualizat: 1 iulie 2023, 23:23
În perioada 6-9 iulie, petrecăreții sunt așteptați pe plaja Neversea Beach din Constanța.
Festivalul Neversea ajunge la a 5-a ediție.
Spre deosebire de anii trecuți, accesul publicului se va face începând cu ora 16:00.
Tot ca o nouătate sunt scenele latino, balcanică și retro.
„Interesul fanilor pentru ediția de anul acesta este aproape dublu față de anul trecut. Abia așteptăm ziua de joi (6 iunie – n. red), să ne întâlnim și cu fanii și cu artiștii. În acest an, îl avem pe J. Balvin, ca nume de afiș. J. Balvin care a fost la Untold, dar care în momentul în care i-am arătat un un after movie cu Neversea a spus: Trebuie să ajung neapărat și pe plajă!. Și-a dorit foarte mult să vină la Neversea și pregătește un show special cu multe piese noi, pe care nu le-a lansat. A făcut o pauză o perioadă și acum vine cu un show special pregătit pentru Neversea. Este așteptat și CKay, care are acea melodie care se aude peste tot, la radio, pe platformele de streaming. Sunt așteptați și Dj-ii Don Diablo, Timy Trumpet, Steve Aoky, care a pregătit 20 de torturi pentru fanii festivalului. Alok, care este dj-ul nr 4 în lume, vine pentru prima oară la Neversea”, a spus Ioana Chereji, PR Manager Untold & Neversea în ediția de vineri a emisiunii De10xRomânia, difuzată în rețeaua Radio România Regional.
La Nevesea 2023, dansatorul Emil Regle care a pregătit un show special, în zona scenei DayDreaming.
Primăria Municipiului Constanţa a anunțat că se vor institui mai multe restricţii de circulaţie în vecinătățile locului de desfășurare a festivalului.