Aproape 1.500 de tineri din România vor călători cu trenul, gratuit, în Europa
Peste 1.400 de tineri români, din cei 5.700 înscrişi în sesiunea din luna octombrie a anului trecut, vor călători, gratuit, cu trenul în Europa, prin programul DiscoverEU.
Articol de Marian Stoica, 12 ianuarie 2024, 14:05 / actualizat: 12 ianuarie 2024, 16:20
Prin acest program, tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot călători, gratuit, cu trenul, pe teritoriul european. Pentru a explora diversitatea Europei şi pentru a afla lucruri noi despre istoria, patrimoniul cultural şi natural de pe continent, scrie Radio România Brașov FM.
Alexandra Ulianu este din Râşnov şi a câştigat un permis de călătorie gratuit, iar acum abia aşteaptă să încerce experienţa. Tânăra recunoaşte că, dacă nu ar fi obţinut un astfel de permis, nu ar fi avut posibilitatea să călătorească. Alexandra Ulianu ne spune mai multe:
“Dacă nu aș fi obținut permisul DiscoverEU, nu cred că aș fi avut posibilitatea să călătoresc și să parcurg un traseu la fel de amplu ca cel pe care l-aș putea parcurge cu acest permis. Este o oportunitate unică în viață și o oportunitate potrivită pentru mine, deoarece sunt pasionată de a călători și de a descoperi locuri noi. Mă aștept să mă bucur la maxim de această experiență și să ajung în locuri în care, poate, altfel, n-aș fi avut ocazia să călătoresc”.
De la lansarea din 2018, programul se dovedeşte a fi un succes printre tinerii din toată Europa. Coordonatorul EuropeDirect Râşnov, Ioana Vaşoti.
“Ei vor putea călători gratuit cu trenul în perioada martie 2024 – mai 2025, deci este o perioadă foarte lungă de timp în care își pot alege intervalul preferat când au timp să călătorească. Din 2018, de când se desfășoară programul DiscoverEU, peste 1.000.000 de tineri s-au înscris la nivelul întregii Europe, dintre care 240.000 de permise de călătorie s-au acordat. Din România, din 2018 până acum, peste 11.600 de tineri au beneficiat de trenul DiscoverEU”.
Următoarea rundă de înscrieri pentru obţinerea unui permis de călătorie va avea loc în luna martie a acestui an.