Ascultă Radio Vacanța Live

ARGEȘ: Program special de vizitare în perioada sărbătorilor pascale, la Cetatea Poenari

Programul normal de vizitare va fi reluat pe 22 aprilie.

ARGEȘ: Program special de vizitare în perioada sărbătorilor pascale, la Cetatea Poenari
Foto: cetateapoienari.ro

Articol de Marian Stoica, 17 aprilie 2025, 17:30

După lucrări ample de restaurare și conservare, Cetatea lui Vlad Ţepeş de la Poenari a fost redeschisă turiștilor începând de luni, 14 aprilie.

Cu ocazia sărbătorilor pascale, cetatea va putea fi vizitată în perioada conform unui program special.

„Sărbătorile Pascale sunt un prilej bun să petrecem timp cu familia, dar şi timp în natură dat fiind faptul că aceste zile de sărbătoare sunt libere. Tocmai de aceea, chiar şi în această perioadă, Cetatea Poienari, adevărată cetate a lui Vlad Ţepeş, îşi aşteaptă vizitatorii. (…) Ridicată în vârf de munte, acolo unde doar vulturii stăpânesc cerul, Cetatea Poienari este una dintre cele mai frumoase şi mai spectaculoase cetăţi din ţară. Cu ale ei 1.480 de trepte şi cu toate legendele legate de Vlad Ţepeş – cetatea atrage atât turişti din ţară, cât şi de peste hotare”, se arată într-un comunicat transmis joi de Consiliul Judeţean (CJ) Argeş.

Aproape 1.500 de trepte de urcat până la cetate

Între 17 și 18 aprilie, cetatea va fi deschisă între orele 10.00 şi 18.00, conform programului normal, iar ultimul grup poate urca spre cetate la ora 17:00.

Sâmbătă, 19 aprilie și luni, 21 aprilie cetatea va putea fi vizitată între orele 10.00 şi 14.00, cu ultima urcare la ora 13.00, iar duminică, 20 aprilie, cetatea va fi închisă.

Programul normal de vizitare va fi reluat începând de marţi, 22 aprilie.

Preţul biletului de intrare este 30 de lei pentru adulţi şi 20 de lei pentru elevi, studenţi, pensionari.

Biletele pot fi achiziţionate atât fizic, de la cetate, cât şi online, prin cardul turistic Argeș Tourist Pass.

Aflată în administrarea comunei Arefu, Cetatea Poenari este ridicată pe un vârf de munte, la intrarea în Cheile Argeşului, lângă DN 7C–Transfăgărăşan.

Pentru a ajunge la cetate, turiștii au de parcurs 1.480 de trepte amenajate pe versant, prin pădure.

Cetatea, în proces de restaurare timp de 3 ani

Construită în secolul al XIV-lea, fortificația a fost consolidată şi extinsă în timpul domniei lui Vlad Ţepeş.

Timp de trei ani, edificiul a fost supus unor lucrări de conservare și restaurare, timp în care accesul turiștilor nu a fost permis.

Proiectul „Conservarea şi Consolidarea Cetăţii Poenari Argeş” a beneficiat de o finanţare nerambursabilă în cadrul Axei Prioritare 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

Valoarea totală a contractului de finanţare depășește suma de 25 de milioane de lei, dintre care 9.647.565 de lei reprezintă valoarea totală nerambursabilă publică, iar restul de 16.021.201,29 de lei reprezintă contribuţia beneficiarului.

„Lucrările realizate au vizat reabilitarea structurală şi arhitecturală a Cetăţii Poenari, lucrări de conservare, lucrări de stopare a umidităţii şi protecţia zidurilor, lucrări de refacere a pavimentelor şi pardoselilor, reabilitarea traseelor de vizitare, reabilitarea căii de acces pietonală, înlocuirea cablului de alimentare cu energie electrica a cetăţii, montarea unui traseu de fibră optică şi a ridicătoarelor de semnal Wi-Fi pe traseu, înfiinţarea instalaţiei de iluminat şi a unui sistem de supraveghere pe traseul de acces-evacuare, montarea Acces Point exterior Wi-Fi 6, montarea pe traseu a generatoarelor acustice de zgomot, amplasare de bănci şi coşuri de gunoi”, au transmis reprezentanţii CJ Argeş.

Prognoza meteo de Paști: Ploi în noaptea de Înviere, în unele zone ale țării
Știri vineri, 18 aprilie 2025, 11:00

Prognoza meteo de Paști: Ploi în noaptea de Înviere, în unele zone ale țării

„Ploile se vor semnala pentru intervale scurte de timp, în noaptea de Înviere’, a spus un meteorolog al ANM. Sunt așteptate ploi scurte...

Prognoza meteo de Paști: Ploi în noaptea de Înviere, în unele zone ale țării
Vești bune pentru iubitorii de mountain biking
Știri vineri, 18 aprilie 2025, 09:00

Vești bune pentru iubitorii de mountain biking

De vineri reîncepe transportul gratuit al bicicletelor în Poiana Brașov. În prima etapă vor fi echipate trei autobuze de Poiană cu remorci...

Vești bune pentru iubitorii de mountain biking
Tradiție vie la Șercaia
Știri joi, 17 aprilie 2025, 14:09

Tradiție vie la Șercaia

Tradiția închistririi ouălor, păstrată cu sfințenie în Șercaia, aduce laolaltă generații întregi în ateliere unde se transmite dragostea...

Tradiție vie la Șercaia
Managerul Flavia Voinea, la 35 de ani de București FM: Radioul local este cel mai aproape de comunitate | VIDEO
Știri joi, 17 aprilie 2025, 12:35

Managerul Flavia Voinea, la 35 de ani de București FM: Radioul local este cel mai aproape de comunitate | VIDEO

Într-o lume în continuă schimbare, rolul radioului local este reevaluat permanent. La 17 aprilie, se împlinesc 35 de ani de la lansarea...

Managerul Flavia Voinea, la 35 de ani de București FM: Radioul local este cel mai aproape de comunitate | VIDEO
Știri joi, 17 aprilie 2025, 08:30

Instituțiile muzeale din cadrul Muzeului Municipiului București vor fi închise de Paști

Unitățile muzeale din cadrul Muzeului Municipiului București (MMB) vor fi închise de Paști. Potrivit paginii de Facebook a MMB, cu prilejul...

Instituțiile muzeale din cadrul Muzeului Municipiului București vor fi închise de Paști
Știri miercuri, 16 aprilie 2025, 21:46

„Veronica”, povestea fermecată care a cucerit milioane de inimi

La 51 de ani de la premieră, magia filmului „Veronica” dăinuie. La 16 aprilie 1973, în cinematografele Gloria și Patria din...

„Veronica”, povestea fermecată care a cucerit milioane de inimi
Știri miercuri, 16 aprilie 2025, 20:54

Gala Radio România Cultural 2025 și-a desemnat laureații

Evenimentul celebrează anual valorile culturale românești. Sala Radio a găzduit, miercuri seară, cea de-a XXIV-a ediție a Galei Premiilor Radio...

Gala Radio România Cultural 2025 și-a desemnat laureații
Știri miercuri, 16 aprilie 2025, 20:00

Canionul 7 Scǎri si Tiroliana 7 Scări se deschid vineri

Vineri, 18 aprilie, se deschid obiectivele Canionul 7 Scǎri si Tiroliana 7 Scări. Potrivit Salvamont Săcele, programul de vizitare va fi între...

Canionul 7 Scǎri si Tiroliana 7 Scări se deschid vineri