Ascultă Radio Vacanța Live

Au început înscrierile la Școala de Vară de la Opera Comică pentru Copii

Începând cu 30 iunie 2025, Opera Comică pentru Copii desfășoară a cincea ediție a Școlii de Vară OCC.

Au început înscrierile la Școala de Vară de la Opera Comică pentru Copii

Articol de M P, 19 martie 2025, 08:30

Proiectul se adresează copiilor cu vârste de 4-12 ani, este organizat sub formă de serii de câte două săptămâni, cu program de luni până vineri, în intervalul orar 8:30-16:30.

Prima serie se va desfășura în perioada 30 iunie – 11 iulie 2025, iar cea de-a doua între 14 – 25 iulie 2025.

Până pe 10 aprilie 2025, părinții care doresc să-i înscrie pe copii în acest program beneficiază de preț promoțional, relatează Radio România București FM.

Pe parcursul celor două săptămâni, copiii vor participa la un program variat, care include jocuri de cunoaștere și dezvoltare personală, menite să îmbunătățească abilitățile sociale, emoționale și cognitive.

Dansul și mișcarea scenică vor contribui la coordonarea și expresivitatea corporală a micilor participanți, în timp ce audițiile muzicale explicate și vizionările de spectacole vor avea rolul de a cultiva aprecierea pentru muzică și artele spectacolului.

O parte esențială a programului o constituie întâlnirile cu artiști și atelierele interactive cu instrumentele unei orchestre, oferindu-le copiilor ocazia unică de a învăța direct de la artiști profesioniști.

Activitățile în aer liber, desfășurate în Aventura Parc și în alte zone de recreere din curtea OCC, vor îmbina învățarea cu distracția.

De asemenea, atelierele de creație sunt concepute pentru a stimula imaginația și exprimarea artistică liberă.

Înscrierea la Școala de Vară OCC se realizează prin completarea formularului disponibil online la adresa bit.ly/InscriereSDVOCC și achitarea taxei de participare, în valoare de 1.450 lei per serie.

Părinții care finalizează înscrierea până la data de 10 aprilie beneficiază de un preț promoțional de 1.300 lei per serie.

Taxa trebuie achitată în termen de maximum 72 de ore de la completarea formularului, prin achiziționarea unui bilet de pe site-ul magazinulocc.ro.

În cazul în care plata nu este efectuată în acest interval, înscrierea nu va fi considerată validă.

Regulamentul complet al Școlii de Vară OCC 2025 poate fi consultat pe site-ul oficial, la adresa operacomica.ro/regulament-sdv-2025.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din 2014 de soprana Felicia Filip.

Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, OCC îi apropie pe cei mici de artă și cultură prin spectacole de operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă și teatru muzical, dar și prin proiecte inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, „Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, „Petreceri de ziua de naștere”, „Aventura Parc”, „Abonamente” și „Voluntariat”.

Paștele, la Castelul Bran
Știri marți, 15 aprilie 2025, 18:30

Paștele, la Castelul Bran

Pentru al 14-lea an consecutiv, Castelul Bran oferă turiștilor evenimente pregătite special pentru perioada Paștelui, anunță Radio România...

Paștele, la Castelul Bran
Gala Premiilor UNITER va avea loc, pe 26 mai, la Teatrul Naţional din Craiova
Știri marți, 15 aprilie 2025, 15:30

Gala Premiilor UNITER va avea loc, pe 26 mai, la Teatrul Naţional din Craiova

Anul acesta, evenimentul celebrează 175 de ani de teatru craiovean, 550 de ani de la de la prima atestare documentară a Craiovei şi 35 de ani de...

Gala Premiilor UNITER va avea loc, pe 26 mai, la Teatrul Naţional din Craiova
Vremea, 15 aprilie 2025: Ploi locale și cer temporar noros
Știri marți, 15 aprilie 2025, 09:41

Vremea, 15 aprilie 2025: Ploi locale și cer temporar noros

Astăzi, valorile termice se vor menține în jurul celor specifice datei. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 21 de grade, iar cele...

Vremea, 15 aprilie 2025: Ploi locale și cer temporar noros
Concertul Jennifer Lopez va avea loc în Piața Constituției
Știri marți, 15 aprilie 2025, 08:30

Concertul Jennifer Lopez va avea loc în Piața Constituției

Concertul face parte din turneu mondial ”Up All Night Live”. Cântăreaţa americană Jennifer Lopez va concerta la Bucureşti, pe 27 iulie, la...

Concertul Jennifer Lopez va avea loc în Piața Constituției
Știri luni, 14 aprilie 2025, 21:06

TAROM oferă reduceri de preț la toate zborurile de Paști

Pasagerii TAROM pot beneficia de o reducere de 20% la biletele achiziționate între 14 și 17 aprilie. TAROM lansează o ofertă specială de Paşte...

TAROM oferă reduceri de preț la toate zborurile de Paști
Știri luni, 14 aprilie 2025, 19:30

Filă de istorie • Tragedia Titanicului (1912)

În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, uriașul vas de pasageri RMS Titanic, considerat o minune tehnologică a vremii, s-a scufundat în apele...

Filă de istorie • Tragedia Titanicului (1912)
Știri luni, 14 aprilie 2025, 14:00

Delfinariul din Constanța, închis până pe 20 aprilie

Rămas cu un singur delfin după moartea subită a femelei Chen Chen, Delfinariul caută soluții pentru reluarea reprezentațiilor. Reprezentanții...

Delfinariul din Constanța, închis până pe 20 aprilie
Știri luni, 14 aprilie 2025, 12:30

Călătorie spre viitor: România, la Expoziția Universală Osaka 2025

160 de țări și regiuni își dau întâlnire pe o insulă artificială japoeză pentru a-și imagina împreună societatea viitorului. Timp de 6...

Călătorie spre viitor: România, la Expoziția Universală Osaka 2025