Ascultă Radio Vacanța Live

CFR așteaptă, în toamnă, primele trenuri noi

În prezent, multe dintre garniturile aflate în circulație nu sunt învechite, ceea ce duce la probleme tehnice dese, disconfort din cauza lipsei aerului condiţionat sau întârzieri.

CFR așteaptă, în toamnă, primele trenuri noi

Articol de AP, 24 iulie 2023, 19:03

Căile Ferate Române ar urma să primească, în toamnă, primele trenuri noi dintr-un contract de 37 de garnituri construite în Polonia, acestea urmând să circule efectiv din luna decembrie.

În prezent, multe dintre trenurile aflate în circulație sunt învechite, ceea ce duce la probleme tehnice dese, disconfort din cauza lipsei aerului condiţionat sau întârzieri, a spus preşedintele Federaţiei Naţionale Mişcare Comercial Vagoane la Radio România Actualități.

Potrivit lui Grigore Mare, sunt necesare îmbunătăţiri şi în ceea ce priveşte infrastructura feroviară.

„Din păcate, calea ferată a fost lăsată ultimii ani pe ultimul loc din punct de vedere al investiţiilor în România. Calea ferată are nevoie de mari investiţii în viitorul apropiat, dacă vrem totuşi să trecem la un transport cât de cât acceptabil. În zona căii ferate s-au creat destul de multe probleme: au crescut copaci, zona de arhitectură a căii ferate este învechită, vin aluviuni, pică copaci – dacă aceste defrişări nu s-au făcut, la o ploaie mai mare, la un vânt, la ceva imediat pică copacul în zona căii ferate”, a precizat sindicalistul în rubrica „Apel matinal” de la RRA.

FOTO: Radio Vacanța

BUCUREȘTI: Liniile 205 și 311, deviate în fiecare weekend, pentru proiectul ”Străzi deschise”
Știri vineri, 11 aprilie 2025, 08:30

BUCUREȘTI: Liniile 205 și 311, deviate în fiecare weekend, pentru proiectul ”Străzi deschise”

Autobuzele liniilor 205 și 311 vor circula pe un traseu modificat în fiecare weekend, în perioada 12 aprilie – 12 octombrie, ca urmare a...

BUCUREȘTI: Liniile 205 și 311, deviate în fiecare weekend, pentru proiectul ”Străzi deschise”
Ateliere pentru copii la Observatorul Astronomic din Bârlad
Știri joi, 10 aprilie 2025, 20:00

Ateliere pentru copii la Observatorul Astronomic din Bârlad

Observatorul Astronomic din Bârlad va organiza pe 3 mai ateliere educative pentru copii. Participanții vor putea observa activitatea Soarelui prin...

Ateliere pentru copii la Observatorul Astronomic din Bârlad
Clujul nu renunţă la Noaptea Muzeelor
Știri joi, 10 aprilie 2025, 14:00

Clujul nu renunţă la Noaptea Muzeelor

În ciuda absenței unei coordonări naționale, la Cluj-Napoca muzeele își pregătesc deja programul pentru 17 mai. Rețeaua Națională a...

Clujul nu renunţă la Noaptea Muzeelor
oua de paste
Știri joi, 10 aprilie 2025, 08:30

Târgul de Paște din București se deschide în 12 aprilie

Între 12 și 21 aprilie 2025, Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) găzduiește Târgul Oficial de Paște al Capitalei – Tradiții și Flori de...

Târgul de Paște din București se deschide în 12 aprilie
Știri miercuri, 9 aprilie 2025, 15:30

A început perioada de prohibiție generală la pescuit

Pescarii care încalcă legea riscă amenzi, anularea permisului de pescuit, respectiv întocmirea unui dosar penal. A început perioada de...

A început perioada de prohibiție generală la pescuit
Știri miercuri, 9 aprilie 2025, 12:30

MAE: Atenţionare de călătorie în Slovacia

Slovacia reintroduce temporar controalele la frontiere și închide mai multe puncte de trecere din cauza focarelor de febră aftoasă din regiune....

MAE: Atenţionare de călătorie în Slovacia
Știri miercuri, 9 aprilie 2025, 11:00

„Platinum Special Brașov”, duminică, la Tenis Arena

Sezonul de vară 2024 al mini-tenisului din România începe la Brașov cu turneul „Platinum Special”, dedicat copiilor între 6 și 12 ani....

„Platinum Special Brașov”, duminică, la Tenis Arena
Știri miercuri, 9 aprilie 2025, 10:08

Delta Dunării, desemnată Destinația Anului 2025

Competiția recunoaște regiunile, orașele și atracțiile ce se remarcă prin autenticitate, servicii de calitate și inițiative de promovare...

Delta Dunării, desemnată Destinația Anului 2025