Ascultă Radio Vacanța Live

Gala UNITER: Actorii Oana Pellea şi Dan Condurache vor fi premiați pentru întreaga activitate

Ceremonia va avea loc pe 27 mai, la TNB.

Gala UNITER: Actorii Oana Pellea şi Dan Condurache vor fi premiați pentru întreaga activitate
Foto: Facebook | UNITER

Articol de AP, 28 februarie 2024, 13:56

Actorii Oana Pellea şi Dan Condurache vor primi premii pentru întreaga activitate în cadrul celei de-a XXXII-a ediţii a Premiilor Galei UNITER, anunță organizatorii.

Regizorul Petrică Ionescu, scenografa Viorica Petrovici şi criticul Miruna Runcan vor primi distincții similare, informează site-ul UNITER.

Premiul de Excelenţă „Ion Caramitru” îi va fi oferit actorului Valer Dellakeza „pentru o carieră excepţională, încununată cu rolul profetul Ieremia din spectacolul ‘Bros’, în regia lui Romeo Castellucci, jucat pe marile scene ale lumii”.

Distincții speciale vor fi oferite actorilor Rodica şi Mugur Prisăcaru – „pentru performanţa în arta teatrului de păpuşi şi marionete”, Operei Comice pentru Copii din Bucureşti – „pentru coerenţa şi consistenţa programelor de educaţie prin artă a publicului tânăr, şi Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa – „pentru iniţierea şi realizarea proiectelor teatrale ‘La câţiva oameni distanţă de tine’, spectacol în regia lui Radu Afrim şi ‘Tinereţe fără bătrâneţe’, workshop condus de Silviu Purcărete”.

La ediţia din acest an a galei, Premiul preşedintelui UNITER va fi oferit Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu pentru cele 30 de ediţii.

Ediţia a XXXII-a a Galei Premiilor UNITER va avea loc pe 27 mai, la Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Naţional „I.L Caragiale” din Bucureşti.

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER – Consiliul Director acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER Premiul de Excelenţă „Ion Caramitru”, Premiile pentru Întreaga Activitate şi Premiile Speciale.

Premiile au fost decise pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 26 februarie.

Pentru a XXXII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Alina Epîngeac, Cristina Rusiecki şi Octavian Szalad.

Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023.

Cel mai bun spectacol va fi ales dintre „1978” de Simona Semenič, regia Tomi Janežič, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara; „Antologia dispariţiei”, după proză feminină contemporană de Ştefania Mihalache, Anca Vieru, Lorina Bălteanu, Ruxandra Burcescu, Lavinica Mitu, Simona Popescu, scenariul, regia, universul sonor, filmările Radu Afrim, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi; „Conferinţa iraniană” de Ivan Vîrîpaev, regia László Bocsárdi, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe; „Oedip” de Robert Icke după Sofocle, regia Andrei Şerban, Teatrul Bulandra Bucureşti.

La categoria pentru Cea mai bună regie au primit nominalizări Hunor Horváth pentru regia spectacolului „Woyzeck” de Georg Büchner, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu – Secţia Germană; Irisz Kovacs pentru regia spectacolului „TSCHICK. De ce am furat maşina”, dramaturgia Rudolf Herbert, Teatrul German de Stat Timişoara; Andrei Măjeri pentru regia spectacolului „Cine l-a ucis pe tata?”, dramatizare de Mihaela Michailov după romanul omonim de Édouard Louis, Teatrul Metropolis Bucureşti; Botond Nagy pentru regia spectacolului „Elektra”, adaptare scenică de Ágnes Kali şi Botond Nagy după tragedia lui Sofocle, Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca; Natasza Sołtanowicz pentru regia spectacolului „Anomalia” de Joanna Kowalska, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova.

Cea mai bună actriţă în rol principal va fi decisă dintre Ioana Calotă pentru rolul din „Decameron 135666”, un spectacol de Alexander Hausvater, Teatrul Dramaturgilor Români Bucureşti; Erzsébet B. Fülöp pentru rolul Márta Kovács din spectacolul „Lumânările dreptăţii” de Csaba Székely, regia Aba Sebestyén, Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Tompa Miklós”; Cerasela Iosifescu pentru rolul Iocasta din spectacolul „Oedip” de Robert Icke după Sofocle, regia Andrei Şerban, Teatrul Bulandra Bucureşti; Cristina Juncu pentru rolul Agnes din spectacolul „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” de John Pielmeier, regia Sânziana Stoican, Teatrul „Nottara” Bucureşti; Ana Bianca Popescu pentru rolul Sibylle din spectacolul „Ex” Marius von Mayenburg, regia Theodor-Cristian Popescu, Teatrul Mic Bucureşti, în timp ce pentru premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal se vor lupta Tudor Cucu Dumitrescu pentru rolul Hedwig din spectacolul „Hedwig and the angry inch”, text de John Cameron Mitchell, muzica şi versurile Stephen Task, regia, coregrafia şi costumele Răzvan Mazilu, Teatrul „Stela Popescu” Bucureşti; Şerban Gomoi pentru rolul Don Juan, fiul lui Don Louis din spectacolul „Don Juan” de Moliere, regia şi versiunea scenică a textului Cristi Juncu, Teatrul „Nottara” Bucureşti; Sorin Miron pentru rolul Charlie din spectacolul „Balena” de Samuel D. Hunter, regia Andrei Huţuleac, Teatrul Metropolis Bucureşti; Marin Lupanciuc pentru rolul Ben Ivănescu din spectacolul „Exod” de Marius Ivaškevičius, regia Oskaras Koršunovas, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

Cea mai bună actriţă în rol secundar va fi decisă dintre Crenguţa Hariton pentru rolul Stareţa Miriam din spectacolul „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” de John Pielmeier, regia Sânziana Stoican, Teatrul „Nottara” Bucureşti; Mădălina Muşat pentru rolul din spectacolul „Mobilă şi durere” de Teodor Mazilu, regia Cristian Ban, Teatrul „Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe; Mălina Lazăr pentru rolurile Copil, Fetiţă, Ileana, Sabina, Daisy Johnson, Nina copil din spectacolul „Antologia dispariţiei”, după proză feminină contemporană de Ştefania Mihalache, Anca Vieru, Lorina Bălteanu, Ruxandra Burcescu, Lavinica Mitu, Simona Popescu, scenariul, regia, universul sonor, filmările Radu Afrim, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, iar Cel mai bun actor în rol secundar va fi ales dintre Miklós Bács pentru rolurile Primarul / Secretar al primarului din spectacolul „Rubedeniile”, după Móricz Zsigmond, regia László Bocsárdi, Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca; Ştefan Mihai pentru rolul Cristi din spectacolul „10 lucruri pe care le-am pierdut la festivalul de la Mamaia” de Gabriel Sandu, regia Elena Morar şi Gabriel Sandu, Teatrul de Stat Constanţa; Emilian Oprea pentru rolul Travelin din spectacolul „Falsa servitoare” de Marivaux, regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul „Maria Filotti” Brăila; Gabriel Răuţă pentru rolul Sganarel, valetul lui Don Juan din spectacolul „Don Juan” de Moliere, regia şi versiunea scenică a textului Cristi Juncu, Teatrul „Nottara” Bucureşti.

Premiul pentru Cea mai bună scenografie va fi decis între Branko Hojnik pentru decorul spectacolului „1978” de Simona Semenič, regia Tomi Janežič, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara; Velica Panduru pentru decorul spectacolului „Nelinişte” de Ivan Vîrîpaev, regia Theodor-Cristian Popescu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”; Marianna Syska pentru costumele spectacolului „Anomalia” de Joanna Kowalska, conceptul, regia, muzica, coregrafia Natasza Sołtanowicz, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova.

La categoria Premiul pentru critică de teatru au fost nominalizaţi Oltiţa Cîntec, Mirela Patureau şi Irina Wolf.

La categoria Debut au fost nominalizaţi Ramona Niculae pentru rolul Crina din spectacolul „10 lucruri pe care le-am pierdut la festivalul de la Mamaia” de Gabriel Sandu, regia Elena Morar şi Gabriel Sandu, Teatrul de Stat Constanţa; Ármin Ricz pentru regia spectacolului „Deşteptarea primăverii” de Frank Wedekind, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”; Adelin Tudorache pentru rolul din „Cine l-a ucis pe tata?”, dramatizare de Mihaela Michailov după romanul omonim de Édouard Louis, regia Andrei Măjeri, Teatrul Metropolis Bucureşti.

Pentru Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic nominalizări au primit „No worries, Cătălinicika!” de Adelina Toma, Radio Guerilla; „Numai pentru totdeauna” de Ana Creţu, Radio Guerilla; „Orbis” de Alina Pietrăreanu, George Ciucă şi Adrian Ionescu, regia Alina Pietrăreanu, Asociaţia Şangri-La Artistic Ground şi Teatrul Naţional Radiofonic; „Paralelipiped” de Cosmin Teodor Pană, Radio Guerilla; „Vara în care mama a avut ochii verzi” după romanul omonim de Tatiana Ţibuleac, dramatizarea şi adaptarea radiofonică Magda Duţu, regia artistică Diana Mihailopol, Societatea Română de Radiodifuziune.

La categoria Cel mai bun text românesc montat în premieră absolută au primit nominalizări „Cum s-a îndrăgostit domnul Gherase de Clara Smith” de Cosmin Stănilă, regia Doru Vatavului, Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca; „Lumânările dreptăţii” de Csaba Székely, regia Aba Sebestyén, Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Tompa Miklós”; „Lumea lui Frank” de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, Teatrul Metropolis Bucureşti.

Nominalizări la categoria Cel mai bun spectacol de teatru de animaţie / teatru pentru copii au „Alice in Wonderland”, regia Ana Crăciun Lambru, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gulliver” Galaţi; „Elixirul dragostei”, operă comică în două acte de Gaetano Donizetti, libretul de Felice Romani după un libret de Eugene Scribe pentru opera „Le philtre” de Daniel – François Auber, regia Cristian Mihăilescu, Opera Comică pentru Copii Bucureşti; „Poveşti invizibile” de Mihaela Michailov, direcţia de scenă Selma Dragoş, Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG Sibiu şi Centrul de Teatru Educaţional Replika Bucureşti.

Pentru Cea mai bună muzică originală şi sound design au fost nominalizaţi Grzegorz Bieńko pentru aranjamentele muzicale şi sound designul din „Anomalia” de Joanna Kowalska, un spectacol de Natasza Sołtanowicz, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova; Tibor Cári pentru muzica originală din spectacolul „Lumânările dreptăţii” de Csaba Székely, regia Aba Sebestyén, Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Tompa Miklós”; Adrian Piciorea pentru muzica şi sound designul din spectacolul „(R)evoluţie”. Ghid de supravieţuire în secolul XXI de Yael Ronen şi Dimitrij Schaad, regia Radu Nica, Teatrul Excelsior Bucureşti; The Bandits pentru muzica originală din spectacolul „Exod” de Marius Ivaškevičius, regia Oskaras Koršunovas, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

La categoria Cel mai bun video design au primit nominalizări Andrei Cozlac pentru video mappingul din spectacolul „Alice în Wonderland”, regia Ana Crăciun Lambru, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gulliver” Galaţi; Mihai Nistor pentru video-proiecţiile, filmările şi mappingul din spectacolul „Antologia dispariţiei”, după proză feminină contemporană de Ştefania Mihalache, Anca Vieru, Lorina Bălteanu, Ruxandra Burcescu, Lavinica Mitu, Simona Popescu, scenariul, regia, universul sonor, filmările Radu Afrim, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi; Cosmin Stancu pentru video din spectacolul „Cum s-a măritat maimuţa, şi-a luat casă şi a găsit fericirea în Orlando”, bazat pe povestiri de Chuck Palahniuk, regia Dragoş Alexandru Muşoiu, Teatrul „Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe.

Pentru Cel mai bun lighting design au fost nominalizaţi Michael Bischoff pentru lighting designul spectacolului „Woyzeck” de Georg Büchner, regia Hunor Horváth, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu – Secţia Germană; Botond Nagy pentru lighting designul spectacolului „Elektra”, adaptare scenică de Ágnes Kali şi Botond Nagy după tragedia lui Sofocle, Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca; Cristian Niculescu pentru lighting designul spectacolului „Nelinişte” de Ivan Vîrîpaev, regia Theodor-Cristian Popescu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”.

postavaru partie sursa primarie 2023
Știri vineri, 22 noiembrie 2024, 14:01

Tarifele la transportul pe cablu ar putea crește în Poiana Brașov

Sezonul de schi din Poiana Brașov va fi deschis de îndată ce condițiile meteo vor permite amenajarea domeniului schiabil. Tarifele pentru...

Tarifele la transportul pe cablu ar putea crește în Poiana Brașov
„Moromeții 3”, în cinematografe | VIDEO
Știri vineri, 22 noiembrie 2024, 12:32

„Moromeții 3”, în cinematografe | VIDEO

Lungmetrajul poate fi urmărit, începând de vineri, în 88 de săli de din 47 de oraşe. În regia lui Stere Gulea, filmul „Moromeţii...

„Moromeții 3”, în cinematografe | VIDEO
Polovragi și Breb, în topul satelor turistice 2024
Știri vineri, 22 noiembrie 2024, 12:30

Polovragi și Breb, în topul satelor turistice 2024

Comuna Polovragi și satul Breb au fost incluse în competiția internațională pentru cele mai frumoase sate turistice în 2024, o inițiativă ce...

Polovragi și Breb, în topul satelor turistice 2024
Inele medievale, descoperite într-o pădure din județul Mureș
Știri vineri, 22 noiembrie 2024, 10:32

Inele medievale, descoperite într-o pădure din județul Mureș

Cu o vechime de peste 400 de ani, bijuteriile conţin inscripţii care permit identificarea mediului de unde au provenit. Două inele medievale, unul...

Inele medievale, descoperite într-o pădure din județul Mureș
Știri vineri, 22 noiembrie 2024, 09:31

Vremea, 22 noiembrie 2024: Temperaturi scăzute și precipitații în majoritatea regiunilor

Astăzi, 22 noiembrie, vremea va fi predominant închisă și vântoasă în întreaga țară, marcând o schimbare semnificativă față de zilele...

Vremea, 22 noiembrie 2024: Temperaturi scăzute și precipitații în majoritatea regiunilor
Știri joi, 21 noiembrie 2024, 19:03

Portret de artist • Actrița Doina Deleanu

Actrița a fost decorată, în 2004, cu Medalia „Meritul cultural” în grad de Cavaler pentru întreaga activitate. Doina Deleanu a debutat în...

Portret de artist • Actrița Doina Deleanu
Știri joi, 21 noiembrie 2024, 14:09

Zone montane înalte din 7 județe, sub cod roșu de viscol

Vremea extremă ajunge în zonele montane înalte. Meteorologii au emis cod roșu de viscol pentru șapte județe din România. Vântul va sufla cu...

Zone montane înalte din 7 județe, sub cod roșu de viscol
Știri joi, 21 noiembrie 2024, 14:00

Instalațiile de producere a zăpezii artificiale funcționează la capacitate maximă în Poiana Brașov

A nins în ultimele ore în Masivul Postăvarul și Poiana Brașov, iar autoritățile locale anunță că instalațiile de producere a zăpezii...

Instalațiile de producere a zăpezii artificiale funcționează la capacitate maximă în Poiana Brașov