Italienii nu mai au loc de turişti pe insula Capri
Capri a dublat taxa aplicată vizitatorilor, de la 2,5 până la 5 euro, pe care cei dinafară trebuie să o plătească pentru a lua feribotul din Napoli sau Sorrento până pe insulă.
Articol de M P, 29 aprilie 2024, 17:30
Zilnic pe insula Capri din Marea Mediterană ajung până la 16.000 de turiști, numărul depăşindu-l pe cel al rezidenților: 12.900.
Mulți dintre aceşti vizitatori stau şi peste noapte, în condiţiile în care din ce în ce mai multe locuinţe sunt închiriate turiştilor, ceea ce creează probleme rezidenţilor, transmite Reuters.
”Capri a devenit un dormitor pentru turişti. Sunt mai mulţi oameni care ajung pe insulă decât putem face faţă iar familiile nu pot să prindă rădăcini aici pentru că nu îşi permit să stea”, spune Teodorico Boniello, preşedintele asociaţiei consumatorilor locali.
Capri a dublat taxa aplicată vizitatorilor, de la 2,5 până la 5 euro, pe care cei dinafară trebuie să o plătească pentru a lua feribotul din Napoli sau Sorrento până pe insula Capri, începând din aprilie şi până în octombrie.
Această taxă este puţin probabil să îi descurajeze pe turişti să călătorească pe insula Capri, care are peste patru milioane de fotografi tăguite pe Instagram, şi atrage valuri de turişti.
Platforma de închiriere Airbnb are listate peste 500 de proprietăţi disponibile pe insula Capri, faţă de aproximativ 110 în anul 2016.
Articol: Radio România București FM