Ascultă Radio Vacanța Live

Pompieri salvatori din 19 județe și municipiul București, detașați pe litoral

Pe întreaga perioadă a sezonului estival, peste 450 de pompieri din 19 de județe ale țării și municipiul București vor suplimenta efectivele de salvatori pregătiți să deruleze acțiuni pe litoralul românesc.

Pompieri salvatori din 19 județe și municipiul București, detașați pe litoral

Articol de Radio Vacanța, 1 iulie 2023, 11:19 / actualizat: 1 iulie 2023, 13:30

Măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului și a tehnicii existente la nivelul județului Constanţa, cu efective și mijloace specifice de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate).

Pentru evitarea evenimentelor deosebite și menținerea gradului de siguranță a celor care tranzitează litoralul românesc, un aspect important avut în vedere este reprezentat de prevenirea situațiilor care pot pune în pericol viața sau bunurile turiștilor. În acest sens, începând cu data de 24 iunie, prima serie de specialiști din unitățile subordonate IGSU a fost detașată pe litoral pentru susținerea activităților de prevenire, în cadrul echipelor mixte, constituite cu personal al ISU Constanța. Echipele de specialiști vor fi schimbate la fiecare două săptămâni și își vor desfășura activitatea în perioada iunie – august.

Controalele de prevenire se vor efectua la unități de turism și de agrement, cu prioritate la cele unde se înregistrează un număr mare de turiști sau la care au fost constatate, pe timpul verificărilor anterioare, deficiențe privind securitatea la incendiu. De asemenea, se vor avea în vedere și construcțiile sau amenajările destinate organizării concertelor, festivalurilor sau spectacolelor, târgurile tematice, precum și campingurile, taberele școlare sau alte spații cu caracter sezonier.

Totodată, pentru creșterea gradului de siguranță a turiștilor care aleg să-și petreacă vacanța pe litoral, în zonele cu afluență mare de persoane din județul Constanța, au fost operaționalizate 22 puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:

  • 9 puncte de stingere a incendiilor, în localitățile Urluia/Adamclisi, Crucea, Ciocârlia, Ovidiu, Valu lui Traian, Stațiunea Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Vama Veche; acestea sunt încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă;
  • 7 puncte de prim ajutor, în localitățile Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche; acestea sunt dotate cu containere, ambulanțe și șenilate;
  • 6 puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu și Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Lacul Techirghiol și Portul turistic Mangalia; acestea sunt încadrate fiecare cu o ambarcațiune.

O atenție deosebită este acordată și eficientizării misiunilor de răspuns la situații ce pot apărea pe autostrada A2. Astfel, în fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situații de urgență (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică din cadrul ISU Călărași, ISU Ialomiţa şi ISU Bucureşti-Ilfov. Pentru asigurarea unui răspuns prompt și eficient, mașinile pompierilor vor fi amplasate la km 19, km 35 (punct de lucru permanent), Secția Lehliu Gară, km 105 (punct de lucru permanent) și km 142 (Stația de pompieri Fetești, lângă autostrada A2). În aceste locații se vor regăsi echipaje de stingere cu modul de descarcerare și ambulanțe SMURD.

Foto – IGSU

Etichete:
Zoo Brașov marchează Ziua Internațională a Păsărilor
Știri luni, 31 martie 2025, 15:30

Zoo Brașov marchează Ziua Internațională a Păsărilor

Pe 1 aprilie, iubitorii de păsări și natură vor descoperi informații fascinante despre diversitatea acestora și amenințările cu care se...

Zoo Brașov marchează Ziua Internațională a Păsărilor
ANAT: Turismul de pe litoral, afectat de scăderea valorii voucherelor de vacanță
Știri luni, 31 martie 2025, 15:16

ANAT: Turismul de pe litoral, afectat de scăderea valorii voucherelor de vacanță

Previziunile pentru sezonul turistic 2025 nu sunt prea optimiste, susține președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, Alin Burcea....

ANAT: Turismul de pe litoral, afectat de scăderea valorii voucherelor de vacanță
Cu Mocănița prin județul Sibiu
Știri luni, 31 martie 2025, 14:00

Cu Mocănița prin județul Sibiu

Vor fi efectuate două curse regulate în fiecare duminică, cu plecare de la orele 11:00 și 14:00 din gara Cornățel. Mocănița de pe Valea...

Cu Mocănița prin județul Sibiu
Autorizație obligatorie, de miercuri, pentru călătoriile în Marea Britanie
Știri luni, 31 martie 2025, 11:00

Autorizație obligatorie, de miercuri, pentru călătoriile în Marea Britanie

De miercuri, românii vor trebui să obțină o autorizație de călătorie pentru a ajunge în Marea Britanie. Românii, la fel ca restul...

Autorizație obligatorie, de miercuri, pentru călătoriile în Marea Britanie
Știri luni, 31 martie 2025, 08:42

Incident chimic la Comarnic

ISU Prahova a transmis un mesaj prin care recomandă locuitorilor să se adăpostească în locuințe. Traficul pe DN 1 este blocat. Populația din...

Incident chimic la Comarnic
Știri duminică, 30 martie 2025, 15:30

Se deschide sezonul de vizitare a Peșterii Comarnic

Situat în inima Parcului Național Semenic – Cheile Carașului, obiectivul poate fi explorat până în luna septembrie. Peștera Comarnic, una...

Se deschide sezonul de vizitare a Peșterii Comarnic
Știri duminică, 30 martie 2025, 11:30

Aproape 130 de unități de cazare de pe litoral vor fi deschise pentru vacanța de Paște

Litoralul românesc se pregătește să-i primească pe turiștii care aleg să își petreacă vacanța de Paște la malul mării. Aproape 130 de...

Aproape 130 de unități de cazare de pe litoral vor fi deschise pentru vacanța de Paște
Știri duminică, 30 martie 2025, 09:30

CLUJ-NAPOCA: Expoziție de trenulețe și miniaturi

La Cinema Dacia din Cluj-Napoca puteți admira o expoziție inedită, anunță Radio România Cluj. Scene miniaturale construite cu minuțiozitate,...

CLUJ-NAPOCA: Expoziție de trenulețe și miniaturi