Ascultă Radio Vacanța Live

Prognoză ANM: vremea va fi închisă în noaptea dintre ani

Vremea va fi închisă în noaptea dintre ani la nivelul întregii ţări, inclusiv în Bucureşti, iar maximele termice vor urca până la 10 grade Celsius, arată prognoza emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 29 decembrie – 3 ianuarie 2025.

Prognoză ANM: vremea va fi închisă în noaptea dintre ani

Articol de Marian Stoica, 31 decembrie 2024, 08:00

Cerul va fi variabil la munte şi va fi mai mult noros în rest. Pe spaţii mici vor fi precipitaţii slabe, mixte (burniţă sau fulguieli), cu o probabilitate mai mare în nord-vestul ţării. Cu totul izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări în Carpaţii de Curbură. Temperaturile minime se vor situa între -8 şi 1 grad. Local va fi ceaţă în zonele joase de relief, izolat asociată cu chiciură.

La Bucureşti, cerul va fi variabil, iar probabilitatea de ceaţă în creştere. Vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de -3 şi -1 grad.

În ultimele zile din an, cerul va fi mai mult noros în regiunile intracarpatice, iar în rest înnorările vor fi temporare. Izolat va fi burniţă sau va fulgui, cu o probabilitate mai mare în nord-vestul şi în centrul ţării. Cu totul izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări în Carpaţii de Curbură. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -1 şi 10 grade, iar cele minime între -10 şi 1 grad. Va fi ceaţă, local persistentă, asociată pe spaţii mici cu depuneri de chiciură.

În Capitală, cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 4 – 6 grade, iar cea minimă de -3 şi -1 grad. Mai ales dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.

Ultima zi din acest an şi în noaptea de Revelion, respectiv în intervalul 31 decembrie, ora 8:00 – 1 ianuarie, ora 8:00, cerul va fi mai mult noros în vestul, nord-vestul şi centrul ţării şi va avea înnorări temporare în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări noaptea în zona înaltă a Carpaţilor Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -1 şi 10 grade, iar cele minime se vor situa în jurul mediilor multianuale şi vor fi cuprinse între -7 şi 4 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei spre -12 grade. Va fi ceaţă, local persistentă, asociată izolat cu depuneri de chiciură.

În Bucureşti, regimul termic va fi caracterizat de o vreme închisă, cu cer mai mult noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 7 grade, iar cea minimă va fi de -3 şi -1 grad. Îndeosebi dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.

În prima zi din 2025, respectiv 1 ianuarie, ora 08:00 – 2 ianuarie, ora 8:00, valorile termice, îndeosebi cele diurne, vor creşte în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul, nord-vestul şi centrul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona înaltă a Carpaţilor Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 şi 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade, mai coborâte în depresiuni spre -10 grade. Mai ales dimineaţa şi noaptea, pe alocuri se va forma ceaţă.

În Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 7 – 9 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 0 grade.

În intervalul 2 ianuarie, ora 8:00 – 3 ianuarie, ora 8:00, valorile termice vor continua să crească în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul, nordul şi centrul ţării, unde pe arii restrânse vor fi precipitaţii. Acestea vor fi mai ales ploi, iar în nordul Carpaţilor Orientali vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi cu viteze mai mici în nord-vest, centru şi est. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 16 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 4 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă.

În Bucureşti, valorile termice vor creşte uşor, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 10 – 12 grade, iar cea minimă de 0 – 2 grade.

Meteorologii au publicat şi o tendinţă a evoluţiei vremii pentru intervalul 3 ianuarie, ora 8:00 – 6 ianuarie, ora 8:00, care arată valori termice mai ridicate decât mediile climatologice ale perioadei. Temporar vor fi precipitaţii în jumătatea de nord a ţării, apoi şi în rest. Şi în Capitală valorile termice vor fi mai ridicate decât mediile climatologice ale perioadei. În a doua jumătate a intervalului, temporar vor fi precipitaţii.

AGERPRES

Cu bicicleta de la Timișoara la Zrenjanin
Știri marți, 1 aprilie 2025, 12:30

Cu bicicleta de la Timișoara la Zrenjanin

S-a redeschis frontiera pentru cicloturism. O excursie cu bicicleta de la Timișoara la Zrenjanin, presupune până la 85 de kilometri. Cicloturismul...

Cu bicicleta de la Timișoara la Zrenjanin
BUCUREȘTI: Tradiţii şi Flori de Sărbători, în Parcul Regele Mihai I
Știri marți, 1 aprilie 2025, 11:00

BUCUREȘTI: Tradiţii şi Flori de Sărbători, în Parcul Regele Mihai I

Bucureştenii şi turiştii sunt invitaţi la mijlocul lunii aprilie să descopere tradiţii autentice şi să se bucure de o atmosferă festivă...

BUCUREȘTI: Tradiţii şi Flori de Sărbători, în Parcul Regele Mihai I
Luna aprilie debutează cu temperaturi peste normalul perioadei
Știri marți, 1 aprilie 2025, 09:36

Luna aprilie debutează cu temperaturi peste normalul perioadei

Astăzi, vremea va fi ușor mai caldă decât în mod normal la această dată. Temporar cerul va avea înnorări și vor fi averse, în Banat, în...

Luna aprilie debutează cu temperaturi peste normalul perioadei
Via Transilvanica are un nou tronson care traversează Brașovul
Știri luni, 31 martie 2025, 18:30

Via Transilvanica are un nou tronson care traversează Brașovul

Organizatorii Via Transilvanica au extins traseul de drumeție prin județul Brașov, iar prima bornă a fost deja montată la Viscri. Traseul de...

Via Transilvanica are un nou tronson care traversează Brașovul
Știri luni, 31 martie 2025, 17:30

deSCRIS, concurs de debut pentru scenarii audio originale

Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova (16-20 iunie) lansează deSCRIS, concursul de debut pentru...

deSCRIS, concurs de debut pentru scenarii audio originale
Știri luni, 31 martie 2025, 17:00

Peștera urșilor a fost scanată 3D

Demersul le va permite celor interesați să viziteze peștera din Parcul Național Apuseni și virtual. Peştera Urşilor din Parcul Național...

Peștera urșilor a fost scanată 3D
Știri luni, 31 martie 2025, 15:30

Zoo Brașov marchează Ziua Internațională a Păsărilor

Pe 1 aprilie, iubitorii de păsări și natură vor descoperi informații fascinante despre diversitatea acestora și amenințările cu care se...

Zoo Brașov marchează Ziua Internațională a Păsărilor
Știri luni, 31 martie 2025, 15:16

ANAT: Turismul de pe litoral, afectat de scăderea valorii voucherelor de vacanță

Previziunile pentru sezonul turistic 2025 nu sunt prea optimiste, susține președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, Alin Burcea....

ANAT: Turismul de pe litoral, afectat de scăderea valorii voucherelor de vacanță