Program special la Muzeul Brukenthal, în minivacanță
La Muzeul Brukenthal, în prima joi din fiecare lună, accesul este gratuit pentru toți pensionarii și toți sibienii, care trebuie să aibă la ei cartea de identitate sau certificatul de naștere.
Articol de M P, 29 aprilie 2024, 18:30
Muzeul Naţional Brukenthal va fi deschis între 1 şi 3 mai, însă nu va putea fi vizitat între 4 şi 8 mai, informează Radio România Cluj.
Reamintim că la Muzeul Brukenthal, în prima joi din fiecare lună, accesul este gratuit pentru toți pensionarii și toți sibienii, care trebuie să aibă la ei cartea de identitate sau certificatul de naștere.
Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu este alcătuit din mai multe muzee şi clădiri care au aparţinut baronului Brukenthal, toate situate în centrul municipiului.
Cel mai cunoscut este Palatul Brukenthal, aflat în Piaţa Mare din centrul Sibiului, unde vizitatorii pot admira în special tablourile din colecţiile baronului.