Ascultă Radio Vacanța Live

Proiectul de protejare a litoralului împotriva eroziunii avansează. La Eforie, o epavă și două specii de scoici protejate au întârziat lucrările

Mai multe loturi sunt în lucru, iar de curând au fost semnate contractele pentru ultimele 3 zone de plajă, din Mangalia, Saturn și 2 Mai.

Proiectul de protejare a litoralului împotriva eroziunii avansează. La Eforie, o epavă și două specii de scoici protejate au întârziat lucrările

Articol de Adina Sîrbu, 22 noiembrie 2023, 16:44

În urma licitației derulate de ABADL, ultimele două contracte din proiectul ”Reducerea eroziunii costiere Faza II (2014-2020)”, pentru loturile 10 și 11, au fost atribuite companiei olandeze Van Oord Marine Ingenuity, aceeași care execută lucrări pe alte 7 loturi din sudul litoralului.

Marius Stamat, reprezentantul companiei olandeze, ne-a vorbit despre beneficiile proiectului inclusiv pentru refacerea și dezvoltarea ecosistemului marin:

Aceste proiecte sunt de protecție costieră. Plajele generoase sunt doar un efect secundar al acestor lucrări, dar sunt binevenite. Aceste două loturi – 10 – Mangalia – Saturn și  11 – 2 Mai, sunt ultimele două loturi care fac parte din acest program la ora actuală.

Aveți în curs și lucrați efectiv și pe celelalte loturi. În ce stadiu sunteți cu aceste lucrări?

Practic, în acest moment avem contracte în derulare pe șapte loturi de plaje. Avem lotul 5 – Eforie, unde până la sfârșitul acestui an se va finaliza înnisiparea ultimei celule de plaje rămase, pentru care a trebuit să așteptăm o revizuire a acordului de mediu, care a venit într-un final, cu întârzieri foarte mari și cu costuri pe măsură, dar se termină în acest an și se termină în interiorul programului.

Cordonul litoral care separă cele două Eforii, practic între Lacul Techirghiol și mare, unde era în pericol să se surpe șoseaua, în anumite locuri avea probleme

Este foarte adevărat, într-o furtună din 2012 marea a ajuns până la jumătatea șoselei. Condițiile noastre de proiectare prevăd ca proiectarea să fie făcută cu condiția de revenire a furtunii unul la 100 de ani. Modelând această furtună, practic s-a demonstrat că urma să se rupă cordonul litoral, ceea ce ar fi dus la o problemă extrem de mare de mediu, la un dezastru ecologic prin unirea Lacului Techirghiol cu marea, lacul fiind parte din situl Natura 2000.

Dar se pare că, până la sfârșitul anului, în decembrie, lucrarea dumneavoastră se va finaliza și scoicile vor fi repoziționate?

Da, la ora actuală, în conformitate cu prevederile acordului de mediu, am mutat deja scoicile din această celulă de plajă  (o celulă care nu a fost aprobată de Agenția de Mediu ca să se înnisipeze, pentru că aici trăiesc două specii de scoici – Donacilla Cornea și Donax  Trunculus, bivalve protejate în special pe litoralul românesc) care urmează să fie înnisipată în celula alăturată, din zona Belona, unde există deja acest tip de scoici. Am excavat substratul actual, așa cum ni s-a indicat prin cerințele din acordul de mediu, și l-am depozitat undeva pe uscat, urmând să facem înnisiparea până în decembrie. Avem nevoie de 10 zile, să zicem.

Indiferent de vreme?

Este o navă mare, de 220 de m, nu are probleme cu vremea, toate echipamentele sunt poziționate, pregătite, așa că vom respecta acest plan cu cele 10 zile pentru înnisipare. Ulterior înnisipării, în stratul final pentru aceste bivalve va fi readus nisipul pe care l-am excavat și, până la sfârșitul anului, să avem și bivalvele mutate la locul lor, în stratul original.

Se pierde timp, dar se pierd și bani. Practic, la Eforie, în zona epavei, a fost la fel

Adevărat! Este a doua situație neplăcută cu care ne-am confruntat. Ministerul Culturii a cerut o cercetare subacvatică pe care nu a mai permis-o ulterior, mă rog, din niște motive interpretate de dânșii ca fiind opreliști făcute de către centrul de scafandri. E o discuție foarte lungă, atât de lungă, că a durat 2 ani. Într-un final, s-a rezolvat, doar că a costat mult, mult mai mult decât dacă se rezolva de prima dată.

Unde aveți lucrări în desfășurare și în ce proporții sunt ele finalizate?

La ora actuală avem contractele semnate în 2022 pentru loturile 8 și 9, lotul 8 fiind Jupiter – Neptun și lotul 9  – Balta Mangalia – Venus – Aurora, și contractul pentru lotul 7 – Olimp, semnat în decembrie 2022. Pentru aceste trei loturi, zilele acestea urmează să finalizăm tot ce înseamnă documente de proiectare, avize, autorizații ș.a.m.d. S-au făcut depozite de piatră, s-au făcut zone de testare. Lucrările se vor efectua în conformitate cu planul pe care îl avem. Practic, până la sfârșitul lunii mai 2024, va trebui să terminăm structurile pe toate aceste 3 loturi.

Cunoscutele diguri, care sunt și orizontale, și perpendiculare pe țărm?

Sunt anumite diguri care sunt perpeniculare pe țărm, iar unele dintre ele au la capăt o crosă paralelă cu țărmul, și avem și un dig paralel cu țărmul, în zona Olimp, al cărui scop este de a permite crearea unei zone de dezvoltare pentru Zostera noltii, pentru că trebuie spus, ca și la lotul 5, toate aceste loturi următoare au o componentă de mediu foarte importantă. La lotul 5 – Eforie am avut o zonă de implantare de iarbă de mare, de care colegii mei de la mediu sunt extraordinar de mulțumiți, pentru că se văd rezultate. Deci, zona de iarbă de mare se întinde foarte frumos, au apărut căluți de mare, au apărut crabi, deci într-adevăr mediul se poate reface și putem lucra foarte bine în a crea și dezvolta aceste zone sustenabile.

Pe structurile acestea de piatră, se pot așeza și midiile și scoicile, adică ecosistemul se va îmbogăți și, practic, având scoici vor atrage și resursa de pește necesară

Este foarte adevărat și, dacă ne uităm cu atenție, în momentul în care încep să se construiască digurile o să fim surprinși cât de multe păsări vom vedea pe diguri, păsări care se hrănesc cu mici pești și cu mici alge, cu mici scoici.

De asemenea, și delfini vedem mai mulți și mai aproape de țărm, pentru că există resurse

Da, este foarte adevărat! Ce este util de spus: materialele pe care le folosim sunt doar materiale naturale, deci în apă se pun doar materiale naturale. Practic încercăm să lucrăm cu natura și să dezvoltăm niște proiecte care să vină în sprijinul naturii, nu să o distrugă.

Ce termen de finalizare a acestor lucrări, inclusiv cu loturile 10 și 11, aveți?

La lotul 5, cum spuneam, am fost întârziați de cele două evenimente, epava și bivalvele, dar până la sfârșitul acestui an, lotul 5 se închide complet; lotul 7  trebuie finalizat până în iulie 2025, loturile 8 și 9 – până în martie 2025, lotul 10 și 11 – până în martie 2026, iar lotul 6 – Costinești, care a suscitat foarte mult interes din partea tuturor, pentru că acolo sunt câteva probleme foarte mari, până în noiembrie 2026.

Ce se va întâmpla cu epava, în aceste condiții?

Nu știu să vă spun, că este în afara zonei de proiect. Primul dig dinspre nord este la aproximativ 60 de m de epavă. Epava rămâne în afara zonei.

Oricum este într-o stare precară, fiindcă de atâta vreme nimeni nu a consolidat-o

Și asta, și este, totuși, fier într-un mediu marin, era de așteptat să se degradeze în timp.

***

Proiectul ”Reducerea eroziunii costiere Faza II (2014-2020)” are o valoarea totală de 3.805.641.721,67 de lei, din care 85% sunt fonduri europene nerambursabile eligibile obţinute prin POIM 2014 – 2020, iar restul de 15% este cofinanţat de la bugetul de stat.

”Scopul proiectului este de a preveni eroziunea costieră prin acţiuni specifice de limitare a efectelor negative ale acesteia asupra zonelor de coastă a litoralului românesc, a plajelor şi prin activităţi de reabilitare şi protecţie, incluzând înnisipări artificiale a zonelor de plajă existente, structuri costiere conectate sau paralele cu ţărmul, diguri de stabilizare a falezelor, dragare, ziduri de sprijin”, precizează ABADL.

Interviu realizat de Cecilia Pătrăhău/ Foto: ABADL

BUCUREȘTI: Liniile 205 și 311, deviate în fiecare weekend, pentru proiectul ”Străzi deschise”
Știri vineri, 11 aprilie 2025, 08:30

BUCUREȘTI: Liniile 205 și 311, deviate în fiecare weekend, pentru proiectul ”Străzi deschise”

Autobuzele liniilor 205 și 311 vor circula pe un traseu modificat în fiecare weekend, în perioada 12 aprilie – 12 octombrie, ca urmare a...

BUCUREȘTI: Liniile 205 și 311, deviate în fiecare weekend, pentru proiectul ”Străzi deschise”
Ateliere pentru copii la Observatorul Astronomic din Bârlad
Știri joi, 10 aprilie 2025, 20:00

Ateliere pentru copii la Observatorul Astronomic din Bârlad

Observatorul Astronomic din Bârlad va organiza pe 3 mai ateliere educative pentru copii. Participanții vor putea observa activitatea Soarelui prin...

Ateliere pentru copii la Observatorul Astronomic din Bârlad
Clujul nu renunţă la Noaptea Muzeelor
Știri joi, 10 aprilie 2025, 14:00

Clujul nu renunţă la Noaptea Muzeelor

În ciuda absenței unei coordonări naționale, la Cluj-Napoca muzeele își pregătesc deja programul pentru 17 mai. Rețeaua Națională a...

Clujul nu renunţă la Noaptea Muzeelor
oua de paste
Știri joi, 10 aprilie 2025, 08:30

Târgul de Paște din București se deschide în 12 aprilie

Între 12 și 21 aprilie 2025, Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) găzduiește Târgul Oficial de Paște al Capitalei – Tradiții și Flori de...

Târgul de Paște din București se deschide în 12 aprilie
Știri miercuri, 9 aprilie 2025, 15:30

A început perioada de prohibiție generală la pescuit

Pescarii care încalcă legea riscă amenzi, anularea permisului de pescuit, respectiv întocmirea unui dosar penal. A început perioada de...

A început perioada de prohibiție generală la pescuit
Știri miercuri, 9 aprilie 2025, 12:30

MAE: Atenţionare de călătorie în Slovacia

Slovacia reintroduce temporar controalele la frontiere și închide mai multe puncte de trecere din cauza focarelor de febră aftoasă din regiune....

MAE: Atenţionare de călătorie în Slovacia
Știri miercuri, 9 aprilie 2025, 11:00

„Platinum Special Brașov”, duminică, la Tenis Arena

Sezonul de vară 2024 al mini-tenisului din România începe la Brașov cu turneul „Platinum Special”, dedicat copiilor între 6 și 12 ani....

„Platinum Special Brașov”, duminică, la Tenis Arena
Știri miercuri, 9 aprilie 2025, 10:08

Delta Dunării, desemnată Destinația Anului 2025

Competiția recunoaște regiunile, orașele și atracțiile ce se remarcă prin autenticitate, servicii de calitate și inițiative de promovare...

Delta Dunării, desemnată Destinația Anului 2025