Românul Adrian Stoica și câinele său au câștigat finala America’s Got Talent | VIDEO
Numărul de dresaj a convins audiența emisiunii tv, care a supus la vot numerele finaliștilor.
Articol de AP, 28 septembrie 2023, 18:11
Un român și câinele său au câștigat, miercuri seară, finala emisiunii tv „America’s Got Talent” (AGT).
Dresorul Adrian Stoica și Hurricane, patruped din rasa Border Collie, s-au impus în ultima etapă a show-ului de televiziune de dincolo de Atlantic.
Marele premiu valorează un milion de dolari.
Născut la Brașov, Adrian Stoica are 45 de ani și trăiește de peste 20 de ani în Italia.
AGT este un format tv de succes.
Adrian Stoica a participat, în 2022, la varianta românească a emisiunii (Românii au talent), fără succes însă.