Starea pârtiilor din Poiana Brașov, marți, 26 decembrie
Pârtiile din partea superioară a Masivului Postăvarul sunt deschise. Funcționează telecabina Kanzel, telegondola, telescaunul Ruia, teleschiurile Bradul și Stadion.
Articol de M P, 26 decembrie 2023, 10:27
Se schiază și astăzi în Poiana Brașov.
Toate pârtiile din zona superioară a Masivului Postăvarul sunt deschise și amenajate, însă zăpada este moale, apoasă.
Deschise sunt și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion.
Zona inferioară este închisă din cauza stratului insuficient de zăpadă, anunță Radio România Brașov.
Funcționează telecabina Kanzel, telegondola, telescaunul Ruia, teleschiurile Bradul și Stadion.
În această dimineață erau 0 grade Celsius în Postăvarul și +8 grade Celsius în Poiana Brașov.