Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru Bacău Fest Monodrame
„Bacău Fest Monodrame”, eveniment cultural organizat de Teatrul Municipal „Bacovia”, este o platformă dedicată artelor spectacolului, care încurajează consumul și schimbul cultural.
Articol de M P, 27 ianuarie 2024, 18:00
Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a-XXX-a a evenimentului „Bacău Fest Monodrame”, ce se va desfășura în perioada 9-13 mai 2024.
„Bacău Fest Monodrame”, eveniment cultural organizat de Teatrul Municipal „Bacovia”, este o platformă dedicată artelor spectacolului, care încurajează consumul și schimbul cultural, facilitând totodată întâlnirea dintre artiști și comunitatea locală, informează Radio România Iași.
“Festivalul devine astfel un centru al comunității, ce oferă oportunitatea de consolidare și aprofundare a acestor legături BFM 2024 își păstrează structura consacrată care include două secțiuni competiționale și o secțiune dedicată recitalurilor extraordinare. Singurul festival de teatru din țară axat pe recitalul actoricesc va cuprinde, și în această ediție, pe lângă concursul rezervat unui singur actor, oferta unor recitaluri extraordinare, de referință pentru scenele românești”, au precizat organizatorii.
Prestațiile din concurs vor fi evaluate de un juriu format din profesioniști ai artelor spectacolului, care vor desemna câștigătorul Trofeului Bacău Fest Monodrame, un premiu în valoare de 3.000 de euro.
Juriul va urmări abilitatea concurenților de a utiliza și combina diverse mijloace și forme de expresie artistică, precum textul, mișcarea scenică, teatrul-dans, animația, multimedia.