Măsuri de prim ajutor în caz de mușcătură de viperă
Două persoane au fost muşcate de vipere, săptămâna aceasta, în Munţii Parâng şi Retezat.
Articol de Răzvan Tirea, 24 august 2023, 11:11
Pe teritoriul României se găsesc mai multe specii de viperă, toate veninoase.
Vipera este întâlnită cel mai adesea la marginea pădurilor de foioase, în poieni însorite, dar și în interiorul pădurii unde se ascunde sub frunze.
Locurile foarte apreciate de vipere sunt pintenii stâncoși parțial împăduriți, care sunt și niște puncte excelente de belvedere.
Ce trebuie să facem ca să evităm o mușcătură a spus Cătălin Petrescu, șeful formațiunii Salvamont Poiana Brașov, la Radio România Brașov FM:
„Ar fi bine să nu dăm curs curiozității noastre de a-i face o poză, de a-l zgândări, pentru că el atunci clar ne va ataca în încercarea de a se apăra. Putem, cu bețele de tracking sau dacă avem la îndemână un băț, în zonele în care vizibilitatea este mai redusă – aici mă refer la zonele prin care traversăm și au o vegetație mai deasă – să ducem acele bețe ușor înaintea noastră, pentru a îndepărta șerpii din cale, dacă cumva ei sunt în zona potecii. (…) să avem pantaloni lungi sau ideal ar fi chiar o pereche de jambiere, în cazul în care șarpele decide să muște, să muște din material, nu direct în piele”.
Potrivit Salvamont România, manifestările clinice ale mușcăturii de viperă depind de mai mulți factori: cantitatea de venin injectat, localizarea mușcăturii, starea de sănătate a victimei.
Veninul poate să ducă la apariția unor efecte atât locale, cât și sistemice (ale întregului organism), urmate rareori de deces, decesele survenind în special la copii (din cauza unei doze mai mari de venin raportat la greutate) și la vârstnici.
Semne și simptome ale mușcăturii de viperă:
Locale: urme ale mușcăturii, edem (umflare) local, vezicule hemoragice;
Generale: febra, transpirații, greață, vărsături, dureri abdominale, diaree, leșin, dificultăți de respirație, durere toracică, convulsii, comă, alte manifestări neurologice, hemoragii, urticarie, șoc anafilactic, tensiune arterială prăbușită, puls periferic nepalpabil.
Măsurile de prim ajutor:
- liniștirea pacientului, evitarea mobilizării inutile a acestuia; acesta va fi așezat întins pe spate (sau în poziție laterală de siguranță, dacă este inconștient) într-un loc sigur, la adăpost de un eventual alt atac al șarpelui;
- apelarea Numărului Unic de Urgență 112 sau a Dispeceratului Național Salvamont – 0372126668, pentru a anunța evenimentul și a oferi detalii asupra stării victimei și a localizării acesteia (eventual coordonate GPS);
- se curăță plaga cu apă oxigenată sau cu apă curată;
- se scot eventualele inele, brățări sau altele asemenea de la nivelul membrului mușcat deoarece, în caz de apariție a edemului, înlăturarea lor va fi foarte dificilă, iar acestea vor acționa ca un garou;
- proximal de plaga mușcată se aplică un pansament cu o fașă elastică pentru a încetini diseminarea veninului pe cale limfatică. Bandajul elastic se scoate numai la spital, după administrarea serului antiviperin (dacă acesta este indicat). Bandajul nu trebuie aplicat prea strâns, pentru a nu împiedica circulația sanguină arterială, cât să se poată introduce un deget sub bandaj;
- membrul mușcat se imobilizează într-o atelă, pentru a împiedica contracțiile musculare care favorizează circulația limfatică; membrul respectiv va fi menținut în poziție neutră sau mai jos decât nivelul cordului și nu mai sus decât acesta;
- șocul anafilactic se tratează de urgență prin administrarea de Adrenalină, existând în farmacii sisteme de auto-injectare cu Adrenalină (Anapen, Epipen) intramuscular, acestea putând fi incluse în baremul trusei de prim – ajutor (daca persoana se cunoaște cu alergii severe). Pe lângă administrarea de Adrenalină, este utilă și administrarea de antihistaminice (acestea pot fi administrate și în reacțiile anafilactice mai ușoare, iar Adrenalina se administrează doar în formele severe – șoc anafilactic);
- în caz de instalare a stopului cardio-respirator, se aplică manevre de resuscitare cardio-pulmonară;
- pacientul va fi transportat la spital pe targă, evitându-se mobilizarea acestuia (pacientul nu va umbla);
- serul antiviperin se va administra doar la spital, dacă gradul de toxicitate este moderat spre sever.
NU se practică incizii sau cauterizări la nivelul mușcăturii, NU se „stoarce” plaga, NU se recomandă aplicarea de gheață sau garou, NU se aplica diverse substanțe sau curent electric la nivelul plăgii, NU se încearcă capturarea șarpelui, NU se recomandă utilizarea dispozitivelor de aspirație a veninului, NU se aspiră veninul cu gura!!!
Sursa foto: Salvamont România