Zboruri Brașov – Madrid, în decembrie
Iarna aceasta, de pe Aeroportul de la Brașov se va putea zbura și spre capitala Spaniei.
Articol de M P, 6 septembrie 2024, 16:30
Compania Fly Lili anunță că din 14 decembrie încep noi zboruri de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav, spre Madrid, capitala Spaniei.
Sunt programate curse de două ori pe săptămână, în zilele de marți și sâmbătă, anunță Radio România Brașov.
Cursa face parte din orarul de zbor pentru sezonul de iarnă, precizează compania Fly Lili pe rețele de socializare, nu însă și pe pagina oficială, de unde pot fi achiziționate biletele.
Munchen, Stuttgart, Nurnberg, Roma și Istanbul sunt alte rute din programul de iarnă Fly Lili.