Zeci de apeluri la serviciile Salvamont, în decursul a 24 de ore
19 persoane au fost transportate la spital.
Articol de AP, 11 februarie 2024, 11:31
51 de persoane au fost recuperate de salvamontişti în ultimele 24 de ore.
Dintre acestea 19 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital.
Totodată, a crescut şi numărul apelurilor la Dispeceratul Naţional Salvamont prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. Astfel,s-au primit 56 de apeluri, faţă de 32 în ziua precedentă.
Acestea au fost:
* câte 6 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, Salvamont Prahova, Salvamont Caraş Severin – Muntele Mic şi Salvamont Alba,
* câte 4 apeluri pentru Salvamont Sinaia şi Salvamont Lupeni,
* câte 3 apeluri pentru Salvamont Voineasa, Salvamont Gorj şi Salvamont Harghita,
* câte 2 apeluri pentru Salvamont Predeal, Salvamont Mureş şi Salvamont Argeş
* câte un apel pentru Salvamont Brezoi, Salvamont Caraş Severin – Herculane, Salvamont Cluj, Salvamont Maramureş, Salvamont Mehedinţi.
La Dispeceratul Naţional Salvamont s-au mai primit 45 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.