Ziua Culturii Naționale, celebrată la București
La Sala Radio, Orchestra de Cameră Radio susține primul concert al anului, de la ora 19:00, sub bagheta lui Cristian Mandeal, dirijor cu o carieră de peste 4 decenii.
Articol de AP, 15 ianuarie 2025, 09:52 / actualizat: 15 ianuarie 2025, 20:54
Numeroase activități, de la spectacole, concerte, expoziții, proiecții de film, la tururi ghidate și proiecte educaționale, desfășurate atât fizic, cât și online, vor fi organizate în Capitală de Ziua Culturii Naționale, la Academia Română, în instituțiile din subordinea Ministerului Culturii, sau în cele ale Primăriei Generale.
Cu acest prilej, în mai multe muzee vor fi organizate tururi ghidate, accesul fiind gratuit. De asemenea, opera poetului național Mihai Eminescu va fi evidențiată prin recitaluri de poezie, spectacole de teatru, dans, care vor aduce pe scenă artiști consacrați, dar și tinere talente, dar și prin numeroase expoziții dedicate evenimentului.
Totodată, manifestările dedicate Zilei Culturii Naționale vor include dezbateri și conferințe în cadrul cărora experți din diverse domenii culturale vor discuta despre importanța promovării și conservării patrimoniului cultural.
Ajunsă la cea de-a XV-a ediție, seria de manifestări organizată la Academia Română se va deschide cu sesiunea festivă desfășurată în Aula Academiei Române, începând cu ora 10:00.
În cadrul evenimentului vor lua cuvântul, printre alte personalități, președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei de Științe a Moldovei, Ion Tighineanu, ministrul Culturii, Natalia-Elena Intotero, ministrul Culturii din Republica Moldova, Sergiu Prodan, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. Daniel David, membru corespondent al Academiei Române.
Un moment muzical va fi oferit de Corul Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”, acesta fiind urmat de lansarea emisiunii filatelice “Luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu”.
În foaierul Academiei, va fi prezentată expoziția foto-documentară “Identitate românească / Identitate europeană”, realizată de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române, iar în Sala “Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române va fi vernisată expoziția “G. Călinescu – 60 de ani de posteritate”.
La Sala Radio, Orchestra de Cameră Radio susține primul concert al anului, de la ora 19:00, sub bagheta lui Cristian Mandeal, dirijor cu o carieră de peste 4 decenii.
Invitat special al serii va fi și pianistul german Stefan Arnold, care a studiat la Hanovra, Salzburg și Berlin și a fost aplaudat în cele mai mari săli de concert ale lumii, ca Filarmonica din Berlin, Musikverein și Konzerthaus – Viena, Suntory-Hall – Tokyo și Symphony-Hall – Osaka.
Programul serii va reuni creațiile a 3 mari compozitori din spațiul austriac și german, anume Mozart – Concertul nr. 27 pentru pian şi orchestră, Schubert – Uvertura în stil italian și Brahms – Serenada nr. 2.
Seara se va deschide cu o primă audiție absolută, „Imersiunea”, lucrare a compozitorului român Andrei Petrache.
O serie de expoziții, dezbateri, serate, dialoguri cu cititorii, spectacole de teatru și ateliere de educație muzeală, de scenografie, de benzi desenate și de educație alternativă prin artă performativă vor fi organizate, de miercuri, până duminică, de Muzeul Național al Literaturii Române, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.
Manifestările vor avea loc la sediile MNLR din strada Nicolae Crețulescu 8 și din Calea Griviței 64-66, la Casele memoriale ale muzeului, precum și la sediile partenerilor, Academia Română și Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”.
Proiectul expozițional “Orașul scriitoarelor. Peisaj urban în literatura scrisă de femei”, un exercițiu de recuperare a operelor și biografiilor unor scriitoare active în perioada interbelică, va fi inaugurat, miercuri, de la ora 18,00, la sediul MNLR din Calea Griviței 64-66.
În parteneriat cu Academia Română, MNLR va organiza, tot miercuri, expoziția “Identitate românească/Identitate europeană” și expoziția “G. Călinescu – 125”, precum și o dezbatere dedicată lui G. Călinescu editor și monograf al lui Mihai Eminescu.
La sediul MNLR din strada Nicolae Crețulescu 8 va fi deschisă expoziția “Mari scriitori români” a artistei Adina Romanescu și expoziția de poterie și bijuterie a artistei Mihaela Cherciu, “Poricale”, un proiect expozițional inițiat la MNLR de Monica Morariu.
Publicul este așteptat, la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” la o serată eminesciană, la care vor participa Arlinda Morava și Claudiu Bleonț, acompaniați la pian de Adriana Alexandru. Rodica Mandache și Cezar Antal vor prezenta spectacolul de teatru “Nina”, dedicat scriitoarei Ninei Cassian.
Miercuri, MNLR găzduiește Gala Tinerilor Scriitori, un eveniment multiart, unde vor fi anunțați câștigătorii premiilor pentru poezie și critică literară în atmosfera creată de muzica semnată de Mike Godoroja & Blue Spirit, iar la invitația MNLR, Stere Gulea va discuta pe marginea cărții sale, “Scrisoare către nepoatele mele”, împreună cu scriitorul Radu Paraschivescu.
Gala în direct la Radio România Cultural.
Sâmbătă, va avea loc o dezbatere dedicată personalității lui Ioan Petru Culianu, la care vor participa Șerban Anghelescu, Victor Ivanovici (Zoom), Mircea Martin, Andrei Oișteanu, Horia-Roman Patapievici (Zoom), Raul Popescu.
Proiectul se încheie cu evenimentul “Intersecții: poezia și artele vizuale”, la care au răspuns invitației gazdelor Teodora Coman, Ioana luna Șerban, Ana Toma, Floarea Țuțuianu și Elena Vlădăreanu.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Gratuită va fi, miercuri, și vizitarea expoziției de bază a MNLR din strada Nicolae Crețulescu 8, precum și a Caselor memoriale ale MNLR.
Trei expoziții noi și o proiecție de film românesc se numără printre evenimentele organizate, miercuri, de Muzeul Național al Țăranului Român, între orele 10:00 și 18:00, cu prilejul Zilei Culturii Naționale.
În Sala Irina Nicolau, se deschide “IMAGINARIUM: lumea celor nevăzute”, o expoziție semnată de artiștii Relu și Marijana Bițulescu, o altă expoziție fiind personala “dor și drum” a artiștilor plastici Nicu Dumitrescu și dr. Elena Borundel, care va fi vernisată la Sala Media, miercuri, de la ora 17,00. Totodată, în perioada 14 – 28 ianuarie, Asociația Artiștilor Plastici din România va deschide, la Sala Acvariu a Muzeului Țăranului, o expoziție dedicată Zilei Culturii Naționale. Intrarea la expoziții este liberă.
Miercuri, de la ora 18:30, la Cinema Muzeul Țăranului, este programată proiecția filmului “Ivan – omul cu rădăcini în apă”, o co-producție Televiziunea Română și Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23.
De asemenea, vizitatorii pot revedea expoziția “Alexandru Tzigara-Samurcaș – Întemeietorul Muzeului Național”, deschisă în clădirea monument-istoric din șoseaua Kiseleff, nr. 3, fiind deschisă spre vizitare, la Sala Noua Galerie, și expoziția de pictură de Ammar Alnahhas “Dobrogea”.
O expoziție dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României va fi vernisată pe 15 ianuarie, de la ora 11:00, la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”.
Organizată de Institutul Național al Patrimoniului și Muzeul Satului, expoziția își propune “să ilustreze personalitatea legendarei suverane, cea care continuă să ne dăruiască lecții despre frumos, diplomație, sacrificiu, curaj, patriotism”, informează, vineri, INP.
Expoziția aduce laolaltă o parte dintre cărțile Reginei Maria în ediții princeps, una dintre ele fiind cu autograful acesteia, dar și tabachera reginei, un creion cu monogramă, un portret în peniță de la logodnă, fotografii, cărți poștale, reclame, timbre, medalii. Expoziția este completată de planșe cu fotografii inedite, documente, acuarele și lucrări grafice reprezentative ale Reginei Maria.
În cadrul vernisajului, va avea loc un moment artistic susținut de actorul Teofil Memelis.
Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa” oferă publicului, pe 15 ianuarie, un program special de vizitare, care include: vizitarea gratuită a expunerii permanente a muzeului, tur ghidat gratuit al expoziției “Visul primei nopți polare – Belgica – expediția antarctică 1897-1899”, vizionarea filmului documentar de lung metraj “A ști sau a nu ști – de la banchizele Antarcticii la Ghețarul de la Scărișoara, pe urmele savantului explorator român Emil Racoviță”.
Participarea la evenimentele din 15 ianuarie este gratuită, iar înscrierile se fac prin formularul de rezervare, în limita locurilor disponibile.
Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) va oferi acces gratuit la cele șapte expoziții ale sezonului MNAC 20BIS și tur ghidat al expoziției “Linii paralele. Avataruri ale modernității în Croația”, iar la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi se vor putea vizita liber expozițiile permanente și temporare și va fi prezentată, miercuri, de la ora 18:00, conferința “Intervenții artistice în peisajul urban post-socialist”.
La Biblioteca Națională a României va fi prezentată proiecția “Anul nou care n-a fost”, urmată de o discuție cu regizorul Bogdan Mureșanu și actori, moderată de prof. univ. Adrian Cioroianu, Directorul Bibliotecii Naționale. Evenimentul va avea loc în Aula Ministerului Culturii, iar intrarea este liberă.
La ARCUB, Ziua Culturii Naționale este celebrată prin evenimentul special “Magie, poezie și povești fermecate”, programul evenimentului dedicat Zilei Culturii Naționale demarând, la ora 17,30, cu vizitarea expoziției “ABRACADABRA – Secretele magiei”.
Evenimentul va continua cu atelierul de lectură interactivă pentru copii și părinți, în care scriitoarea Carmen Tiderle, câștigătoare a Premiului Copiilor Cărturino pentru cartea “Cornute cosmonaute și alte 116 nonsensuri”, va purta publicul într-o serie de aventuri fantastice prin jonglerii cu rime cu și fără noimă. Actrița Dana Rogoz va continua firul magic al poveștilor, oferind participanților ocazia de a descoperi cât de ușor poate fi să creezi magie doar prin cuvinte.
Programul special pregătit de ARCUB este completat de show-ul de iluzionism susținut de MAGITOT, care va convinge cu siguranță vizitatorii expoziției “ABRACADABRA” că magia există cu adevărat prin trucuri și momente de suspans.
Biletele sunt disponibile online, pe arcub.ro, entertix.ro, abracadabrasecretelemagiei.ro, sau la casa de bilete ARCUB, pentru grupurile școlare rezervările putându-se face la adresa de e-mail abracadabra@arcub.ro.
Primăria Municipiului București (PMB), prin Biblioteca Metropolitană București (BMB), marchează Ziua Culturii Naționale printr-o serie de evenimente speciale (de la poezie și artă, până la muzică și literatură) organizate miercuri, în toate filialele sale. Sub tema principală “Traseul literaturii vii”, inițiativa le oferă bucureștenilor ocazia de a descoperi diversitatea culturală printr-un parcurs interactiv ce conectează cele 29 de filiale ale BMB.
Participarea la toate aceste evenimente este gratuită.
Opera Națională București celebrează, miercuri, de la ora 19:00, Ziua Culturii Naționale, printr-un spectacol de gală care omagiază spiritualitatea românească ca manifestare triadică de Credință, Artă și Identitate.
În prezența ministrului Culturii, vor susține recitaluri unii dintre cei mai admirați și apreciați artiști și instrumentiști români, precum marele naist și virtuoz Gheorghe Zamfir, cunoscuta interpretă Paula Seling, celebra soprană la nivel internațional Cristina Păsăroiu, baritonul Ștefan Ignat (excepțional în rolul Oedipe din opera omonimă de George Enescu), violonista și profesoara Simina Croitoru.
Alături de orchestra simfonică a ONB, dirijată de Daniel Jinga, directorul general al Operei, spectacolul va fi întregit prin participarea excepțională a Corului Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin” (dirijat de Anna Ungureanu) și Corului bărbătesc Cantus Domini (dirijat de arhid. Răzvan Constantin Ștefan).
Programul artistic include lucrări simfonice de George Enescu (Rapsodia Română nr. 1, Poema Română și Balada pentru vioară și orchestră), dar și un recital al lui Gheorghe Zamfir, care va interpreta lucrările Păstorul singuratic și Divertisment folcloric. Pe scena Operei vor răsuna Patru dansuri românești din Altița de Dan Dediu și valsul Dulcea și tandra mea fiară al maestrului Eugen Doga, în interpretarea solistei Paula Seling.
Filarmonica “George Enescu” marchează miercuri Ziua Culturii printr-o serie de activități dedicate publicului de toate vârstele, pe 15 ianuarie publicul fiind invitat la următoarele evenimente: un tur ghidat al Ateneului Român, prezentat de muzicologul Octavia Dinulescu, un recital extraordinar susținut de Corina Mitroi (vioară), Eugen Bogdan Popa (violoncel) și Anamaria Biaciu-Popa (pian). Intrarea este gratuită.
La Teatrelli, de la ora 19:00, actorii Emilia Popescu și Mihai Mălaimare vor prezenta miercuri spectacolul “Aplauze pentru poet… pe scenă”. Aceștia vor recita din creația poeților clasici și moderni români, de la Eminescu până la Marin Sorescu, Nichita Stănescu sau Emil Brumaru, în ambianța muzicală special creată de pianistul Cătălin Răducanu. Spectacolul este completat de proiecții cu actori reper ai scenei românești – Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Ștefan Bănică, Dorel Vișan, și, într-o intervenție de arhivă, Ion Caramitru. Biletele pentru acest spectacol se pot achiziționa online.
De Ziua Culturii Naționale, Teatrul “Ion Creangă” celebrează arta cu premiera spectacolului pentru copii “Fetița cu chibrituri”, care va putea fi urmărit miercuri, de la ora 18,00, la Sala Mare din Piața Amzei. Distribuția este alcătuită din Alexandrina Halic, Ioana Bîndac, Nicoleta Rusu, Marius Boboc și Costinel Antone. Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de pe platformele Entertix și Myticket.
Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” marchează Ziua Culturii Naționale prin recitalul “România în sărbătoare,” programat pe 15 ianuarie de la ora 19:00, în Opereta Lounge. Biletele sunt deja disponibile pe Ticketstore.ro sau la casa de bilete a instituției din Bd. Octavian Goga nr. 1.
Începând cu data de 15 ianuarie 2011, cultura română beneficiază de o sărbătoare cu statut național, stabilită la data aniversării poetului Mihai Eminescu.
Ziua Culturii Naționale a fost inițiată de academicianul Eugen Simion, președinte al Academiei Române la acea dată, și legiferată de Parlamentul României în anul 2010.
Ajunsă la a XV-a ediție, Ziua Culturii Naționale este celebrată în toate comunitățile locuite de români din țară și străinătate.